Peste două săptămâni, creștinii ortodocși vor sărbători praznicul Adormirii Maicii Domnului. Ca atare, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre, ziua de 1 august marchează începutul postului premergător acestui mare praznic închinat Născătoarei de Dumnezeu.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, atestată documentar începând cu secolul al 5-lea potrivit Părintelui prof. dr. Ene Braniște, reprezintă cea mai cunoscută zi de preacinstire din cursul anului bisericesc închinată Preasfintei Fecioare și, de aceea, în mod firesc, Biserica a rânduit o perioadă de postire pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic ce amintește de slăvita sa mutare din această viață. Acest post, care în prezent are o durată de 14 zile, are îndeosebi rolul de a le aminti creștinilor de virtuțile alese ale Fecioarei Maria și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.
În volumul său, „Liturgica generală”, Părintele prof. dr. Ene Braniște afirmă că, din punctul de vedere al vechimii, Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou din cele patru posturi de durată de pe parcursul anului liturgic și bisericesc. Asemenea sărbătorii, originea postului trebuie plasată tot în secolul al 5-lea când, în urma Sinodului al 3-lea Ecumenic de la Efes (431), cultul Maicii Domnului, existent încă de la începutul creștinismului, a căpătat o strălucire deosebită, sărbătoarea Adormirii ei dobândind o mai mare importanță.
La început, însă, perioada din an, durata sau felul postirii nu erau identice în toate Bisericile și comunitățile creștine. Astfel, în părțile Antiohiei se postea o singură zi, pe 6 august, la Constantinopol, patru zile, iar la Ierusalim, opt zile. De asemenea, în Răsărit se postea, ca pregătire pentru întâmpinarea acestei sărbători, în luna august, motiv pentru care mai era numit și Postul lui August, în timp ce în Apus, în luna septembrie, cum se întâmplă până astăzi. În același timp, existau creștini care nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o zi de mare bucurie ce comemorează trecerea Fecioarei Maria de la viața pământească, marcată de greutăți și amărăciune, la bucuria cerească a vieții fericite în prezența nemijlocită a Fiului ei iubit. Abia în secolul al 12-lea, data și durata acestui post au fost uniformizate în întreaga Biserică Ortodoxă în urma unui Sinod local convocat la Constantinopol, în anul 1166, sub Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis, care a hotărât ca postul să debuteze la 1 august și să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august. Acesta era, de altfel, unul din diferitele moduri de postire existente la acea vreme.
Din punctul de vedere al asprimii, Postul Sântă-Măriei, așa cum mai este numit în popor, este mai ușor decât cel al Paștilor, dar mai aspru decât cel al Nașterii Domnului sau al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În acest an, s-a lăsat sec pentru Postul Adormirii în seara zilei de joi, 31 iulie. Având în vedere că data de 15 august cade în acest an într-o zi de vineri, perioada de postire va cuprinde și ziua sărbătorii când se va face, însă, dezlegare la pește, untdelemn și vin. Pe parcursul acestui timp de două săptămâni dedicat rugăciunii și meditării la viața exemplară și la virtuțile Născătoarei de Dumnezeu, Tipicul cel Mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare indică ajunare luni, miercuri și vineri până la ceasul al 9-lea, adică aproximativ ora 16:00, când se consumă mâncare uscată, iar pentru marți și joi, aceste rânduieli prescriu consumul de legume fierte. Spre deosebire de restul zilelor, sâmbăta și duminica se face dezlegare la untdelemn și la vin, potrivit textelor amintite, dar, potrivit Pravilei Mari, se oferă dezlegare la vin și untdelemn și în zilele de marți și joi.
O excepție o constituie sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, prăznuită la 6 august, care, în orice zi a săptămânii ar cădea, permite consumul de untdelemn, pește și vin. În acest sens, într-una din scrierile sale, Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că acest post de două săptămâni este necesar pentru a cinsti și mai mult atât sărbătoarea de la finalul lui, cât și praznicul Schimbării la Față, arătând că primul dintre ele le este creștinilor pricinuitor de lumină, iar cel de-al doilea, pricinuitor de milostivire și solire.
Luna august începe, așadar, cu unul dintre posturile de durată ale Bisericii Ortodoxe. În această perioadă, suntem chemați să o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu și să o rugăm să mijlocească pentru noi înaintea Fiului său la dreapta Căruia se află (Psalmul 44, 11), potrivit tradiției iudaice a rolului reginei-mamă din dinastia davidică, tradiție inaugurată de Regele Solomon (3 Regi 2, 19).
În acest scurt urcuș duhovnicesc avem beneficiul de a ne bucura, în același timp, de strălucirea praznicului Schimbării la Față, eveniment care i-a avut în centru, alături de Mântuitorul Hristos, pe cei doi profeți paradigmatici, Moise și Ilie. Cercetând Scripturile, descoperim că una dintre cele mai clare prefigurări ale Născătoarei de Dumnezeu a constituit-o întâlnirea Prorocului Moise cu Îngerul Domnului pe Muntele Horeb, acolo unde acesta a văzut rugul care „ardea, dar nu se mistuia” (Ieșirea 3, 2). Rugul aprins, din mijlocul căruia Dumnezeu i-a grăit profetului cu care se va sfătui, secole mai târziu, pe Muntele Tabor, reprezintă imaginea Preasfintei Fecioare Maria care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu fără a suferi în vreun fel din pricina sfințeniei și a focului dumnezeirii Sale. Potrivit tradiției creștine, după cinstita ei Adormire, trupul nestricăcios al Maicii Domnului a fost înălțat la ceruri de Fiul său și a fost reunit cu sufletul ei cel curat, bucurându-se încă de acum de viața veșnică și fericită.
Diac. Emilian Apostolescu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
