Trebuie să cunoaștem luptele postului, ca ajungând să știm din propriile noastre izbânzi adevăratul folos al înfrânării, să ajungem îndrăgostiți de frumusețea lui:
1). Prima luptă a postului este renunțarea la mâncărurile scumpe și grase; lupta aceasta slăbește pântecele de povara care vine din mulțimea mâncărurilor și ușurează trupul spre slujirea celor bune, iar privirea minții o păstrează curată, întrucât postul risipește printr-un regim ușor pâcla care vine din aburii mâncărurilor și o separă ca un întuneric de lumina lui.
2). A doua luptă este gustarea cu măsură de legume uscate și crude, precum și de apă, care sprijină asprimea postului, și separă ca o sabie refluxul care vine din ghiftuială.
3). A treia luptă este omorârea oricărei fapte rele și restrângerea pornirii spre limbuție; căci tăiată fiind lucrarea plăcerii care destramă și moleșește sufletul și trupul, odrăslesc cu ușurință virtuțile și în gură înfloresc cuvintele potrivite și imnele dumnezeiești.
4). A patra luptă este îndepărtarea încă de la prima ivire a amintirilor văzute și memorate în chip pătimaș care atacă mintea, și a nu lăsa sufletul să-și găsească plăcerea prin convorbirea cu gândurile.
5). A cincea luptă este ținerea la distanță a poftei ochilor și a auzirilor rele, ca ferestrele vederii și auzului deschizându-se și închizându-se cu discernământ, gândirea să rămână netulburată și mintea să petreacă în lumină.
6). A șasea luptă este ștergerea imaginilor, scenariilor, într-un cuvânt, a imaginațiilor întipărite în gândire prin rugăciunea trează și prin meditarea neîncetată și cu cuget smerit la cuvintele dumnezeiești.
Pusă la încercare prin astfel de întreceri ale postului, dezlegată de pofta celor prezente, eliberată de grija celor pământești și ieșind afară din orice înțeles al celor ce sunt, mintea urcă străbătând spre Dumnezeu, și se desfată de veselia care țâșnește de acolo și se învrednicește de fericirea negrăită.
Căci postul obișnuiește să păstreze în cel care-l păzește darurile date de Dumnezeu. Și acest lucru poate fi învățat de la strămoșul Adam. Căci până ce acela a avut călăuză postul și s-a abținut de la mâncarea din pomul oprit, îi era pusă înainte de către post masa tuturor pomilor din rai. Dar când a lăsat postul și a gustat din rodul oprit, a pierdut desfătarea tuturor acelora.
Cuv. Teolipt al Filadelfiei
