Postul (I)

Sfântul Vasilie cel Mare

„…adevăratul post este înstrăinarea de cele rele, înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământ…”.

Postul este o lege foarte veche dată de Dumnezeu. El a legiferat-o încă în Rai, îndată după crearea omului, când le-a interzis proto-părinților să mănânce „din pomul cunoștinței binelui și răului”[1]. A legiferat-o, în continuare, în Legea mozaică, a validat-o Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, atât prin cuvântul Său, cât și prin pilda Sa, când a postit „patruzeci de zile și patruzeci de nopți”[2], au ținut-o Apostolii și primii creștini.

A legiferat-o și Biserica: „Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon, ipodiacon, citeț sau psalt nu postește Sfântul și Marele Post, și Miercurea și Vinerea (de peste an), să se caterisească. Dacă cel care nu postește este mirean, să se afurisească. Desigur, numai dacă este împiedicat să postească din pricină de boală trupească”[3].

Așadar, orice creștin este dator să țină posturile rânduite, ascultând cu smerenie de Hristos și de Biserica Lui. Desigur, această ascultare nu este irațională și nefolositoare, ci, dimpotrivă, postul, așa cum accentuează în scrierile lor Părinții cei de Dumnezeu luminați și cum o dovedește nevoința în Hristos a credincioșilor, care au o cugetare bisericească autentică, se luptă împotriva neînfrânării, întărește voința, supune trupul, curăță mintea, înmoaie inima, înăbușă pornirile trupului, omoară toate patimile, vindecă sufletul, în scurt, „tot binele se izbutește și se săvârșește prin post”[4].

Cu toate acestea, mulți sunt cei care nu țin posturile Bisericii, pricinuind diferite îndreptățiri. La fel se petrecea și în timpul Sfinților Părinți, așa cum constatăm din câteva Omilii ale lor.

Sfântul Vasilie cel Mare, în cele două Cuvinte ale sale „Despre Post”, texte alese redate în traducere liberă, cercetând această legiferare din punct de vedere istoric și teologic, răspunde la contestațiile și obiecțiile celor ce leapădă postul, accentuează sobornicitatea și dimensiunea ei socială și, în cele din urmă, rânduiește ca post adevărat atât depărtarea de anumite alimente, cât și înstrăinarea de răutate. În general, el recomandă înfrânarea și poziționarea ascetică față de elementele materiale ale lumii, poziționare care îl slobozește pe creștin de robia față de cele create și-i îngăduie supunerea liberă și mântuitoare față de voia cea sfântă a Ziditorului.

(Prolog al Părinților de la Sfânta Mănăstire Paraclitu, Oropos, Attikis)

Postul

            Postul este un dar prețios al lui Dumnezeu. Este o lege foarte veche, care s-a păstrat ca moștenire părintească și a ajuns până în zilele noastre.

            Așadar, primiți-l cu bucurie. Primiți, săracilor, pe însoțitorul vostru. Primiți, slugilor, odihna voastră. Primiți, bogaților, pe cel care vă izbăvește din primejdia săturării și dă gust tuturor celor pe care obișnuința desfătării le lipsește de gust.

            Cei bolnavi primiți pe maica sănătății, iar cei sănătoși pe garanția ei. Întrebați-i pe medici și vă vor spune că nimic nu este atât de nesigur și instabil ca sănătatea. De aceea cei înțelepți, prin post, să străduiesc să-și mențină sănătatea lor și să scape de povara nimicitoare a trupului gras.

            Nu  spune că nu poți posti, aducând drept pretext boala sau neputința trupească, de vreme ce în toată viața ta îți chinuiești trupul cu multa mâncare. Știu foarte bine că medicii le impun bolnavilor mai degrabă o dietă severă și post, decât mâncări diferite și din belșug. De altfel, ce este mai ușor pentru trup, să treacă noaptea cu o cină ușoară sau să cadă la pat greu din multa mâncare? Se poate odihni astfel sau se va răsuci mereu supra încărcat și chinuit? Ce corabie poate fi stăpânită mai ușor de un căpitan și s-o izbăvească dintr-o furtună, cea greu încărcată sau cea care are greutatea ei normală? Pe cea supraîncărcată nu o va afunda o furtună mică? La fel și cu trupurile, atunci când sunt chinuite cu multă mâncare, lesne cedează bolilor. Dar dacă sunt hrănite ușor, își păstrează buna lor sănătate.

            Dar să urmărim din punct de vedere istoric problema postului, ca să vedem cât de mult a fost prețuit de către Sfinți și câte bunătăți a pricinuit.

            Văzătorul de Dumnezeu Moisi, după un post de patruzeci de zile, a îndrăznit să se suie pe vârful Muntelui Sinai și să primească plăcile cu cele zece porunci[5]. Nu ar fi avut curaj să se apropie de vârf, care fumega din pricina prezenței dumnezeiești, dacă nu ar fi fost înarmat cu postul. A postit și astfel a putut vorbi cu Dumnezeu.

            Proorocul Samuil a fost rod al postirii. Mama lui, Ana, după ce a postit, s-a rugat lui Dumnezeu și I-a cerut un copil, făgăduind să-l dăruiască tot Lui[6].

            Ce anume l-a făcut nebiruit pe marele Samson? Postul. Cu post a fost zămislit în pântecele maicii sale. Postul l-a născut. Postul l-a alăptat. Postul l-a crescut. Acel post pe care l-a rânduit Îngerul: „Să nu mănânce nimic din câte rodeşte viţa de vie; să nu bea vin, nici sicheră”[7].

            Postul naște prooroci. Îi întărește pe cei puternici. Îi înțelepțește pe legiuitori. Îi înarmează pe eroi. Îi călește pe atleți. Alungă ispitele. Împreună-locuiește cu fecioria și cumpătarea. În războaie săvârșește fapte eroice, iar în vreme de pace învață liniștea. Îi sfințește pe cei ce se afierosesc și îi desăvârșește pe preoți. Nimeni nu se poate apropia de Jertfelnic și să săvârșească Dumnezeiasca Liturghie, fără ca mai înainte să fi postit.

            După un post de patruzeci de zile, Proorocul Ilie s-a învrednicit să-l vadă pe Dumnezeu[8]. Datorită postului s-a arătat mai puternic decât moartea și a înviat pe copilul cel mort[9]. Datorită postului a încuiat cerul să nu plouă trei ani și jumătate[10]. Și aceasta ca să înmoaie inima împietrită a israeliților, care se predaseră necredinței și nelegiuirii. Astfel a pricinuit întregului popor post obligatoriu, până ce aveau să se pocăiască și să lepede păcatul, pricinuit de traiul bun și viața nedeprinsă cu greutățile.

            Proorocul Daniil, care douăzeci de zile nu a gustat pâine, nici a băut apă[11], i-a învățat chiar și pe lei să postească[12]. Leii flămânzi nu l-au sfâșiat, ca și cum ar fi avut trup de piatră sau de aramă sau de alt material tare. Postul i-a întărit trupul Proorocului și l-a făcut neatins de dinții fiarelor, așa cum vopseaua face fierul neatins de zgură.

            Postul întărește rugăciunea, devine aripă în călătoria ei spre Cer. Este maica sănătății, pedagog al tinereții, podoabă a bătrâneților. Este împreună-călător cu cei ce călătoresc și siguranța celor ce locuiesc împreună.

            Bărbatul nu se îndoiește deloc de credința femeii sale când o vede trăind împreună cu postul. Iar femeia nu se topește de invidie când îl vede pe bărbatul ei că postește.

Cine s-a păgubit vreodată din post? Fă-ți socoteala casei tale într-o zi de post. Fă-o și într-o zi obișnuită și vei depista cu lesnire, cât de mare este câștigul din post.

Gândește-te și la cei care strâng dările, cum îi lasă pe cei datori să trăiască puțină vreme liniștiți și nestânjeniți. Să îngăduie, așadar, și trupul o mică odihnă gurii. Să facă un mic armistițiu acesta care, atunci când se satură, filozofează despre înfrânare, în timp ce atunci când îi este foame, uită cele pe care le-a primit mai înainte.

Cel care postește nu are nevoie de împrumuturi, nici nu trebuie să plătească dobânzi. Postul se face pricină ca omul să se desfăteze. Pentru că, așa cum setea face dulce băutura și foamea face plăcută masa, tot astfel postul face mâncărurile gustoase.

Dacă vrei ca masa ta să fie plăcută, primește schimbarea postului. Dacă însă ești mereu înconjurat de mâncăruri bogate, atunci te nedreptățești pe tine însuți, pentru că faci să dispară desfătarea cu nemăsurata ta iubire de plăceri.