Sfântul Vasilie cel Mare
Nimic nu există care să nu fie disprețuit prin neînțeleapta ta desfătare. În timp ce, dimpotrivă, adeseori dorim acele mâncăruri pe care arareori le gustăm. De aceea și Ziditorul nostru a rânduit varietatea în viața noastră, astfel încât să simțim desfătarea tuturor bunătăților Lui. Observă ce se întâmplă în natură: Soarele nu este mai strălucitor după noapte? Somnul nu este mai dulce după priveghere? Sănătatea nu este mai mult dorită după încercarea bolii? Tot astfel și masa devine mai plăcută după post. Și aceasta este valabil pentru toți. Și pentru cei bogați, care au mâncăruri îmbelșugate, și pentru cei săraci, care au mai puțină hrană.
Să-ți aduci aminte și să te temi de pilda bogatului[1]. Desfătările neîncetate l-au dus la munca cea veșnică. Acest bogat nu a fost acuzat pentru nici o altă nedreptate. Însă din pricina traiului și a hranei de care se desfăta, precum și pentru nepăsarea lui față de sărăcia lui Lazăr, a fost pedepsit atât de aspru.
Postul și răbdarea în relele pătimiri nu au fost, oare, cele care i-au dăruit lui Lazăr odihna? Parabola nu spune de alte virtuți ale sale, ci numai despre acestea care, ca două aripi, l-au înălțat și l-au odihnit în sânurile lui Avraam.
Așadar, ia aminte și tu ca nu cumva, în timp ce acum bei băuturi plăcute și te scârbești de apă, mai târziu să te rogi cu durere numai pentru o picătură din ea, ca și bogatul. Nimeni nu a pătimit ceva bând apă. Nimeni nu s-a îmbătat. Nimeni nu a simțit durere de cap sau amețeală. În timp ce, dimpotrivă, mistuirea grea, care de nevoie urmează banchetelor, creează înfricoșătoare boli.
Viața Sfântului Ioan Botezătorul a fost un post continuu. Nu a avut nici pat, nici masă, nici grădini, nici animale, nici hambare pentru alimente și nimic altceva din cele care sunt socotite necesare pentru viață. Cu toate acestea Domnul a propovăduit că a fost „cel mai mare dintre cei născuți din femei”[2].
Postul l-a suit până la al treilea Cer pe Apostolul Pavel, care l-a enumerat printre laude în întristările sale[3].
Însă pentru toate virtuțile Îl avem chip și pildă pe Însuși Domnul. Căci Domnul după postul de patruzeci de zile a început lucrarea Sa aici pe pământ[4]. Mai întâi Și-a întărit și înarmat cu post Trupul pe care L-a luat pentru noi și numai după aceea a primit ispitele diavolului. La fel și noi, să ne pregătim cu postul și apoi să ne exersăm în luptele împotriva vrăjmașilor noștri netrupești.
Într-o încăierare războinică nesigură, prezența unui oarecare aliat lângă unul din cei care se războiesc, pricinuiește înfrângerea celuilalt. Sufletul și trupul se află în stare de război. Cu cine vei lupta? Dacă lupți alături de trup, vei istovi sufletul. În timp ce, dacă vei lupta alături de suflet, vei robi trupul. Dacă vrei să-ți întărești sufletul, îmblânzește-ți trupul cu postul. Sfântul Apostol Pavel scrie: „Cu cât omul cel dinafară (adică trupul) se strică, cu atât cel dinăuntru (adică sufletul) se înnoiește”[5].
Moisi a trebuit să postească a doua oară pentru a lua din nou legea[6].
Ninivitenii nu ar fi scăpat de distrugere, dacă nu ar fi postit și ei și animalele lor[7].
Dar și pe Isav ce l-a înjosit și l-a făcut rob fratelui său? Nu oare o mâncare? Numai pentru ea și-a vândut dreptul său de întâi-născut[8].
Cine și-au lăsat trupurile lor în pustie? Nu aceia care cereau mâncare de carne și bunul trai din Egipt[9]? Câtă vreme israeliții rămâneau mulțumiți numai cu manna, îi biruiau pe vrăjmașii lor și nimeni nu se îmbolnăvea. Dar când și-au adus aminte de cazanele cu cărnuri și tânjeau după robia din Egipt, erau pedepsiți. Au murit în pustie și nu s-au învrednicit să vadă Pământul Făgăduinței.
Nu te temi și tu de pilda aceasta? Nu te gândești ca nu cumva cu multa mâncare să te lipsești de cerescul pământ al făgăduinței? Desfătarea de hrană îmbelșugată și grasă pricinuiește în suflet aburi care, ca un nor dens de fum, împiedică mintea să vadă strălucirile Preasfântului Duh.
Postul este armă puternică împotriva demonilor. „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”[10], a spus Domnul în cazul tânărului demonizat.
Cu mâncarea, băutura și feluritele condimente se aprinde și tot felul de desfrânare. Vânarea plăcerii îi preface pe oamenii raționali în animale neraționale. Destrăbălarea pricinuiește și înfricoșătoare perversiuni. Ea se face pricină ca depravații să caute femeia la bărbat și bărbatul la femeie.
Postul cumpănește și viața conjugală. Împiedică samavolnicia și impune înfrânare de bun acord, pentru ca soții să se dăruiască rugăciunii.
Dar să nu-ți limitezi virtutea postului numai la o dietă. Postul adevărat nu este numai depărtarea de anumite mâncăruri, ci și înstrăinarea de patimi și de păcate: să nu nedreptățești pe nimeni, să ierți pe aproapele tău pentru mâhnirea ce ți-a pricinuit-o, pentru răul ce ți l-a făcut, pentru banii ce ți-i datorează. Altfel, deși nu mănânci carne, îl mănânci pe fratele tău; deși te înfrânezi de la vin, nu te înfrânezi de la bârfire; deși postești până seara, cheltuiești toată ziua prin tribunale.
Sfânta Scriptură spune: „Vai de cei care se îmbată fără vin”[11]. O astfel de beție este, de pildă, mânia, care face sufletul să înnebunească. Beție este și frica, care paralizează cugetarea. În general, fiecare patimă care amețește mintea este și o beție. Cel mânios este îmbătat de patima sa. Nu se gândește pe cine are înaintea sa. Ca și cum s-ar lupta în timpul nopții, apucă orice, se împiedică de oricine. Nu știe ce spune, înjură, lovește, amenință, se jură, strigă. Dacă vrei să postești cu adevărat, trebuie să te depărtezi de toate patimile.
Ia aminte și la altceva: Postul de mâine să nu se facă pretext al dezmățului de astăzi. Să nu distrugi cu destrăbălarea de astăzi înfrânarea de mâine. Când cineva vrea să întemeieze o căsătorie cu o fată smerită, nu bagă mai întâi în casă concubine și desfrânate, pentru că femeia legiuită nu suportă să locuiască în aceeași casă cu femeile stricate.
Așa și tu, în așteptarea postului nu primi beția desfrânată, care este maica nerușinării, prietena glumei rușinoase, gata de orice faptă necuviincioasă. Postul și rugăciunea nu vor locui în sufletul care s-a întinat cu multa mâncare și băutură. Domnul îl primește în corturile cele cerești pe cel care postește și se scârbește de cel desfrânat ca de un pângărit și nelegiuit. Dacă cumva vii mâine aici și miroși a vin, cum voi socoti drept post desfătarea ta? Cu cine te voi rândui? Cu bețivii sau cu înfrânații? Beția care a mers mai înainte te arată bețiv, în timp ce înfrânarea pe care ai început-o te arată postitor. Cu rămășițele beției, postul tău devine nefolositor. Iar dacă începutul este nefolositor, se primejduiește și întregul să devină nefolositor.
Postul nu are înrâurire numai asupra omului, ci și asupra întregii societăți. Îi cumințește și-i liniștește îndată pe toți oamenii, impune tăcere țipetelor și strigătelor, alungă certurile și disputele, îndepărtează osândirea și clevetirea. Prezența cărui dascăl încetează atât de repede neorânduielile și zgomotul copiilor? De îndată ce se arată postul, îndată se oprește orice tulburare în cetate. Cine poate continua petrecerea și distracția în vreme de post? Cine poate uni postul cu jocurile desfrânate? Râsurile necuviincioase și cântecele desfrânate și jocurile exaltate se depărtează din cetate de îndată ce vine postul ca un judecător aspru.
Dacă toți ar asculta sfaturile postului, ar fi stăpânit o desăvârșită pace în toată lumea. Nu s-ar fi ridicat un stat împotriva altuia, nu am fi avut războaie, nici nu s-ar fi construit arme. Nu ar fi existat tribunale, nici închisori. Pustietățile nu ar fi adăpostit făcători de rele, nici cetățile clevetitori, nici mările pirați.
Dacă ar fi stăpânit postul, viața noastră nu ar fi fost plină de suspine, pentru că el i-ar fi învățat pe toți nu numai limitarea vieții risipitoare, ci și depărtarea de la alte rele. Ar fi învățat depărtarea și înstrăinarea completă de iubirea de argint și de lăcomie, de iubirea de sine și de plăceri. Dacă ne-am fi slobozit de acestea, am fi trăit în pace și sfințenie.
De vreme ce astfel de bunătăți ne dăruiește această împărăteasă a virtuților, să o primim fără nici o tristețe, fără nici un murmur. Cu toții să cinstim cu râvnă această masă duhovnicească pe care ne-o oferă postul, curățindu-ne și pregătindu-ne pentru veșnica și dumnezeiasca desfătare a Raiului.
Din colecția „GLASUL PĂRINȚILOR” a Sfintei Mănăstiri Paraclitu, Oropos, Attikis.
