Postul Maicii Domnului

În postul Maicii postim de carne, pește, produse lactate, vin și untdelemn. Să vedem în continuare mai multe amănunte adunate din diferite izvoare. De la 1 August până la 14 August postim în cinstea praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cel mai mare praznic al Maicii Domnului. Postul acesta este aspru. Nu mâncăm untdelemn în toate zilele. Dezlegare la vin și untdelemn avem numai în Sâmbetele și Duminicele cuprinse în el. La pește dezlegăm numai la Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru (6 August). Dacă ziua Adormirii Maicii Domnului (15 August) cade în zi de Miercuri sau Vineri, mâncăm numai pește și nu carne.

Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este un praznic al Maicii Domnului, sărbătorit de toate Bisericile Ortodoxe. În Grecia este sărbătorit cu o deosebită strălucire în multe părți ale țării, pentru care este numit și „Paștele de vară”.

Potrivit tradiției, când Maica Domnului a fost înștiințată de sus despre apropiata sa adormire, s-a rugat pe Muntele Eleon (Măslinilor), s-a pregătit și i-a vestit pe Apostoli despre aceasta. Deoarece în ziua adormirii ei nu erau toți Apostolii în Ierusalim, un nor i-a răpit și i-a adus lângă ea. Au așezat-o în mormântul din Ghetsimani, dar după trei zile, când a venit Apostolul Toma și a dorit să fie deschis mormântul și s-o vadă pe Maica Domnului, mormântul era gol. Maica Domnului se înălțase la Ceruri.

Potrivit tradiției, perioada de post pentru acest praznic a fost stabilită în secolul VII. La început era împărțit în două perioade, cea de dinaintea praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului și cea de dinaintea praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În secolul al X-lea cele două perioade s-au unit într-o perioadă de post ce cuprinde 14 zile și începe de la 1 August.

Previous Post

Povestea inimii

Next Post

Istoria Paracliselor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Related Posts
Total
0
Share