Preot Alexandru Lungu
Vin zile caniculare, de-a dreptul insuportabile din punct de vedere termic, pentru multe persoane care suferă de probleme cardiace. Oameni bătrâni și uneori neajutorați, care locuiesc fie în apartamente, uneori în case ce se află la distanțe considerabile de cel mai apropiat magazin.
Cei mai mulți avem și astfel de vecini în jurul nostru. Ce bine ar fi să le batem la ușa casei lor și să îi întrebăm dacă putem să le întindem o mână de ajutor. O sticlă cu apă, ceva de mâncare, poate deplasarea în oraș pentru plata unei facturi, le poate salva viața.
Sunt gesturi atât de simple, absolut firești, dar care uneori lipsesc mai ales în zona orașelor, unde toți fugim grăbiți dintr-o parte în cealaltă, uitând de ceilalți.
Creștinismul se vădește mai ales în articularea unei conduite morale, dublată de prezența vie în mijlocul celorlalți, participând activ și devenind umărul de sprijin pentru cei suferinzi și vulnerabili. Dincolo de gesturile ritualice, participarea noastră la slujbele Bisericii, rugăciunea și postul, un creștin autentic devine extensia celuilalt, fiind o celulă vie și implicată în nevoile societății, nevoi care trebuie să depășească spectrul personal, aducându-ne mereu aminte de ceea ce Hristos ne transmite cu subiect și predicat: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”