„Potirul Nesecat”: Istorisirea Icoanei Maicii Domnului izbăvitoare de patima beției

Poate că nu mulți dintre noi am întâlnit, astfel, în călătoriile noastre duhovnicești, istorisirile Icoanelor în fața cărora ne-am plecat genunchii sau, cel mai probabil, deseori ne-am întrebat care este istorisirea din spatele Icoanei sau care este scopul anumitor elemente iconografice și am căutat, ulterior, explicații.

Printre aceste Icoane care ridică de multe ori semne de întrebare din partea închinătorilor se numără și Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, prăznuită în fiecare an în ziua de 5 mai și care este cunoscută în spațiul ortodox ca fiind grabnic ajutătoare a celor cuprinși de patima alcoolului.

Istorisirea Icoanei „Potirul Nesecat” urcă în istoria mântuirii noastre până în anul 1878, fiind legată de o minune petrecută într-un oraș rusesc. Potrivit tradiției, trăia în Tula, oraș aflat la 165 de km de Moscova, un soldat bătrân și destul de slăbit trupește din pricina bolii, dar care obişnuia să-şi cheltuiască toată pensia pe alcool. Ajunsese atât de bolnav încât nu mai putea merge, însă patima tot îl asuprea.

Într-o noapte, în vis i s-a arătat un bătrân cu chip luminat, tras la față și uscățiv asemenea unui Sfânt și l-a sfătuit să meargă la Mănastirea Maicii Domnului din Serpuhov, promițându-i că acolo va dobândi vindecarea: Mergi în orasul Serpuhov, la Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezei. Acolo este o Icoană a Maicii Domnului Potirul Nesecat, roagă-l pe părintele să slujească înaintea ei o rugăciune și vei fi sănătos cu trupul și cu sufletul”. Pentru că oricum nu avea nici bani suficienți şi nici nu putea să se deplaseze de unul singur, omul și-a spus că poate e o vedenie ca toate celelalte pe care le mai avusese din cauza băuturii. Însă, Sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, poruncindu-i mai cu asprime să meargă să se roage înaintea Icoanei Maicii Domnului din Serpuhov. Îndemnul Cuviosului l-a pus pe gânduri, iar gâdurile s-au transformat în convingeri. În câteva minute s-a hotărât să meargă și să caute vindecarea. Nimeni nu-l putea ajuta și, totodată, nimeni nu mai putea sta în calea dorinței lui. S-a aruncat din pat și, ieșind din casă, a început să se târască după puterile sale, ajungând odată cu seara în satul vecin, unde a găsit găzuire la o bătrână credincioasă. Povestindu-i drumul pelerinajului său aparte, aceasta i-a oblojit rănile, iar în ziua următoare soldatul și-a continuat drumul sprijinindu-se la început în două cârje, apoi în una singură, până ce a ajuns la mănăstire.

După ce și-a tras duhul timp de câteva clipe, a început să le povestească părinților din obștea mănăstirii istoria vieții sale, a patimii care îl asuprea și a visului care l-a călăuzit până aici. Era entuziasmat peste măsură și credea întru totul că va pleca acasă sănătos, fără urmă de rană. Își dorea să se pocăiască, să nu mai cadă în capcana ispitelor, iar chipul Sfântului din vis îi era călăuză. Însă, dintr-o dată, și-a văzut planurile distruse și a început să lăcrimeze. Niciunul dintre călugări nu auzise de Icoana Maicii Domnului „Potirul nesecat”. Au întrebat pe unul, pe altul, până ce unul dintre ei și-a amintit de o Icoană în care era pictat un potir. „Oare nu cumva este Icoana aceea, așezată la trecerea din catedrală către vesmintărie?”, s-a întrebat. Cercetând-o, aflară că pe spatele ei era scris cu litere vechi: „Potirul nesecat”. Au înțeles cu toții în acel moment că, bătrânul cu chipul slab și luminat era însuși Starețul Varlaam, ctitorul și ziditorul acelei sfinte mănăstiri.

După săvârșirea rugăciunii înaintea Icoanei Maicii Domnului, soldatul s-a ridicat pe picioarele sale și s-a întors acasă complet sănătos, ba chiar mai mult – îl părăsise chiar și atracția spre băutură și scăpase, așadar, de patima care îl chinuia și îl biruia în mod repetat de atâta vreme. Cu multă bucurie duhovnicească, a început să le spună tuturor povestea vindecării sale minunate, după cuvântul Mântuitorului din Evanghelie: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.” (Luca 7, 22)

Vestea despre această mare minune s-a răspândit în întregul oraș și, în scurtă vreme, în toată regiunea aceea. Credincioși din toate părțile țării au început să o viziteze și să i se închine, apoi veneau să mulțumească pentru tămăduirea primită. Icoana originală a rămas în Serpuhov până în anul 1919 când, în timpul prigoanei atee din fosta Uniune Sovietică, i s-a pierdut urma. Cu toate acestea, s-au păstrat foarte multe copii ale sale, în fața căreia credincioșii se roagă până astăzi Preasfintei Născătoare de Dumnezei să mijlocească la Fiul Ei și să ceară izbăvire pentru cei cuprinși de patima beției.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro/

Total
389
Shares
Previous Post

Noblețe și adevăr

Next Post

Sfântul Efrem cel Nou: Mucenicul spânzurat acum 596 de ani, la 9:00 dimineața

Related Posts