(Un monah cu rugăciune adâncă, de la Vechiul Russikon, povesteşte Părintelui Sofronie despre copilăria lui)
Familie săracă într-un sat din Rusia (pe la sfârşitul veacului al XlX-lea); tatăl murise, fratele cel mare poartă povara familiei; feciorul cel mic (poate copilul cel mai mic), este mereu bolnav, dar… vrea să intre la mănăstire.
Fratele cel mare îi spune:
– Stai cu noi; în mănăstire n-o să te poată primi – acolo trebuie să munceşti. Tu eşti mereu bolnav… Rămâi tu cu noi…
Dar de săraci ce erau, nu mai puteau să se îngrijească de el.
Se duce mama la biserică cu pruncul, şi merge înaintea icoanei Maicii Domnului, şi ia pruncul în braţe, şi-l tinde Ei:
– Tu vezi, Stăpână…, nu mai pot să mă îngrijesc de el. Ţie ţi-l dau. De acum este fiul tău: Rogu-Te, Stăpână bună, primeşte-l întru grija Ta.
În noaptea aceea visează feciorul un vis: o Doamnă, strălucind cu lumină, preaslăvită, măreaţă. Ştie că este Împărăteasă, dar ştie că este şi mama lui…
Împărăteasa îi dă o mică legătură, o basma cu ceva înfăşurat în ea, şi îi zice:
– Mergi la Împăratul şi-I dă acestea.
Se duce feciorul. Şi intră într-o sală mare, foarte lungă, plină de lumini. La capătul ei sade pe Scaun – Împăratul, înconjurat de feţe domneşti, de slujitori, de ostaşi. Feciorul face câţiva paşi, dar cuprins de frică multă, cade cu faţa la pământ.
Zice Împăratul cuiva dintre cei de lângă El:
– Mergi şi ridică-i legătura, şi vezi ce cuprinde.
Slujitorul o desface.
– Două inimi zdrobite!
Împăratul se ridică şi zice pruncului:
– Atunci – tu eşti fiul Meu!
Şi se trezeşte copilul.
Din acea zi, nu a mai fost niciodată bolnav.
Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
