Era primul Post Mare din viața mea. Totul pentru mine era o noutate și trăiam niște emoții puternice. Slujbele lungi de mănăstire îmi copleșeau sufletul de bucurie, în schimb mâncarea simplă de post era pentru mine o adevărată pedeapsă. Într-o zi, mergând spre trapeza mănăstirii, mă gândeam cu scârbă: „Din nou cașă, și iar cașă!” (n.r. pilaf din arpacaș sau mei). Iar eu nu o suport din copilărie.
Gândindu-mă la nesuferita cașă, nu am observat cum dintr-o parte s-a apropiat arhimandritul Ioan Krestiankin, care mi-a spus:
‒ Iar glandele mele salivare sunt alcătuite în așa fel, încât și pâinea neagră o mănânc ca pe prăjituri.
Arhimandritul m-a binecuvântat și s-a rugat, punându-și mâinile pe capul meu îmbâcsit de gândurile despre cașă. Așa a avut loc prima mea întâlnire cu marele duhovnic. Iar de atunci și până în prezent, în Postul Mare mă căiesc sincer:
‒ Părinte, nu postesc, ci petrec. Ce bune sunt toate!
Extras din Ziua Sfântului Arhanghel Mihail – Nina Pavlova, Editura Egumenița, via http://doxologia.ro
