Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Sensul eclesial al martiriului. În acest an liturgic avem ocazia unică de a-l sărbători pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir în mireasma sfinţirii Catedralei Patriarhale, Sfântul fiind astfel o matcă și o sinteză martirică a unui neam îmbisericit pe temelia Mucenicilor mai vechi și mai noi, de la perioada paleocreștină la neomartirii din turcocrație și până la martirii temnițelor comuniste. De la Evanghelie la actele martirice, de la Hristos Martirul și până la rodirea bogată a martiriului Său în decursul istoriei, descoperim un sens eclesial al martiriului pe care-l regăsim mereu când are loc sfințirea unei Biserici așezând în antimis și în piciorul mesei Altarului oseminte de Mucenici. Mai mult decât atât, jertfa martirilor s-a prelungit în istorie în martirologiile moderne legate de modul în care eroii și soldații creștini din războiul de independență și din cele două războaie mondiale ale secolului XX s-au așezat prin moartea lor la temelia națiunii. De aici și titulatura catedralei ca simbol de demnitate creștină națională, ideal al generațiilor ce au dorit o ctitorie care să întruchipeze arhitectural și iconic credința și aspirațiile unui popor de certă și nesmintită vocație creștină. Sfințirea noii Catedrale Patriarhale în anul Centenarului Patriarhiei Române va rămâne marcată de canonizarea celor 16 Sfinți și a celor 16 Sfinte ca ilustrare a rodirii martirice a Bisericii din aceste locuri în primul rând în timpul regimului comunist. Odată cu sfințirea catedralei se isprăvește un proces început după anul 1989 de creare a unui cadru patrimonial potrivit pentru exprimarea liturgică și culturală a Bisericii după căderea comunismului, dar și de recuperare memorială a martirilor și mărturisitorilor credinței, adevăratele modele și repere morale, împreună cu duhovnicii curajoși prin care această credință a lucrat și a modelat poporul lui Dumnezeu din acest loc. În acest sens, unul dintre reperele importante a fost lucrarea duhovnicească și teologică a Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, purtător al numelui de botez moștenit de la Sfântul Dimitrie și uns de acesta cu mirul teologiei. Arcul de timp de la Sfântul Dimitrie Miroforul la Sfântul Dumitru Teologul este condensat simbolic în arcul de boltă și programul iconografic al catedralei celei noi, bogat în tâlcuri și frumuseți.
Omoforul martiric
Există familii de Sfinți care derivă de la numele unui Sfânt din perioada paleocreștină. Așa cum avem de la Sfântul Ioan Botezătorul grupul Sântioanilor în ideea milostivirii Domnului, revărsării milei dumnezeiești prin Sfinții care au purtat același nume semnificativ în diferite momente istorice, cu harisme potrivite și necesare Bisericii, tot așa avem un minunat grup de Sfinți care-și moștenesc numele de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pe omoforul Patriarhului Daniel, purtat cu ocazia proclamării Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Cernica, în ziua de 4 octombrie 2025, dar și la sfințirea raclei acestuia, erau brodate chipurile Sfântului Mucenic Dimitrie și cel al Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, iar în Icoana engolpionului, chipul Părintelui Dumitru Stăniloae.
În chip minunat și iconic avem suita de Sfinți Dimitrie formată dintr-un martir paleocreștin, un Cuvios medieval și un teolog modern în care putem vedea concret nu doar imaginea unui patronaj emblematic, ci modul cum a rodit martiriul în Biserică de-a lungul veacurilor, de la sămânța sângelui la osteneala ascetică a călugărului și înțelepciunea mărturisitoare, truda filocalică a teologului, moduri de biruință a păgânătății și a asprimii vieții petrecute sub teroarea istoriei. Cultul Sfântului Mucenic Dimitrie, patronul spiritual al Tesalonicului, a trecut și s-a amplificat din secolul al IV-lea, de la Biserica ridicată pe mormântul Sfântului, de la veșmântul, inelul și Moaștele Sfântului mirofor/mirovlit, de la slujba și imnografia dedicată marelui Mucenic, împodobind gloria acestui centru al culturii bizantine (sec. VII-XIV), trecută apoi în rândul popoarelor slave și la români, în calitate de moștenitori ai Bizanțului.
Din secolul al VII-lea apar mărturii legate de mirul care se scurge din raclă
Textele hagiografice îl înfățișează pe Sfântul Dimitrie ca pe un tânăr soldat roman creștin, plin de frumusețe și virtute, propovăduitor al Evangheliei prin curaj mărturisitor, care a fost arestat, întemniţat și martirizat în timpul unei vizite a împăratului Galeriu la Tesalonic, în primul deceniu al secolului al IV-lea. Trupul Sfântului Dimitrie a fost luat de către creștini și l-au îngropat cu evlavie. Cultul local al Sfântului Dimitrie s-a dezvoltat rapid, iar de la jumătatea acestui secol, Sfântul era cinstit ca ocrotitor al Tesalonicului. În timpul domniei Sfântului Constantin (306-337) a fost construită o Biserică deasupra mormântului său. O sută de ani mai târziu, în timpul construcției unei noi Biserici pe vechiul loc, au fost descoperite Sfintele sale Moaște, iar din secolul al VII-lea apar mărturii legate de mirul care se scurge din racla Sfântului. În scrierile bizantine, bisericești şi laice, este adesea numit, simplu, „Myrovlytos” sau „Myrovlytes”, adică Izvorâtorul de Mir. Ca Sfânt militar, Dimitrie era ocrotitorul cel mai potrivit pentru Tesalonic în vremurile dificile cu care se confrunta orașul, începând cu secolul al VI-lea. Numeroase mărturii grăiesc despre modul în care Sfântul a salvat orașul de avari și slavi, care ocupaseră restul Balcanilor, în timpul secolului al VII-lea. Începând cu acest secol, Sfântul Dimitrie era deja un Sfânt militar foarte cunoscut, atât în Imperiul Bizantin, cât şi în rândul slavilor așezați în peninsula tesaliană. Cultul Sfântului Dimitrie a fost răspândit în rândul slavilor de către Sfinții Chiril şi Metodie, precum și de succesorul lor, Clement de Ohrida. Imaginea sa de conformare martirică cu Hristos prin împungerea coastei sale de către soldați devine emblematică pentru Sfântul izvorâtor de mir, ca unul care urmează martiriul lui Hristos și devine el însuși atlet în arena credinței și inspirator al martirilor Nestor și Lup și antrenor al martirilor, școală a martirilor. Sfântul Grigorie Palamas, Mitropolitul Tesalonicului în veacul al XIV-lea, teolog al luminii necreate și apărător al isihaștilor, spunea despre Sfântul Dimitrie că înfrumusețează orașul și țara prin mireasma prezenței sale ocrotitoare și lucrătoare și că în martiriul său se află un har profetic ce va inspira mai târziu mărturisitorii și teologii. În calitate de Sfânt înmiresmat, reper duhovnicesc al zilei în care se sfințește minunata podoabă a noii Catedrale a Patriarhiei Române, îl vedem, împreună cu Sfântul Grigorie Palamas și cu Sfântul Dumitru Stăniloae și cu ceilalți Sfinți canonizați în acest an, ca pe o recapitulare a martirilor neamului creștin, crescuți din mireasma sfințeniei lui Hristos Domnul, Martirul martirilor. Acești Sfinți înfrumusețează țara prin chipurile lor luminoase din norul de martori înfățișați în podoaba minunată a unei catedrale visate de acest popor martiric care astăzi petrece cu bucurie mare în chilia de tămâie a comuniunii Sfinților Mucenici din toate veacurile.
Pr. Prof. Dr. Jan Nicolae
Sursa: http://ziarullumina.ro.
