Preot Alexandru Lungu
Îmi scrie adineauri un om neîmpărtășit de Dumnezeu, fiindcă doar cine nu I-a făcut locaș lui Hristos în inimă poate să zacă încă în întunericul răutății și pizmei, că prea fac risipă de mâncare și haine pentru toți leneșii țării.
Și mă apuc să îi enumăr cu răbdare citate despre boieria lui Dumnezeu pe care o etalează în raport cu omul de dimineață până seara. Îi povestesc de răsăritul soarelui care nu se descoperă ca intensitate pe niveluri diferite și nu are preferințe de cartier, împărtășind același volum al luminii atât în curțile celor care își așează ziduri impenetrabile între ei și restul lumii, la fel cum în aceeași măsură străpunge lumina și în curtea unor suflete care au zid florile câmpului și iarba dobitoacelor le este singurul hotar.
Îi aduc aminte de ploaia pe care norii o aștern și în gradina boierului și nu ocolește nici sărăcia omului brăzdat de soare și dureri sau lipsuri.
Închipuiți-vă un Hristos care Se sinchisește să ia loc la masa unui om pe care soarta l-a lipsit de porțelanuri din Turcia și nu a avut posibilitatea să gătească delicatese din sfera restaurantelor cu stele Michelin. Un Dumnezeu pe care să-L vedem doar pe scaune de fildeș și purtând adidași de la New Balance.
Și începe să se desumfle pe finalul dialogului din pornirea stângace și pare că se rușinează, dar tot simt că încă inima lui nu este împăcată, iar risipa ar putea fi diminuată dacă mâncarea ar ajunge în spitale sau școli, unde mulți copii sunt lipsiți de cele mai elementare bucurii ale vieții.
Și îi explic din nou că binele nu poate fi cuantificat și milostenia nu va fi niciodată suficientă acolo unde așezăm iubirea, fiindcă unde ubire nu e, nimic nu e. Pentru că tot ce adună omul pentru sine și pune deoparte pentru zile negre risipește și ceea ce risipește pentru aproapele își adună comoară în veșnicie, unde nici furul nu o răpește, nici rugina nu o strică. Iar risipitor mai mare ca Dumnezeu eu nu știu, fiindcă doar un risipitor ar oferi Raiul întreg unor oameni care nu i-au găsit loc pentru el la nastere decât o peșteră şi la final s-au despărțit de El pironindu-L pe o cruce.
Pentru că acolo unde este comoara noastră acolo va fi și inima noastră! Hristos a înviat!
