Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi, iata care a fost istoria acestui praznic. Nichifor Calist, un istoric bizantin din secolul XIV, spune: Arhanghelul Gavriil s-a aratat sfântului si dreptului Simeon si i-a spus ca nu va muri pâna ce nu va vedea pe Hristos Domnul.
Iar marele istoric Egesip descrie mai pe larg istoria acestui praznic, zicând: De la zidirea lumii si pâna la moartea lui Avraam au trecut 3.407. În vechime, adica de la Set pâna la Avraam, oamenii traiau foarte mult, cum a trait Adam 930 de ani, cum a trait Matusalem 969 de ani, Set 812 ani si Eva 950. Dar dupa aceea, a început sa scada viata omului; înainte de potop, a zis Dumnezeu sa fie anii omului 120, iar pentru cei drepti numarul acesta a fost întrecut. Pentru ca îl vedem pe Avraam ca traieste 175 de ani. Deci de la Adam pâna la Avraam a scazut viata omului cu 755 de ani. De la Avraam si pâna la împaratul Ptolemeu Filadelf, când traia si Sfântul Simeon Batrânul, au trecut 1700 ani (Prolog, februarie).
Si în timpul acestui împarat Ptolemeu, care traieste cu 283 de ani înainte de venirea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat un mare eveniment cu Sfânta Scriptura. Atunci s-a facut traducerea ei din limba evreiasca în cea elineasca, numita Septuaginta, pentru ca a fost tâlcuita de 70 de mari carturari, pe care împaratul Ptolemeu Filadelf i-a pus sa tâlcuiasca Scriptura, deoarece evreii erau în robia lor. Si între acesti 7o de barbati care au tâlcuit Dumnezeiasca Scriptura a fost si Sfântul Simeon Batrânul, care pe vremea aceea avea 77 de ani. Si s-a împartit Biblia, dupa cum spune istoricul Egesip, în 70 de parti, iar fiecare carturar si preot, care era pus la tâlcuirea Scripturii, avea o parte a ei. Deci unul tâlcuia Facerea, altul Iesirea, altul Numerii, altul Deuteronomul si altul cartile Regilor, si celelalte care urmeaza în Scriptura. Iar sfântului si dreptului Simeon (care, cum am spus, era batrân de 77 de ani) i-a cazut sa traduca pe Sfântul Prooroc Isaia, care vorbeste de nasterea Mântuitorului din Fecioara. Si traducând el, a ajuns la locul unde Duhul Sfânt spune prin gura acestui prooroc: „Iata, Fecioara în pântece va lua si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 13), care se tâlcuieste: „Cu noi este Dumnezeu”.
Si acest om, cu toate ca era sfânt si carturar mare, când a auzit acest cuvânt din Scriptura, s-a îndoit: Cum poate o fecioara sa nasca? Ca fecioara nu poate sa nasca, fara numai femeia care a trait cu barbat, numai aceea poate sa nasca. Si si-a zis în mintea lui, ca om, ca locul care s-a pus mai înainte de el în Scriptura nu e bun. Si si-a luat, fiindca fiecare tâlcuia în camaruta lui, exemplarele Scripturii, ce se scriau atunci pe piele de vitel sau pe piele de ied. Si a luat Sfântul Simeon cutit si a ras de pe membrana textul acela: „Iata, Fecioara în pântece va lua…” si a scris dupa mintea lui altceva: „O tânara tainuita de barbatul sau va lua în pântece” (cuvânt la Mineiul lui februarie).
Câta hula era aici:dintr-o fecioara facuse o femeie care a cazut pe ascuns de barbatul ei! Si a scris asa, ca i s-a parut lui ca asa trebuie sa fie: o tânara care fara stirea barbatului a trait cu altul poate sa nasca, macar ca nu-i femeia acelui barbat, dar fecioara sa nasca nu se poate. Asta-i mintea omului, dar nu a lui Dumnezeu. Si fiindca era seara,s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit dimineata în camera sa, unde avea de lucru, a gasit scris din nou, mai frumos: „Iata, fecioara în pântece va lua…”. Si s-a minunat întrebându-se: Cine a intrat noaptea asta la mine si mi-a sters sensul si a scris altfel decât am scris eu? Si a ras a doua oara de pe membrana cuvântul cel hotarât de Duhul Sfânt: „Iata, Fecioara…” si scris: „O tânara tainuita de barbatul sau…”. Si a tradus mai departe, pâna seara, si atunci i-a zis gândul: „Lasa ca am sa încui camara, am sa pun lacat, sa vedem cine o sa intre sa mai poata sterge ceea ce am scris eu!”. Si s-a dus sa se odihneasca. Si când a venit, a treia zi, a gasit a doua oara, mai luminat si mai frumos: „Iata, Fecioara în pântece va lua…”; si s-a speriat, caci stiuse usa încuiata, si si-a zis: „Cine a putut sa stearga acest text pe care l-am sters eu si sa scrie iar cum era scris înainte?”. Si a îndraznit si a treia oara sa stearga, si atunci l-a prins de mâna Arhanghelul Gavriil, iar el a cazut cu cutremur la pamânt: „Stai, Simeoane! Au ti se pare ca acest lucru este cu neputinta la Dumnezeu? Adica Dumnezeu, Care a facut pe femeie din barbat la început fara de barbat – ca Adam a nascut femeie din coasta lui fara amestecare de femeie, nu poate sa scoata barbat din fecioara fara de barbat si fara sa-si strice pecetile fecioriei ei? Deci, pentru ca n-ai crezut cuvântul Domnului, care se va împlini la vremea lui, iata vei trai si n-ai sa mori pâna ce n-ai sa vezi cu ochii tai pe Hristosul Domnului si pâna n-ai sa-l pipai cu mâinile tale”. Si s-a dus Arhanghelul Gavriil de la dânsul.
Si era Simeon atunci, cum v-am mai spus înainte, de 77 de ani. Si de la faraonul Ptolemeu Filadelf si pâna la venirea Domnului au trecut 283 de ani. Acestia si cu 77 fac la un loc 360 de ani. Atâta a trait Simeon Batrânul. Si era o spaima în Ierusalim, ca atâtea rânduri de oameni murisera si lumea se minuna ca omul acesta traieste, nu dupa legile firii, ci dupa minunea lui Dumnezeu. Ca el era legat si nu spunea la nimeni taina ce-a vazut-o.
Dar toti carturarii legii vechi stiau ca el traieste de 360 de ani, într-un timp când nimeni n-a mai trait atâta. Ca v-am spus ca de la Adam pâna la Avraam au scazut 755 de ani din viata omului si a ramas Avraam cu 175 de ani. Si Isaac a trait 182, iar Iacov 147 de ani. Iar de la Avraam pâna la David, timp de 839 de ani, a mai scazut 100 de ani din viata omului si Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David: „Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani… ” (Psalmii 89,10-11).
Va sa zica Sfântul Simeon Batrânul traieste dupa ce Duhul Sfânt a hotarât prin gura lui David sa traiasca oamenii 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80. Si dupa alcatuirea firii, unii din ei traiesc si astazi pâna la 130-140, dar mai mult nu. Deci minune mare era sa vezi un om de 360 de ani, în timpul de la David pâna la Hristos, împaratul Ptolemeu traind cam la 600 de ani dupa David!
Si iata cum a luat fiinta, praznicul de astazi. Acestui Sfânt Simeon, pe care l-a legat Dumnezeu prin graiul Arhanghelului Gavriil sa nu moara pâna ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, îi spuneau la Templul din Ierusalim, si carturarii, si arhiereii, “Simeon cel fara de moarte”, pentru ca credeau ca nu va mai muri. Si-l întrebau: “Pâna când ai sa traiesti tu?”. Iar el spunea: “Pâna când va voi Domnul”. Dar nu spunea taina, ca l-a legat pe el Domnul.
Iar când a venit Prea Sfântul nostru Dumnezeu cu trup, Cel ce s-a nascut din Prea Curata Fecioara Maria, la 40 de zile în biserica, dupa rânduiala legii evreiesti, sa aduca jertfa de curatire doua turturele sau doi pui de porumb, acest om sfânt si drept – caci spune Evanghelia de azi ca era drept si temator de Dumnezeu a venit în biserica, îndemnat fiind de Duhul. Duhul Sfânt i-a zis lui Simeon: “Batrâne care esti legat de ciolanele astea vechi, du-te acum în biserica si vezi pe Acela despre Care, cu 283 de ani în urma, nu credeai ca se va naste din Fecioara! Du-te si-L vezi, du- te si-L ia în brate, si te dezleaga de la Dânsul, ca El te-a legat, prin Arhanghelul Gavriil!”.
Si s-a dus Simeon în Templul lui Solomon. Acolo erau mii de evrei cu prunci de 40 de zile pentru curatire. Dar venind batrânul Simeon, gârbov si foarte plecat, cu vederea si auzul slabite, s-a facut de unde era Maica Domnului – între atâtea mii de femei si barbati – o raza de lumina ca soarele. Si pe acea raza de lumina el a mers pâna la Maica Domnului. Iar Mântuitorul stralucea în bratele Maicii Domnului ca fulgerul. Si când L-a vazut batrânul Simeon, L-a luat în brate si cu lacrimi a spus: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa Cuvântul Tau în pace”, adica acum da-mi, Doamne, drumul sa ma duc cu liniste în cealalta lume, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta”. Caci Tu ai venit sa mântuiesti lumea, „ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetii tuturor popoarelor...”.
Auzi, n-ai venit sa mântuiesti numai pe evrei, ci pe toate popoarele lumii! Si a mai zis: „… lumina spre descoperirea neamurilor”; adica prin acest Prunc se va descoperi lumina la toate popoarele pamântului. Si la urma a zis: „… si slava poporului tau Israil”, pentru ca dupa trup Mântuitorul se trage din neamul lui David si al lui Avraam, deci din neamul evreiesc. Si este slava pentru poporul acela.
Si zicând aceasta, batrânul s-a risipit acolo în biserica. Si osemintele lui le-au îngropat lânga biserica si le-a adus împaratul roman mai târziu la Constantinopol.
Iubiti credinciosi, asa s-a întâmplat Întâmpinarea Domnului.
Dar oare de ce femeile veneau la 40 de zile în biserica, sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu? Oare exista legea aceasta si în legea darului? Da, exista, pentru ca în legea veche a spus Moise în Levitic (cap. al XII-lea): „Toata femeia care va zamisli si va naste… necurata este”; pâna la 40 de zile sa nu se culce cu barbatul sau si la 40 de zile sa aduca pruncul sa-l îmbisericeasca în biserica, sa i se faca aghiasma si sa aduca jertfa de curatire lui Dumnezeu, si apoi poate sa intre în biserica. Asa era în legea veche si aceasta rânduiala s-a pus în legea darului la fel. Dar oare se pazeste în legea darului? Ne-a venit la ureche ca nu. Ne-a venit la spovedanie si ni s-a spus ca barbatii n-au rabdare si femeile n- au ce face si nu pazesc curatenia pâna la 40 de zile. Si aceasta e mare pacat. Pentru ca copiii care se nasc din aceste amestecari, daca barbatul se împreuna cu sotia pâna ea nu se curateste, se nasc orbi, rahitici, cu oasele moi si cu nici un fel de fericire în viata. E o pedeapsa a lui Dumnezeu ca n-au înfrânare nici macar sase saptamâni, pâna se curateste femeia de urmele nasterii ei. Deci luati aminte de la praznicul Întâmpinarii si aduceti-va aminte sa nu va ispiteasca satana ca sa nu paziti curatenia dupa copiii dumneavoastra, ca veti fi sub blestem si veti avea pagube si scârbe în viata aceasta, iar dincolo – munca cea vesnica. Ca si legea casatoriei are o masura de curatenie. Nu dezlegati frâul – nici barbatul, nici femeia – ca dobitoacele, macar ca si acelea au rânduiala lor. Cât timp femeia este în timpul menstruatiei, barbatul n-are voie sa se culce cu dânsa; la fel timp de 40 de zile dupa nastere, cât este în curatenie,n-are voie; nici în sarbatori, nici în posturi, în duminici si asa mai departe. E o masura de curatenie pentru toti, si daca nu e pastrata, din mocirla asta ne ducem în fundul iadului.
Dar oare de ce trebuie sa aduca doi pui de porumb, iar cei mai bogati un miel fara meteahna, adica nici schiop, nici chior, nici cu vreo alta meteahna în trup? Acesta era simbolul lui Hristos celui desavârsit, Mielul lui Dumnezeu. Si simbolul desavârsirii jertfei noastre, adusa lui Dumnezeu, care trebuie sa fie curata, nu întinata de furtisaguri, sau de alte pacate. Iar cel mai sarac aducea jertfa doua turturele sau doi pui de porumb. De ce se aducea jertfa de catre cei saraci porumbelul? Pentru ca porumbelul este o pasare care foarte mult iubeste pe sotia sa, si sotia pe el. Mare dragoste este între porumbei. Asa trebuie sa traiasca sotul cu sotia, în mare unire, în mare dragoste, în mare blândete. Ca zice Hristos: „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii!”. Si ce mai face porumbelul, chiar si cel salbatic din padure, si turturica? Daca i-a murit sotul, pâna la sfârsitul vietii el nu se mai însoteste. Tot asa si turturica. De aceea spune Sfântul Efrem despre calugari: „Pentru ce oare, monahe, cu turturica cea vaduva te-a asemanat pe tine proorocul, care niciodata sotie nu mai cauta, si se tine în vai si în pustie,cautându-si linistea? Asa trebuie sa fie calugarul: pururea fara casatorie, pururea cautând pe Hristos”. Asa face si porumbelul salbatic: dupa ce i-a murit sotia, el zboara prin munti, pe dealuri, prin poiene, prin vai, si plânge dupa sotia lui. Dar nu se mai casatoreste cu alta, si niciodata nu sta pe craca verde, ci totdeauna pe craca uscata.
Eram cu oile – ca eu am fost cioban la munte – acum vreo zece ani, si pe piciorul unui deal pândeam niste porumbei salbatici. Poate erau si aceia stingheri, ca de câte ori veneau, stateau pe vârful unui mesteacan uscat. Si ma minunam de ce stau pe cel uscat, când tot codrul e verde! Iata de ce stau pe pom uscat: aceasta este o taina si un simbol. Caci spune Marele Vasile ca din toate zidirile lui Dumnezeu pururea ne învatam cele ale întelepciunii. Caci toata lumea aceasta simtita si vazuta este scoala sufletelor celor cuvântatoare. Stiti de ce nu sta porumbelul si turturica pe lemn verde dupa ce i-a murit sotul? Lemnul verde e simbolul dulcetii omenesti, caci ceea ce-i verde si sanatos traieste în îndulcirea veacului de acum, iar lemnul uscat e simbolul ca femeia, dupa ce i-a murit barbatul, nu se mai îndulceste cu alt sot. Sa stea pe ramura uscata! Acesta e simbolul uscaciunii, al foamei, al setei, al chinului, al trudei – asa spun dumnezeiestii Parinti. Porumbelul care sta pe lemn uscat ne arata noua sa ne uscam cu postul, cu lacrimile, cu umilinta, cu foamea si cu setea. Femeia careia i-a murit barbatul sa plânga, sa se roage, sa duca o viata curata si cinstita, si de foarte mare fericire se va învrednici daca va ramâne asa pâna la sfârsitul vietii ei. Iar daca nu poate, atunci dupa îngaduinta marelui Pavel, poate sa se marite, dar mai bine este daca ramâne nemaritata si petrece în post, în rugaciune, în foame si în sete, în truda si în osteneala, plângând nu dupa mirele ce l-a avut, ci dupa Hristos; dupa Acela sa suspine, dupa Acela sa plânga, ca trebuie din nou sa fie cu Acela cu Care s-a împreunat la botez, ca Acela sa ne duca pe noi nu la unirea cea trupeasca, ci la cea duhovniceasca si la bucuria cea fara de margini din ceruri.
Iubiti credinciosi, dar de ce spune oare evanghelia de astazi ca batrânul Simeon a blagoslovit pe dreptul Iosif si pe Maica Domnului? Dupa unii istorici, el a fost preot al legii vechi; altii zic ca nu, ci a fost un om drept, batrân si sfânt. Dar mai târziu el s-a aratat oarecarora dintre sfinti îmbracat preoteste, dupa rânduiala legii vechi, si cu un toiag verde în mâna, încredintând ca a fost preot. Dar pe cine blagosloveste Simeon? Pe Maica Domnului si pe Pruncul pe Care-L tine în brate. Vedeti smerenia lui Hristos? Vedeti bunatatea Lui cea fara de margini? Se lasa blagoslovit de un om drept. Cel ce blagosloveste toate popoarele pamântului, si toate tarinile, si toate viile, si toate mosiile, si toate vietuitoarele din apa, din aer si de pe uscat, se lasa blagoslovit de un om, care avea darul preotiei.
Vedeti cât de mare e preotia? Duhul Sfânt da preotia preotului, dar ne învata ca si Însusi Dumnezeu S-a smerit ca sa fie binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Astazi, Dumnezeu Cuvântul, Care a facut cerul si pamântul, vine, Se face prunc întru smerenie si blândete si, tacând, Se lasa binecuvântat de un preot al legii vechi. Dar atunci cu cât e mai mare un preot al legii darului? N-am vreme sa va spun. Iar dumneavoastra, când treceti pe lânga un preot, poate nici buna-ziua nu-i ziceti. Vai de cel ce face asa! Sa stiti dumneavoastra ca arhiereii si preotii în lumea aceasta sunt izvoarele binecuvântarii. Deci fericit, de trei ori fericit este acela care doreste pururea sa fie blagoslovit de arhiereu si de preot! Când treci pe lânga un preot, chiar daca este departe, ia-ti caciula din cap,du-te si zi: Blagosloveste-ma,parinte sfinte! Caci zice dumnezeiescul Gura-de-Aur:„a preotului este numai a deschide gura si darul le lucreaza pe toate”. Si mai zice acelasi: „Sfânta este limba preotului si preasfânta este gura lui”. Si când te-ai dus la el si te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toata blagoslovenia Duhului Sfânt, ca nu el blagosloveste, cu Duhul Sfânt cu Care este îmbracat.
Iata ce pilda ne-a dat Mântuitorul la sarbatoarea de astazi. El, Care blagosloveste pe toti Sfintii si Arhiereii, si pe toti Sfintii Îngeri, Se blagosloveste pe pamânt de la un preot? De un batrân cinstit?
Si apoi, pe cine tine Sfântul Simeon în brate? Pe un prunc. Dar cine era pruncul Acesta? Acesta este Cel ce tine în cumpana si în bratele Sale cerul si pamântul, si toate cerurile cerurilor si toate vazduhurile, si noianurile, si vânturile, si muntii, si toate cetele de sus, si toata zidirea cea de jos; si acum vine cu atâta smerenie ca sa-L tina în brate un batrân slab, care a asteptat cu suspin si cu umilinta 360 de ani venirea Lui. Iata bunatatea si mila lui Dumnezeu pâna unde se coboara, ca vrea sa fie binecuvântat de om, vrea sa fie purtat de om, în nemarginita Lui dragoste, ca si noi la vreme sa dorim blagoslovenia Lui, si sa-L purtam pe Dumnezeu.
Dar oare nu-L purtam si noi pe Iisus Hristos? Oare numai batrânul Simeon L-a purtat? Doamne fereste. Noi Îl purtam mai mult decât Sfântul Simeon. Sufletul omului are chipul si asemanarea lui Dumnezeu, caci are minte, gând si cuvânt. Mintea noastra, sufletul nostru sunt chipul si asemanarea lui Dumnezeu, Care sta în minte si în inima, si S-a varsat în toata firea trupului ca focul prin fier, cum arata dumnezeiescul Ioan Damaschin. Deci fiecare crestin, care s-a scaldat în biserica si s-a îmbracat cu Hristos, dupa cum cânta biserica: “Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat, Aliluia!”, poarta pe Hristos în el. De aceea ne chemam toti crestini, ca purtam pe Hristos în noi, avem pe Dumnezeu Cuvântul si pe toata Sfânta Treime cu noi. Sfântul Simeon L-a purtat în brate, iar noi Îl purtam pururea pe Hristos în inima si în minte. Toti suntem purtatori de Dumnezeu, dupa cum a spus Sfântul Ignatie, caci când l-a întrebat împaratul Traian: „Dar de ce te chemi tu asa, Teoforul? (adica “purtator de Dumnezeu”), el i-a spus: „Nu te nedumeri, Împarate! Ma numesc Teofor pentru ca port pe Dumnezeu în mine; caci toti crestinii care s-au botezat poarta pe Dumnezeu în ei”.
Deci, fratii mei, daca purtam pe Dumnezeu în noi si daca acesta este adevarul, si nimeni nu poate sa-l tagaduiasca, atunci cum trebuie sa fie purtarile noastre, cum trebuie sa fie gândurile noastre, cum trebuie sa fie cuvintele noastre, ce fel de miscari trebuie sa facem? Oare ce nu stie Dumnezeu, Care este în noi si pe Care Îl purtam pâna la moarte? Ce nu stie El din viata noastra? Caci i-a spus lui Iov: „Oare cine este cel ce ascunde de la Mine sfatul?”. Care sfat? Sfatul inimilor.
Despre aceasta a proorocit batrânul Simeon. Caci dupa ce a spus cele de mai sus, a zis Maicii Domnului: „Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel” (Luca 2, 34). Care e caderea, care e ridicarea prin Hristos? Toti care Îl hulesc vor cadea de la Dânsul, caci de buna voie se desprind de dragostea Lui.Si-apoi,ce i-a mai proorocit Maicii Domnului? „Si prin sufletul tau va trece sabie”. Când a trecut sabia prin inima Maicii Domnului? La Sfintele Patimi. Maica Domnului a nascut dupa legea firii, dar în acelasi timp mai presus de fire, caci n-a avut dureri.
Dar durerea pe care trebuia sa o aiba la nastere a avut-o la sfintele si preaînfricosatele Patimi, când a vazut pe Mântuitorul rastignit, de a suferit nenumarate chinuri si a murit. Deci a trecut sabia prin inima ei nu la nastere, pentru ca n-a cunoscut înainte de ea dulceata de barbat si de aceea a nascut fara durere. Dar durerea de la nastere a trebuit s-o aiba la patima Domnului, ca sa fie partasa a patimilor si suferintelor Lui.
Iubiti credinciosi, luati seama: Hristos a venit spre surpare si stavilire. Toti care se împotrivesc, toti care hulesc, toti care defaima poruncile Lui vor cadea de la El. Si toti care cauta sa-L iubeasca din toata inima, si sa faca poruncile Lui, se vor ridica prin dragostea Lui la locasurile mai presus de ceruri.
V-am spus aceste putine, la praznicul de azi, ca sa nu îngreuiez auzul dumneavoastra, ca multe sunt care îmi vin în minte. Va spun numai atâta: tineti minte femeilor, de la praznicul acesta, sa paziti curatenia dupa copii pâna la 40 de zile. Daca una ramâne vaduva, sa stea pe lemn uscat, ca porumbita cea salbatica, adica sa petreaca în post, în rugaciune, în foame, în sete, si sa suspine dupa Mirele Cel ceresc, dupa Hristos, Care ne-a logodit pe noi cu Sine prin botez. Iar daca nu se va putea înfrâna si se va casatori, sa se casatoreasca cu un barbat crestin, care n-a mai lasat o sotie încurcata, si sa aiba cununie. Dar cununia nu se mai pune a doua oara pe capul celor ce se cununa, dupa rânduiala Sfintilor Parinti.
Apoi, sa dorim binecuvântarea preotilor si arhiereilor. Pâna veti ramâne în viata aceasta, sa doriti blagoslovenia slujitorilor Bisericii, pentru ca Însusi Dumnezeu S-a pogorât de sus, ca sa fie blagoslovit de un sfânt preot al legii celei vechi.
Dar sa va mai spun ceva: sa nu boliti de îndoiala. Niciodata nu am putea vorbi mai mult de îndoiala ca astazi, dar nu-i vreme. De ce a suferit Sfântul Simeon Batrânul 283 de ani, câti au fost de la faraonul Ptolemeu Filadelf pâna la Hristos? Pentru ca s-a îndoit. N-a crezut ca Hristos se poate naste dintr-o fecioara. Si i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani, ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara.
Asa s-a îndoit Avraam. Caci când i-a zis Domnul: „Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamântul acesta de mostenire… a zis Avraam: «Stapâne Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?». Atunci a zis Domnul catre Avraam: «Sa stii bine ca urmasii tai vor fi pribegi în pamânt strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani»” (Facerea 15,7-13). Dar a stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: de ce, Doamne, a depasit cei 400 de ani, ca s-au împlinit anii. Si a zis Dumnezeu: anii s-au împlinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, în loc de 400 de ani,le-a dat canon de stat în robie 430 de ani. De ce n-a murit Moise în pamântul fagaduintei, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pamântului, cum se spune la Numeri: „Moise însa era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pamânt” (Numerii 12, 3). Pentru o greseala nu a intrat în pamântul fagaduintei, pentru o greseala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a îndoit la stânca Rafidim. Ca Dumnezeu i-a spus: „Ia toiagul si aduna obstea, tu si Aaron, fratele tau, si graiti stâncii înaintea lor si ea va va da apa; si le veti scoate apa din stânca si veti adapa obstea si dobitoacele ei.
A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si au adunat Moise si Aaron obstea la stânca si a zis catre obste: «Ascultati, îndaratnicilor, au doara din stânca aceasta va vom scoate apa?» Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stânca cu toiagul sau de doua ori, si a iesit apa multa, si a baut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise si Aaron: «Pentru ca nu M-ati crezut, ca sa aratati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pamântul pe care am sa i-l dau»” (Numerii 20,8-12).Pentru îndoiala aceasta Moise n-a vazut pamântul fagaduintei.
Asa s-a îndoit si Toma la Învierea lui Hristos si a trebuit sa fie mustrat oarecum de Hristos: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; ferice de cei ce n-au vazut si au crezut!”. Hristos a pus astfel fericirea a zecea dupa Înviere, ca sa întareasca credinta celor ce nu vad si cred, precum suntem noi si cum trebuie sa fie toti crestinii pâna la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: „Barbatul îndoielnic este nestatornic în toate caile sale” (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: “Oare este, sau nu este Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?”, acela este ca un nor pe care îl poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.
Sa va dau o pilda. A venit un mosneag deunazi si a zis: “Parinte, iata ce am vazut la restaurant în ziua de Sfântul Vasile. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred ca nu vor merge toti”.I-am raspuns: “Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi, prin gura Sfântului Prooroc David: Ca Tu esti Dumnezeu care nu voiesti faradelegea, nici va locui lânga Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta calcatorii de lege în preajma ochilor Tai.Urât-ai pe toti cei ce lucreaza faradelege (Psalmii 5,4-5). Nu crezi dumneata ca Dumnezeu nu-i partas la faradelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezamântul de lege al Meu prin gura ta, iar tu ai urât învatatura si ai lepadat cuvintele mele înapoia ta? (Psalmii 40,17-18).
Si mai zice în psalmi:Pune-voi faradelegea ta înaintea ta si te voi mustra. Iar Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si strâmta este poarta si îngusta calea care duce la viata si putini sunt care o afla (Matei 7,13-14).Deci nu te mira ca merg multi la joc, sau ca cei care merg la bine pe cararea cea strâmta sunt putini”.
Tot lucrul bun este rar. Deci nu va îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoiala când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de pacate. Daca n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoiala, daca nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti,le-a dat astfel de pedeapsa ca sa nu se munceasca vesnic, dar noi, daca vom trai în îndoiala, vom avea nu numai pedeapsa lui Simeon, ci vom avea pedeapsa vesnica. Pe el l-a pedepsit pe merit sa nu moara, pâna nu-L va vedea pe Hristos Domnul, dar noi, de nu vom crede ca avem pe Hristos în noi si ca El traieste în noi si stie cuvintele noastre, si gândurile noastre, si faptele noastre, atunci munciti vom fi în vecii vecilor.
Mântuitorul Hristos si Prea Curata lui Maica sa ne ajute tuturor, sa nu uitam ca Îl purtam în toata vremea în noi, ca El stie toate gândurile noastre. Amin!
Părintele Ilie Cleopa
