Postul Nașterii Domnului este o perioadă de patruzeci de zile în care creștinii sunt chemați la o pregătire tainică și profundă pentru întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos. Nu este doar o simplă înfrânare trupească de la anumite bucate, ci mai ales o lucrare lăuntrică de curățire a inimii, o așezare duhovnicească în așteptarea luminii ce vine în lume.
Postul acesta este un dar pe care omenitatea îl aduce lui Dumnezeu. Idee reflectată de imnograf în unul din troparele pregătitoare ale praznicului: „Ce vom aduce Ție, Hristoase? Fiecare din făpturile cele zidite mulțumire aduce Ție: Îngerii cântarea, Cerurile steaua; magii darurile; păstorii minunea; pământul peștera; pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară” (Cântare la Nașterea Domnului).
Stihira mai sus-amintită reflectă întreaga dimensiune duhovnicească a Postului Nașterii Domnului, chemând credinciosul să își întoarcă privirea dinspre darurile materiale spre darul esențial al inimii: smerenia, pocăința și iubirea de aproapele. În această perioadă întrebarea retorică a stihirei devine invitație la introspecție: dacă Betleemul lui Hristos nu cere aur, smirnă sau tămâie din partea noastră, ce putem aduce cu adevărat Pruncului dumnezeiesc? Răspunsul se află în ascetismul postului, în înfrânarea de la pofte, în rugăciune intensificată și în faptele de milostenie, care transformă sufletul într-o „iesle” curată, gata să primească lumina Întrupării. Astfel, postul nu este doar o disciplină trupească, ci un mod de a oferi lui Hristos darul cel mai de preț: inima noastră, transformată prin har în lăcaș al Preasfântului Său Prunc.
Sensul duhovnicesc al postului
Sărbătoarea Nașterii Domnului nu este doar un eveniment istoric, ci o realitate vie, care se săvârșește în sufletul fiecărui credincios. Postul devine astfel drumul pe care omul îl parcurge din noapte spre lumină, din întunericul păcatului spre bucuria mântuirii. A posti înseamnă a-ți îndrepta privirea dinspre cele vremelnice către cele veșnice, a face loc lui Dumnezeu în adâncul inimii. A transforma inima într-un cuptor ce va coace Pâinea dumnezeiască, precum peștera din Betleem, rece fiind, a fost încălzită de focul Dumnezeirii și a crescut Pruncul divin, astfel inima încălzită de sclipirile harului ajunge capabilă de sălășluirea lui Hristos în ea, după cum ne învață același Sfânt isihast, Sfântul Grigorie Palamas.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „postul este maica rugăciunii și izvorul curăției”. Prin post, ne golim de zgomotul lumii pentru a face loc Cuvântului, ne despărțim de prisosul trupesc pentru a câștiga comoara duhovnicească.
Din perspectivă patristică, postul constituie un exercițiu de împletire a ascezei trupești cu disciplina duhovnicească, având ca scop restaurarea chipului lui Dumnezeu în om. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că „postul este maica rugăciunii”, arătând relația intrinsecă între restricția alimentară și creșterea sensibilității spirituale. În cadrul Postului Nașterii Domnului, disciplina alimentară este complementară cultivării virtuților creștine, întrucât înfrânarea de la pofte facilitează curățirea minții și a inimii, pregătind terenul pentru săvârșirea întâlnirii sacramentale cu Hristos. În acest sens, Avva Evagrie Ponticul ne tâlcuiește în amănunt care este folosul înfrânării în vederea redobândirii libertății primordiale, depășind nevoile fiziologice prin contemplarea dumnezeiescului prin rugăciune, alergarea după virtute și nu după păcat, poftirea celor cerești în locul celor pământești, antrenând astfel cele trei facultăți ale sufletului și eliberându-le din cătușele pervetite ale rutinei contemporane.
Curățirea „ieslei” sufletului
Imaginea biblică a ieslei, locul umil al Nașterii Domnului, dobândește o semnificație profund spirituală: ea devine simbolul interior al sufletului credincios, pregătit să-L primească pe Pruncul dumnezeiesc. Pregătirea lăuntrică implică mai multe aspecte:
Curățirea morală și spovedania – restaurarea comuniunii cu Dumnezeu prin recunoașterea păcatelor și asumarea responsabilității personale. Sfântul Grigorie Palamas îi îndemna pe credincioșii din vremea sa, într-o omilie ținută cu patruzeci de zile înainte de Nașterea Domnului, astfel: „Mărturisirea păcatelor este începutul acestei bune lucrări, adică al pocăinței și al pregătirii ca să primească cineva în sine sămânța cea cerească, cuvântul lui Dumnezeu, care poate să mântuiască sufletele noastre. Căci de aceea a fost gândită de țărani arătura pământului, pentru că scoate rădăcinile cele sălbatice din sânurile pământului și le face în stare să primească semințe și răsadurile noastre. Același lucru îl face și mărturisirea în ogorul cel rațional al inimii: desțelenește și aruncă patimile rele care sunt în ascunsul ei și o face gata spre primirea sfintelor semințe și în stare de purtarea și cultivarea virtuților”.
Rugăciunea și meditația liturgică – intensificarea vieții rugăciunii personale și comunitare, participarea la Sfintele Taine și Sfintele Liturghii, prin care credinciosul se apropie de taina Întrupării.
Faptele de milostenie – manifestarea concretă a iubirii de aproapele, corelativă cu iubirea lui Dumnezeu, ca expresie a pregătirii sufletești. Milostenie fiind fapta împlinitoare a postului și a rugăciunii, pentru că „rugăciunea și postul sunt lipsite de putere neînsoțite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer”, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur.
Cumpătarea și asceza trupească – disciplinele trupului reflectă starea lăuntrică, conferind o structură interioară stabilă, deschisă experienței harului divin.
Această dimensiune ascetică și morală face ca postul să fie înțeles nu doar ca abstinență alimentară, ci ca un proces integral de transformare a omului, astfel încât inima sa să devină „peștera luminoasă” a unei întâlniri vii cu Logosul.
Bucuria Nașterii – rodul pregătirii
Cine postește și se curățește cu adevărat ajunge să trăiască sărbătoarea Nașterii Domnului nu ca pe o simplă tradiție, ci ca pe o întâlnire vie cu Dumnezeu-Omul. În tăcerea inimii, Hristos Se naște din nou, aducând pace, lumină și nădejde, după îndemnul Sfântului Grigorie Palamas: „Să fim în pace cu noi înșine, supunând carnea duhului, alegând petrecerea cea pe potriva conștiinței și având înlăuntru, în noi înșine, lumea gândurilor mișcându-se în bună ordine și în chip neîntinat”.
Bucuria Nașterii Domnului este, așadar, bucuria unei inimi care a știut să se smerească, să se golească de sine și să se umple de dragoste. În acest sens, fiecare dintre noi este chemat să devină un mic Betleem, un loc în care se reînnoiește minunea iubirii divine.
Efectul final al acestui efort ascetic este capacitatea credinciosului de a experimenta Nașterea Domnului ca pe o realitate duhovnicească actuală. Participarea activă la viața liturgică și cultivarea virtuţilor în timpul postului fac posibil ca Hristos să ia chip întru noi (cf. Galateni 4, 19). Astfel, sărbătoarea Nașterii atinge dimensiunea sa autentică: nu doar comemorativă, ci transformatoare, evidențiind continuitatea între istoria mântuirii și experiența prezentă a credinciosului.
Postul Nașterii Domnului este mai mult decât un exercițiu ritual; este o pedagogie duhovnicească a inimii, în cadrul căreia omul, prin ascetism, rugăciune și iubire, devine „Betleem viu”, adică locul sacru al Nașterii lui Hristos. Numai o astfel de pregătire interioară asigură primirea deplină a harului divin, conferind sărbătorii dimensiunea sa profund religioasă și transformatoare.
Ierom. dr. Calinic Costescu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
