Preot Ioan Istrati
Bunicul meu, Ioan, a fost preot și colonel. Avusese sute de ostași în subordine, sute de preoți militari. Făcuse Teologia și Academia militară la Cernăuți, împreună cu Stăniloae și Sfântul Iustin Pârvu.
Când a îmbătrânit, avea vreo 80 de ani, avea o mare frică să nu avem vreun accident de mașină. Când eram pe drum, punea pe masă vreo 20 de Cruci de lemn pe care le săruta cu mare evlavie și se ruga.
L-am întrebat:
– De ce ți-e așa frică, bunicule, de trafic?
Mi-a zis:
– Pe la toate răspântiile stau dracii cu furcile să deie oamenii jos de pe căruțabil (carosabil) și să-i omoare. De aia trebuie puse Cruci la toate răscrucile și Troițe, să fugă demonii.
Din război avea un pic de sindromul Vietnam. Stătuse 5 ani pe front, prin tranșee, prin noroi sau zăpadă, împărtășind muribunzi, iar acum, când ieșea cu Sfânta Evanghelie, zicea militărește: Înțelepciuneeee, drepți!!! Mi-a zis: cu Împăratul de față, trebuie să stai drepți sau să cazi la picioarele lui Dumnezeu.
Mie îmi zicea: măi mânzucule, măi, să te faci preot să duci sfințenia neamului mai sus. Aşa am făcut.
Dumnezeu să îl odihnească în Liturghia Lui!
