Din când în când, în istoria omenirii se produc niște cutremure, așa cum este și ceea ce se întâmplă în aceste zile datorită fenomenului „Covid”. Sunt îngăduite de Dumnezeu, lucrând ca niște oglinzi teribile, imense, ce reflectă starea reală a omenirii. Înţelegem cine suntem şi vedem care este starea noastră lăuntrică adevărată doar în perioade de încercare. Iar lunile acestea din urmă, de când a apărut fenomenul „Covid”, au fost prilej pentru multe radiografii duhovniceşti. Dacă încă nu am găsit oglinzile potrivite în care să ne vedem inimile, vă propun ca, în răspunsurile Părintelui Ciprian Grădinaru, să aflăm câteva astfel de instrumente de evaluare.(Virgiliu Gheorghe)
– Părinte, în România şi în lume este o tulburare teribilă. Nu cunosc mulţi care să-și fi păstrat pacea. Şi prin case, şi pe străzi, şi în Biserică e multă tulburare dintr-o sumedenie de motive. Sfinția voastră cum trăiţi acest timp de criză?
– Ca în Arca lui Noe! Aşa simţim toţi cei din parohie: pe de o parte, pace şi recunoştinţă către Domnul, Cel ce ne-a adus în Biserică ‒ Arca Sa cea de nescufundat, iar pe de altă parte, ne rugăm cu tristeţe pentru ce se întâmplă în aceste zile în sufletul atâtor oameni: răcirea, chiar pierderea credinţei, boli sufleteşti, abuzuri împotriva libertăţii și vieţii, spaimă, confuzie, cinism și cruzime. Încercăm, cu ajutorul Domnului, să prefacem timpul de criză în vremea adevărului, vremea mântuirii (II Corinteni 6:2). Este singura cale de a supravieţui duhovniceşte.
Avem nevoie absolută de Adevăr, ca început al pocăinţei ‒ şi a mea, dar şi a noastră, a tuturor. În primul rând, chiar trebuie să-I dăm lui Hristos „toată viaţa noastră” ‒ şi nu „aproape toată viaţa noastră” ‒, Lui, Care este Adevărul, Lui, Care Se vădeşte, încă o dată, singura ancoră reală, unicul element de stabilitate. El este singura, adevărata măsură a toate câte sunt. Toate asigurările şi construcţiile omeneşti pe care mulţi ne-am întemeiat vieţile şi-au vădit şubrezenia şi au căzut şi vor cădea, una după alta.
În al doilea rând, mulţi ne-am putut adânci, dacă am vrut, în adevărul despre noi înşine, căci ne-am aflat măsura credinţei ‒ sau necredinței ‒ prin reacţiile pe care le-am avut în faţa ameninţării bolii şi a morţii, în noile tipuri de relaţii care ni s-au impus cu cei din familie, din Biserică, cu cei de aproape sau de departe ai noştri.
În al treilea rând, am aflat, într-o mai mare măsură, adevărul despre situațiile şi oamenii care ne înconjoară în lume şi în Biserică. Şi, dacă în lume nu prea ne mai surprinde nimic, căci stăpânitorul ei îşi continuă tot mai vizibil marşul întunecat, cred că ne e de mare folos să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în Biserică. Avem mare nevoie de păstori adevăraţi, curajoşi, treji, care să ne înveţe drept cuvântul Adevărului, pentru care să ne rugăm, pe care să-i ascultăm și să-i urmăm; iar pe de altă parte, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu vrem să cădem în groapă, trebuie să înţelegem care sunt călăuzele oarbe (Matei 23:16), pe care nu trebuie să le urmăm.
Părintele Ciprian Grădinaru de la Biserica „Toti Sfinții” din Huldenberg
