Sora mea, am primit scrisoarea ta plină de evlavie și, citind‑o cu plăcere, sufletul meu s‑a umplut de bucurie, văzând și înțelegând revărsările inimii tale care înverzesc și mărturisesc nașterea omului nou, a pruncului duhovnicesc.
Așadar, îmbărbătează‑te și întărește‑ți inima în ispite, și însușește‑ți răbdarea și îndelunga răbdare ca pe niște puternice ocrotitoare. Iară și iară întărește‑te, căci puțin mai este și vom pleca din cele de aici.
Primăvara se apropie, iar iarna necazurilor puțin câte puțin se risipește. Şi în locașurile pe care le‑am lucrat prin repetatele ispite și necazuri, peste puțin ne vom sălășlui. Şi atunci nu va mai fi cel ce se ceartă, cel ce invidiază, cel ce ispitește și cel ce se răzbună. Toate acestea în cele de aici vor rămâne.
Iar acest trup ticălos și pătimaș, pe care îl purtăm aici – care nu vrea să lucreze poruncile lui Dumnezeu –, îl lăsăm la maica sa, pământul, care l‑a născut, iar noi, ridicându‑ne la înălțime ca niște vulturi înalt zburători, în corturile cerești ne vom sălășlui.
Cu toate că după înviere vom lua iarăși această casă de pământ, ea nu va fi greoaie și împovărătoare, pătimașă și cu anevoie de mișcat, ci în întregime schimbată cu strălucirea cea de foc a Preadulcelui Iisus, care strălucește și răspândește raze mai strălucitoare ca soarele, luminând și acest eter.
Așadar, sunt mici pătimirile de aici în comparație cu răsplătirea viitoare. Pentru aceasta, suflete al meu, fă răbdare. Iar despre cele pe care mi le scrii, toți le aveam atunci când consideram deșertăciunea lumii ca un mare lucru. Acum însă, când am ajuns la cunoaștere și am înțeles minciuna, Dumnezeu nu mai privește la trecut, ci la prezent. Toate acelea cu o spovedanie curată se șterg, ajunge ca acum să mergem, după putere, pe calea poruncilor lui Dumnezeu.
Îmi scrii să trimit scrisoare și la cunoscuții mei. Dacă însă nu există material, râvnă sufletească, cum să lucrez? Trebuie să caute să afle, și eu le voi spune. În felul acesta, la întâmplare, vom lovi în aer. Unul vrea să‑i scrii, însă nu întreabă despre sufletul său, despre păcatele și greșelile sale, cum să le îndrepte, ci întreabă numai „noutățile”. Altul întreabă cum este vremea. Iar alții nu întreabă nimic. Nici Domnul nu spune să vorbești atunci când nu te întreabă, ci spune „Celui ce cere, dă‑i”. Nu spune „Celui ce nu cere”.
Există mii de suflete care cer să le dăm și Însuși Dumnezeu vrea aceasta de la noi. Pe cei care nu cer îi folosește mai degrabă rugăciunea, să ne rugăm pentru ca ei să‑și vină în simțiri, după care vor cere și ei cuvânt. Atunci și noi cu lesnire le vom da lor cu bucurie și dragoste din cele date nouă de Dumnezeu.
Despre vinul de slujbă pe care l‑ai trimis să știi că preotul s‑a temut ca nu cumva să aibă apă în el și nu l‑a luat, ci l‑am băut eu în sănătatea voastră. Şi aducându‑mi aminte de zile‑ le cele de demult, cugetam noaptea în inima mea și ziceam: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”.
Toate au fost ca niște vise care s‑au risipit. Baloane au fost care s‑au spart; pânză de păianjen care s‑a rupt.
„Deșertăciune sunt toate cele omenești, care nu mai există după moarte”.
Desigur, în țară străină ne aflăm și nu vrem să înțelegem aceasta. Nu vrem să vedem de la ce înălțime am căzut, ci de bună voie ne astupăm urechile și ne închidem ochii, orbindu‑ne de bună voie, ca să nu vedem adevărul. Vai nouă, căci întunericul de aici îl socotim lumină și de lumina de acolo ca de întuneric ne depărtăm. Şi aceasta pentru puțină plăcere a veacului acesta, pentru puțin necaz pe care‑l suferă trupul ca să dobândească odihna de acolo.
Vai de ticăloșia noastră! Dumnezeu strigă către noi să devenim fiii Lui, iar noi ne facem fiii întunericului. Pentru puțină miere dăm în schimb toate veacurile. Pentru puțină plăcere, chiar și de desfătarea și slava Împărăției lui Dumnezeu ne lepădăm și cădem.
Fericit este cel care a văzut această înșelare și s‑a înfrânat de la plăcerea unei picături de miere pentru desfătarea de acolo.
Iar tu, sora mea cea bună și iubită, aleasă de Dumnezeu încă din copilărie, silește‑te să‑ți faci strălucitoare haina de nuntă. Şi roagă‑L pe Domnul zi și noapte să‑ți ierte toate cele din trecut; să‑ți dea putere dintru înălțime să păzești dumnezeieștile Sale porunci. Iar când, în pocăință, te va lua, sufletul ți‑l va număra împreună cu Drepții. Şi acolo ne vom desfăta unul de altul fără sațiu întru toți vecii.
Extras din „Mărturii ale experienței monahale”- Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, 2016.
