Primirea în viața monahală

A. Actele necesare

Art. 15 Primirea în mănăstire, schit sau metoc a celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea Chiriarhului.

Art. 16 Cel care doreşte să intre în viata monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însoţită de următoarele acte:a) certificatul de nastere;
b) certificatul de botez;
c) actul de studii (solicitantul, dacă este minor, să fie absolvent al Şcolii generale, cel puţin şi să aibă acordul părintelui sau tutorelui);
d) cazier judiciar;
e) certificat de stare civilă, din care să se constate că nu are niciuna din obligaţiile familiale prevăzute de Codul familiei;
f) recomandarea preotului paroh;
g) act privind stagiul militar şi declaraţia că renunţă la averea sa donând-o rudelor sau mănăstirii;
h) fişa medicală privind starea sănătătii fizice şi psihice.

Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al părinţilor sau tutorilor).

Minorii vor depune şi consimţământul scris al ambilor părinţi sau al tutorilor.

Art. 17 La primirea în mănăstire, stareţul (stareţa) va avea în vedere cercetarea amănunţită a noului venit: scopul venirii (vocaţie, decepţie, interese personale), starea fizică şi psihică, caracter, temperament, aptitudini, cunoştinţe religioase, formare spirituală, hotărâre, impedimente.

Art. 18 După cercetarea actelor de mai sus, stareţul (stareţa) mănăstirii (schitului) încredinţează pe noul venit unui (unei) călugăr (consiliere) din Consiliul Duhovnicesc şi-l aşează în ascultările mănăstirii pentru începători, iar în cazul când candidatul (candidata) dovedeşte o purtare bună şi este folositor obştii mănăstireşti, după o probare de trei luni, stareţul (stareţa) îl (o) recomandă Chiriarhului pentru admiterea în rândul fraţilor, înaintându-i cererea cu toate actele, urmând ca, după aprobare, să fie rânduit pentru ispitirea canonică.

B. Ispitirea canonică

Art. 19 Ispitirea canonică sau noviciatul durează de la primirea în mănăstire (schit) şi până la tunderea în monahism a celui admis. Timpul ispitirii canonice cuprinde trei stadii:

Primul stadiu este primirea în mănăstire până la admiterea noului venit în rândul fraţilor (adică 3 luni).

În acest timp, fratele (sora) este considerat începător şi este povăţuit(ă) de îndrumătorul duhovnicesc şi de duhovnicul său spre toată fapta cea bună şi ferirea de tot răul şi a-şi cerceta conştiinţa sa: toate gândurile, cuvintele şi faptele sale descoperindu-le, nefăţarnic, părintelui (maicii) său (sale) duhovnicesc, în fiecare seară şi nimic să nu facă după voia sa, chiar dacă i s-ar părea că este bine, ci toate să asculte de povăţuitorul său, ştiind că voia sa este tăiată.

Acum, el (ea) este trecut(ă) prin diferite ascultări gospodăreşti, pentru a i se vădi răbdarea şi înclinaţiile practice.

Totodată, va participa cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericeşti.

Pe baza referinţelor îndrumătorului duhovnicesc, stareţul (stareţa) va respinge pe novice sau îl va propune Chiriarhului pentru admiterea în rândul fraţilor care primesc binecuvântarea de a purta dulamă.

Art. 20 Al doilea stadiu este de la admiterea în rândul fraţilor până la îmbrăcarea în haina monahală (dulamă). În această perioadă, fratele (sora) stă sub aceeaşi îndrumare şi face aceleaşi ascultări ca la art. 17, stăruind să se deprindă şi mai temeinic în aşteptare, în răbdare, în înfrânare şi tăierea voii.

Îndrumătorul duhovnicesc este dator a supraveghea cu toată grija pe începător, dacă într-adevăr caută pe Dumnezeu, dacă are râvnă pentru lucrul Domnului (rugăciune), dacă este grabnic la ascultare, dacă rabdă dojana; trebuie să i se spună toate greutăţile şi ispitele ce se întâlnesc în calea spre Dumnezeu.

Cei găsiţi nepotriviţi vor fi îndrumaţi spre alt mod de viaţă.

Acest al doilea stadiu durează cel puţin şase luni şi cel mult trei ani.

Cei găsiţi corespunzători şi cu vocaţie monahală, pe temeiul referinţelor îndrumătorului duhovnicesc, este recomandat Chiriarhului spre a fi trecut în rândul rasoforilor.

Art. 21 Al treilea stadiu este de la îmbrăcarea hainei monahale (rasofor) şi până la tunderea în monahism.

La trecerea în rândul rasoforilor se va oficia slujba din Molitfelnic, potrivit rânduielilor. Candidatul este tuns ca rasofor, i se schimbă numele, i se dă rasă, culion, camilafcă, centură şi metanie. Acum, rasoforul (rasofora) trebuie să aibă o sporită îndrumare şi supraveghere în viaţa monahală şi anume:

Să păzească pravila Bisericii şi cele şapte Laude, viaţa de obşte, smerenia, tăcerea, portul modest şi cuviincios şi, mai ales, să aibă în tot timpul rugăciunea lui Iisus în gură, în minte şi în inimă, nevoindu-se a-şi împreuna lucrul cu rugăciunea.

Rasoforului (rasoforei) i se pot încredinţa, dacă este destoinic(ă), şi ascultări deosebite.

Starea de rasofor durează cel puţin şase luni şi cel mult trei ani.

Potrivit canoanelor 19 Ancira şi 18 al Sfântului Vasile cel Mare, rasoforului care părăseşte mănăstirea, în cazul că se căsătoreste, i se oficiază numai cununia a doua şi nu poate fi hirotonit preot.

Art. 22 Absolvenţii şcolilor de cântăreţi bisericeşti şi Seminariilor Teologice, licentiaţii şi doctorii în Teologie pot primi haina monahală şi pot fi rasofori într-un timp mai scurt, cu aprobarea Chiriarhului.

C. Tunderea în monahism

Art. 23 Dacă în timpul ispitirii canonice, candidatul(a) dă dovadă de suficientă pregătire şi chemare pentru monahism şi dacă şi-a însuşit temeinic cunoştinţele pravilelor călugăreşti şi, mai ales, Regulile Sfântului Vasile cel Mare, dacă dovedeşte că-şi dă seama de rostul călugăriei şi numai dacă a împlinit vârsta de 21 de ani, având consimţământul scris al duhovnicului şi recomandarea Consiliul Duhovnicesc şi a stareţului(ei), Chiriarhul aprobă tunderea în monahism.

Art. 24 Dacă în timpul ispitirii canonice, fratele (sora) ar fi în primejdie de moarte şi ar cere călugăria ca cea mai de pe urmă dorinţă pentru mântuirea sufletului, atunci, cu binecuvântarea Chiriarhului eparhiot, să fie tuns(ă) în monahism, conform hotărârii canoanelor pentru asemenea caz (Can. 26 al Sf. Nichifor Mărturisitorul).

Art. 25 Tunderea în monahism nu este îngăduită a se face decât numai în mănăstire (schit), de către Chiriarh sau delegatul său din cinul monahal, adică în mănăstiri de călugări, dacă este frate, şi mănăstiri de călugăriţe, dacă este soră, şi după regulile stabilite mai sus.

Art. 26 Prin voturile monahale, călugărul s-a făcut pe sine, pentru întreaga-i viaţă, dar lui Dumnezeu.

Art. 27 Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, singhel, protosinghel şi arhimandrit.

La maici se disting: stareţe fără cruce şi stareţe cu cruce (stavrofore).

Gradele monahale se dau de Chiriarh la intervenţia stareţului (stareţei) pe baza unei recomandări a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii respective, numai celor cu pregătire şi merite deosebite. Gradul de arhimandrit se va conferi de Chiriarhul locului, cu aprobarea Sfântului Sinod (art. 82 din Statut).

Art. 28 Conform hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice (Can.4, Sin. IV; Can.21, Sin.VII), călugării sunt datori a rămâne în ascultare până la sfârşitul vieţii lor în mănăstirea unde au fost tunşi sau unde au fost rânduiţi de Chiriarh, păzind întru totul disciplina canoanelor şi rânduielilor monahale şi ascultării necondiţionate, fiindu-le interzisă mutarea cu de la sine putere dintr-o mănăstire în alta.

În interesul Bisericii, la recomandarea stareţului(ei) şi a Consiliului Duhovnicesc, Chiriarhul locului poate muta dintr-un aşezământ monahal în altul ori numi în posturi administrative superioare pe oricare dintre vieţuitori (vieţuitoare), aceştia trebuind să dea dovadă de deplină ascultare.

Art. 29 Monahii pensionari, indiferent de rangul şi funcţiile avute, se vor supune aceloraşi rânduieli mănăstireşti ca toţi ceilalţi vieţuitori, participând la toate sfintele slujbe şi contribuind, după pricepere şi putere, la ascultările din mănăstire.

Aceştia nu au voie să părăsească mănăstirea (schitul) fără învoirea stareţului (stareţei), care poate elibera bilet de voie pentru o perioadă de timp de cel mult 8 (opt) zile pe an; pentru o durată mai mare de 8 (opt) zile, aprobarea de învoire o dă pe baza cererii scrise, Chiriarhul locului.

Extras din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor.