Cu trei săptămâni înainte de lăsatul secului de brânză și de începutul propriu-zis al postului Învierii Domnului, Biserica noastră începe o perioadă specială, numită „perioada Triodului”. Această perioadă liturgică are o semnificație profundă în calendarul liturgic ortodox, pregătind credincioșii pentru prăznuirea Învierii Domnului. Triodul înseamnă, pe de altă parte, și cartea de cult utilizată în Biserică și în paginile căreia sunt cuprinse textele și cântările din această perioadă liturgică specială.
Ce înseamnă acest cuvânt, care este etimologia lui și când a apărut primul Triod în limba română? Vă invităm să aflați răspunsurile în rândurile de mai jos!
Triodul – scară spre praznicul Învierii Domnului
După cum știm, anul bisericesc este împărțit, din punct de vedere liturgic și tipiconal, în trei mari perioade, intitulate după cartea de cult utilizată de cântăreții de la strană, după cum urmează: Perioada Triodului (din Duminica Vameșului și a Fariseului și până la Învierea Domnului); Perioada Penticostarului (din ziua Paștilor și până în Duminica Tuturor Sfinților) și Perioada Octoihului (din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului).
Cuvântul „triod” provine din termenul grecesc „triodion”, alcătuit din două cuvinte: „tria” (trei) şi „odi” (odă), însemnând astfel o cântare alcătuită din trei ode sau strofe. După cum subliniază marele nostru liturgist român și profesor de teologie, Părintele Ene Braniște, primele trei săptămâni ale acestei perioade constituie un timp de pregătire duhovnicească în vederea începerii postului, iar restul de şapte săptămâni – adică însuşi Postul Paştilor – este vremea de pregătire, prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru a ne curăți și a ne face vrednici de Slăvitul Praznic al Învierii Domnului, precedat, desigur, de amintirea tuturor Patimilor și chinurilor prin care a trecut Mântuitorul Hristos până să fie Răstignit pe dealul Golgotei. „Triodul, această colecție de cântări și rânduieli specifice Postului Mare este cea mai monumentală lucrare a Bisericii Ortodoxe în ceea ce privește arta imnografică ortodoxă. Prin bogăția temelor prezentate, prin profunzimea gândirii duhovnicești și prin elanul misionar al cântărilor care îndeamnă la pocăință, această carte a devenit o lucrare de referință”, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-una dintre predicile sale.
Când a apărut primul Triod în limba română?
Revenind puțin la etimologie, numele cărții vine, așa cum am subliniat și mai sus, de la numărul cântărilor din canoanele Utreniei, care sunt de regulă în număr de trei, spre deosebire de cele cuprinse în Octoih sau Minei (în număr de opt sau nouă). Cele mai multe cântări din Triod au fost compuse de Sfântul Teodor Studitul și de fratele său, Iosif Studitul, care au completat opera imnografică a Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul. De altfel, însuși numele de „triod” a fost „inventat” și menționat pentru prima data de către Sfântul Teodor Studitul.
La început, Triodul a fost alcătuit în limba greacă și a fost tipărit pentru prima dată în anul 1522, la Veneția, în Italia. În țara noastră, Triodul a fost tradus și tipărit în anul 1700 la Buzău, apoi de mai multe ori la București și la Râmnic, o dată la Chișinău, o dată la Sibiu și, începând cu anul 1918, în mai multe ediții la București, ultima fiind din 2010.
Prima ediție a Triodului, apărută la Buzău în limba română, a fost tipărită de către Episcopul Mitrofan al Buzăului, ucenic apropiat al Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Conform unui studiu științific semnat de către părintele diacon Ioan I. Ică Jr., profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universitatății „Lucian Blaga” din Sibiu și publicat în Revista Teologică, Triodul de la Buzău este o tipăritură fastuoasă in folio (n. n. adică în care coala de hârtie este îndoită în două, formând patru pagini), având 712 pagini numerotate, imprimată pe două coloane în două culori: negru și roșu, cu numeroase vignete și ilustrații. Figurile de Sfinţi sunt încadrate de medalioane, mărginite de stâlpi uniţi prin arcade, care amintesc de arhitectura brâncovenească. Pe coperta cărții era trecut numele TRIODION sau TRIPESNEȚ. În slavonă, „tripesneţ” înseamnă „trei ode”. Canoanele de proporţii mai reduse se numesc diode (διώδια = două ode, sl. dipesneţ), triode (τριώδια = trei ode, sl. tripesneţ), tetraode (τέτραώδια = patru ode, sl. patrupesneţ).
Sub titlul cărții, găsim o informare interesantă, care spune că această carte „s-au tipărit den porunca și toată cheltuiala Prealuminatului Domn Io[an] CONSTANTIN BĂSĂRABĂ VOEVODA, Mitropolit fiind a toată Țara kyr THEODOSIE. S-au tipărit în sfânta Episcopie de la Buzău în anul de la zidirea lumii 7208 [1700]”. De asemenea, la finalul acestei impresionante opere, la pagina 711, găsim și însemnarea tipografului: „precum doresc să sosească la vadul cel cu adăpostire carii sunt bătuți de valuri întru luciul mării, așa am dorit și eu să sosesc la sfârșitul cărții aceștia. Tuturor întru pravoslavie plecat de obște rugătoriu iubitoriul de ostenele Mitrofan episcopul Buzăului.”
Demnă de amintit este și prefața mitropolitului Teodosie, care, după ce apreciază implicarea și efortul domnitorului Constantin Brâncoveanu în sprijinirea unei astfel de inițiative culturale cum este tipărirea de cărți de slujbă, prezintă în câteva cuvinte Triodul nou-tipărit: „Așa și aciasta a Triodului cursătoare de miare carte (cele dentr-ânsa ale tipicului învățături și synaxarele și proroceștile cetanii den cea ellinească spre a noastră ceade moșie limbă talmăcind), ca cum foarte de treaba iaste beserecilor lui HS, de care lipsite era toate (afară de puținele oarecare) Mariia ta cu mare cuviință și domnește o ai tipărit”.
Pe bună dreptate, osteneala Episcopului Mitrofan și numele său deopotrivă merită a fi amintite în contextul tipăririi acestei cărți-monument de limbă română. Episcopul Motrofan a fost unul dintre cei mai importanți cărturari români ai vremii sale. Era originar din Moldova, unde se călugărise la Mănăstirea Bisericani. Mai întâi, a fost ales episcop al Hușilor, păstorind credincioșii din această parte de țară până în vara anului 1686, când regele polon Jan Sobieski, s-a retras din Modova. În acest context, Sobieski a luat cu el tezaurul Mitropoliei şi Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava ca pradă de război, dar și pe Mitropolitul Dosoftei ca ostatic. Astfel, Episcopul Mitrofan, ucenic al Sfântului Dosoftei, s-a refugiat în Țara Românească, unde a fost primit de către domnitorul Șerban Cantacuzino. Primind ca „ascultare” conducerea Tipografiei de la București, Mitrofan a tipărit Biblia de la București, prima traducere integrală a Bibliei în limba română și „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, după cum spunea istoricul Alexandru D. Xenopol. În această ascultare a stat Episcopul Mitrofan aproape cinci ani de zile, fiind cel mai iscusit tipograf al Ţării Româneşti şi formând numeroşi meşteri tipografi, printre care şi pe învăţatul Mitropolit Antim Ivireanul.
În data de 10 iunie 1691, Mitrofan a fost ales episcop al Buzăului, fiind propus și susținut de către Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Având deja experiență de tipograf, a înfiinţat aici prima tipografie din oraș, formând un grup de meșteri tipografi şi gravori. Timp de 11 ani, Episcopul Mitrofan păstorește această eparhie cu multă râvnă şi frică de Dumnezeu, asumându-și pe deplin activitatea cărturărească și tipărind, dincolo de Triod, celelalte cărți necesare pentru buna desfășurare a cultului: Mineiele pe tot anul (1698), Molitfelnicul (1699), Octoihul (1700), Penticostarul (1701) şi Liturghierul (1702).
A trecut la Domnul în vara anului 1702, lăsând în urmă mulți ucenici care au continuat activitatea culturală de care a fost atât de atașat, precum și o imensă moștenire duhovnicească, tuturor generațiilor care au urmat.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
