Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
Pe când se afla în Galileea, Mântuitorul Își împlinea misiunea Sa de a descoperi lumii voia lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, urmat de apostoli și de mulțimile care Îi ascultau învățătura, Domnul Hristos le descoperea oamenilor tainele Împărăției lui Dumnezeu și totodată, din milostivire pentru creația Sa, vindeca pe cei bolnavi și neputincioși cu putere dumnezeiască.
Biserica ne pune astăzi înainte pericopa în care se relatează minunea învierii fiicei lui Iair. Odată cu aceasta se întâmplă și a doua minune săvârșită de Domnul Iisus Hristos. Iar cele două minuni săvârșite de Fiul lui Dumnezeu au la bază dragostea și mila lui Dumnezeu pentru creația Sa și credința omului în Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos.
În Sfânta Evanghelie după Luca, înainte de Patimile, Moartea și Învierea Domnului Hristos sunt consemnate trei minuni făcute de Domnul asupra celor care erau morți; pe lângă minunea săvârșită asupra fiicei lui Iair, aflăm despre Învierea fiului văduvei din Nain și despre Învierea lui Lazăr.
În pericopa citită astăzi, Domnul vindecă mai întâi o femeie cu scurgere de sânge și apoi înviază din morți o copilă „ca de doisprezece ani”, fiica lui Iair, care era mai-marele sinagogii.
Iair dă dovadă de smerenie şi nădejde
Iair, mai-marele sinagogii, care avea doar o fiică, deși era iudeu cu rang mare, merge înaintea Învățătorului și cu smerenie, dar și cu nădejde, cere ajutor. Ascultându-i rugăciunea, Domnului I s-a făcut milă de tatăl îndurerat și cu dragoste multă S-a îndreptat spre casa în care se afla copila bolnavă.
Înainte să ajungă acolo, fiind în mijlocul mulțimii, se atinge de El o femeie bolnavă. După cum ne descoperă și Sfântul Apostol Matei, această femeie se ruga și zicea în gândul ei: „Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă” (Mt. 9, 21).
Atingerea de lucrurile sfințite, de veșminte, de Moaștele Sfinților, până în zilele noastre, este un act sacru. Sfințenia se transmite prin rugăciune. Când ne atingem cu evlavie de veșminte, de Icoane, de Sfânta Masă pe care se slujește Sfânta Liturghie, noi credem în sfințenia acestora și primim putere sufletească și lumină duhovnicească.
Așadar, „apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei” (Lc. 8, 44). În acest moment, Domnul Hristos Se oprește și întreabă, zicând: “S-a atins de Mine cineva. Căci am simțit o putere care a ieșit din Mine” (v. 46). Deși apostolii tăgăduiau, văzând îmbulzeala din toate părțile, Mântuitorul a insistat și astfel femeia a fost chemată la mărturisire înaintea tuturor. Venind înaintea Domnului, „a spus de față cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată” (v. 47). Hristos Domnul o vede tremurând, cu smerenie adâncă și cu credință mare și o liniștește, îndemnând-o și zicându-i: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace” (v. 48).
Credinţa puternică a femeii bolnave este răsplătită
Femeia se socotea necurată, întrucât legea veche spunea că e o mare necurăție scurgerea de sânge la femei. De aceea dorea să rămână necunoscută. Hristos Domnul a vrut însă să le arate și celor de faţă credința ei. De asemenea, a dorit ca ea să trăiască pe viitor cu conștiința liniștită și să nu se creadă că a furat darul.
El, Domnul Hristos, îi știa suferința prin care a trecut, dar îi cunoștea și nădejdea cu care a căutat vindecarea trupului ei, iar atunci când a auzit de prezența Doctorului sufletelor și al trupurilor, a stăruit să se apropie și să se atingă și a crezut neclintit că numai dacă se va atinge de haina Lui, se va vindeca. Pentru aceasta dobândește sănătatea, un dar scump, pe care îl primește de la Dumnezeu fără să mai plătească ceva din averea sa pământească, care era în mare parte cheltuită cu doctorii. Totodată, Mântuitorul a binecuvântat-o să meargă la casa ei sănătoasă și să trăiască în liniște și cu pace sufletească, rămânând până la sfârșitul vieții ei o fiică duhovnicească și o mărturisitoare a Evangheliei Domnului Iisus Hristos.
Pe când încă vorbea El, „a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învățătorul” (v. 49). Cei din casa lui Iair nu credeau că Iisus Hristos este Dumnezeu și de aceea „toți plângeau și se tânguiau pentru ea”. Dar Iisus, auzind, S-a îndreptat către mai-marele sinagogii și i-a zis: „Nu te teme; crede numai și se va izbăvi” (Lc. 8, 49-50). Apoi, de îndată Hristos Domnul a plecat împreună cu apostolii spre casa lui Iair, iar mulțimea îi urma. Toți au auzit dialogul pe care l-a avut Domnul cu femeia vindecată, au auzit mărturia ei că s-a tămăduit și au văzut minunea pe care Domnul a făcut-o cu ea. Acum Îl urmau să vadă și cele ce se vor face cu fiica mai-marelui sinagogii. După ce a ajuns în casă, Domnul „nu a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și pe tatăl copilei și pe mamă” (Lc. 8, 51).
Cei care au intrat în casă atunci trebuiau să mărturisească minunea săvârșită de Domnul Hristos. Ceilalți nu credeau în El și s-ar fi îndoit. În pedagogia Sa cea înaltă, celor pe care i-a găsit în casă, Mântuitorul le-a zis: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit” (Lc. 8, 52-53).
Hristos vrea să îi câştige şi pe cei puţin credincioşi
Hristos Domnul știa că a murit copila. El le-a spus că nu a murit pentru ca ei să mărturisească faptul că au văzut-o moartă, iar El a înviat-o atunci, după ce a intrat în casă. Pe de altă parte, Domnul nostru, cu dragoste dumnezeiască pentru toată făptura, dorea ca și pe aceștia să îi câștige și să creadă că El este Dumnezeu, stăpân al vieții și al morții. Pentru aceasta i-a lăsat să râdă de El, ca apoi să vadă minunea și să mărturisească și ei că fata a înviat din morți, după ce El a intrat în casă.
Apoi, scoțându-i pe toți afară, Hristos Domnul a apucat copila de mână și a strigat: „Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată” (v. 54-55).
Cuvintele Mântuitorului rostite către Iair: „Nu te teme, crede numai”, nu l-au lăsat să cadă în îndoială, deși cei apropiați i-au spus adevărul. Acesta a rămas tăcut și L-a urmat pe Domnul spre casa sa, văzând minunea pe care a făcut-o Hristos când a înviat copila. Și ca să se încredințeze că este vie, primește porunca „să-i dea copilei să mănânce” (v. 55). Astfel, „toți au rămas uimiți”. La urmă, El „le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat”, învățându-ne prin aceasta că dorește să rămână smerit, iar noi, oamenii, să nu fim mândri sau să umblăm după slava deșartă.
Credința este o mare virtute pentru că Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi… toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi“ (Mt. 21, 21-22). Prin credință, creștinul se ridică din păcat, dobândește îndrăzneală și curaj pentru a depăși limitele sale omenești și astfel, rugându-se, intră în legătură cu Dumnezeu care este Tatăl nostru, al tuturor. Tot prin credință, creștinul risipește îndoiala, frica și căderea în întuneric, în necunoaștere, în deznădejde.
Sfinții Mucenici au mărturisit cu credință tare pe Hristos cel Înviat din morți și așa au putut să dobândească mântuirea. Urmând pe Hristos, ei au devenit următori ai Lui și modele pentru toți creștinii de după ei.
Să ne apropiem de Hristos ca să primim ajutor
Mai-marele sinagogii Iair și femea vindecată de scurgerea sângelui au avut credință neclintită, smerenie adâncă și s-au apropiat de Hristos cu curaj și dorința de a primi ajutor. Domnul Hristos a înțeles că în El era pusă toată nădejdea lor, fără îndoială sau reținere și pentru aceasta le-a împlinit cererile.
Noi, creștinii de astăzi, împovărați de greutăți și încurcați în ispitele ce se întâlnesc peste tot în această lume secularizată, în care nu se mai dă atenție și sunt încălcate poruncile și învățăturile evanghelice, trebuie să fim conștienți de puterile noastre mărginite, dar în același timp, să fim încrezători în puterea lui Hristos Care S-a jertfit pentru noi.
Fiica lui Iair a fost înviată din morți, a primit darul Lui, a trăit alături de familia ei și apoi a murit. Fiecare din noi se va întâlni cu Domnul Iisus Hristos și va avea parte de învierea din morți. Dacă Iisus, Cel care mântuiește lumea ca Mare Arhiereu sau ca „Unsul Domnului, este Cel ce are o preoție netrecătoare” (Evr. 7, 24), El este și „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii” (In. 1, 29) prin jertfa Sa. Împărtășindu-ne cu Sfânta Euharistie, ne sfințim sufletul și trupul, primim putere împotriva păcatului și ne pregătim pentru viața veșnică, întrucât Mântuitorul ne încredințează și zice: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Împreună cu Hristos putem merge pe calea pe care ne-a arătat-o spre Împărăția lui Dumnezeu. Primind botezul creștin și rămânând „statornici în învățătura apostolilor și în împărtășire” (Fapte 2, 42), prin mărturisirea credinței noastre în El și prin lucrarea cea bineplăcută Lui, cerem și noi darul Domnului de a ne învia și pe noi, spre viața cea veșnică.
† Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande
Sursa: http://ziarullumina.ro.
