În vremea regelui Solomon, cel mai bun dintre regi, un om a cumpărat o privighetoare cu un glas fără pereche.
A pus-o într-o colivie, unde pasărea nu ducea lipsă de nimic şi cânta, ore întregi, spre încântarea celor din jur. Într-o zi, când colivia a fost dusă pe un balcon, s-a apropiat de ea o altă pasăre, i-a şoptit ceva privighetorii şi a zburat..
Din acea clipă, minunata privighetoare a rămas mută, fără niciun glas. Cuprins de deznădejde, omul a luat pasărea şi s-a dus la regele Solomon, care ştia limba necuvântătoarelor, şi l-a rugat s-o întrebe de ce nu mai vrea să cânte.
Pasărea a grăit astfel către Solomon:
– Pe vremuri, nu ştiam nici de vânător, nici de colivie. Apoi mi s-a întins o capcană dibace şi am căzut în ea, din lăcomie. Păsărarul m-a prins şi m-a vândut la târg, înstrăinându-mă de ai mei.
M-am trezit în colivia acestui om pe care îl vezi în faţa ta.
M-am jeluit zi şi noapte, dar omul a crezut că tânguirile mele sunt cântece de recunoştinţă şi bucurie.
Până în ziua când o altă pasăre a venit la mine şi mi-a spus: „Nu mai plânge, pentru că de asta te ţin în colivie…Ei înțeleg cu totul altfel plânsul tău.”
Atunci m-am hotărât să tac.
Solomon i-a tălmăcit omului vorbele păsării. Acesta, pe drum înapoi, a stat și s-a gândit: „La ce bun să mai păstrez o privighetoare care nu cântă deloc?!”
Şi i-a dat drumul din colivie…
Cam asta li se întâmplă uneori și oamenilor: sunt captivi propriilor cuvinte, atitudini, alegeri de viață și purtări, eliberându-se doar prin tăcere, înfrânare și înțelepciune!
Sursa: Schitul Sfântul Ilie
