Preot Visarion Alexa
A vedea nu este doar o facultate fizică, ci este o putere dumnezeiască pe care o avem în noi și care ne face pe noi ființe universale ce pot cuprinde în inima lor toate făpturile de pe pământ și de dincolo de el.
Sfântul Siluan contempla adesea cu inima lui iadul. Și plângea pentru toți oamenii care nu s-au trezit la timp și care sunt departe de Dumnezeu.
Egoismul nostru ne întunecă, ne transformă în mici iaduri care se ciocnesc unul de altul și care nu mai au putința aceasta universală de a cuprinde în inima lor suferința întregii lumi.
Realitatea vieții noastre nu se petrece doar în afară, ci și în interior și cred că asta o putem spune fiecare dintre noi.
Privirea noastră poate influența, poate molipsi, poate tulbura, poate aduce pace, poate aduce o stare anume în făpturile din jurul nostru.
Privirea are putere și poate căpăta diferite expresii ale sufletului nostru.
Te poți uita cu dragoste, cu ură, cu invidie, cu mânie, după cum îți este sufletul. De aici și vorba: “Ochii sunt oglinda sufletului”.
Spune Mântuitorul, descriind sufletele noastre: “Deși au ochi, nu văd. Deși au urechi, nu aud.” Sau, altădată: “Lasă morții să-și îngroape pe morții lor.”
Semn că moartea se poate așeza peste ochi, peste urechi- deși trăiești, deși vezi, deși auzi- se poate așterne peste sufletul tău, deși respiri.
Trezirea despre care vorbește Hristos înseamnă să vezi cu ochii tăi fizici dincolo de aparență, dincolo de prima vedere.
Ne trezim dimineața și trăim fiecare zi pe fugă.A
lergăm, ne zbatem încruntați, contorsionați.
Devenim până seara ca o funie plină de noduri strânse.
Nu e lucru rău, e un sens în toate, aceasta este viața noastră de zi cu zi, însă rău e când, în încordarea aceasta continuă, pierdem esențialul și nu realizăm, o clipă măcar, unde greșim.
Dacă toate stările acestea psihologice din adâncul nostru s-ar transforma în stări duhovnicești și dacă nodul acesta ce devenim într-o zi, l-ar avea în el pe Dumnezeu, atunci viața noastră s-ar umple de sens.
Plânsul tău nu ar mai fi un plâns de milă, al deznădejdii și al neputinței, durerea ta din fiecare zi ar căpăta un sens creator, universal, care te va face să-i simți și să-i trăiești și pe cei de lângă tine.
Vă dați seama? Deodată să se deschidă ochii tăi, inima, mintea ta și să înțelegi că nici boala, nici păcatele, nici suferința și nici măcar moartea nu te vor mai despărți de Dumnezeu și de veșnicie.
Vă puteți închipui măcar cum este să nu te mai îndoiești o clipă, să nu te mai temi de nimic? Și nu din cărți, nu din ani de școală, nu din explicații și dovezi, ci pur și simplu dintr-o vedere.
Stăpânește-ți, omule, mânia, oprește-ți mâhnirea și toate pornirile distructive, oprește-te din goana după vânt, odihnește-te puțin și înțelege că poate Dumnezeu vrea să-ți spună ceva.
Stai, deschide ochii, vezi și ascultă lăuntrul tău..!
