Ce a spus celălalt despre mine? De ce a spus? Cum m-a privit? Ce a gândit? Acum ce se va întâmpla? Și dacă? Nu cumva? Crezi? Și chinul nu mai are sfârșit…
Călău sunt mie însumi, care am lăsat părerea celuilalt să-mi educe atât de mult viața.
Obosit și istovit în privirile lor, în cerințele lor, boala lovește insistentă în ușa vieții mele, cerând după mintea mea, și trupul meu. Înainte de a se întâmpla aceasta, să încetăm și să rupem acest cerc vicios al gândurilor otrăvitoare. Să spunem: „Ajunge, până aici!”.
Să mă privească cât și cum vrea fiecare. Să spună ce vrea și iese de pe buzele lui. Însă eu, cu încăpățânare, voi face ceea ce simt și ceea ce cere inima mea cu ardoare. Ajunge să nu fac rău cuiva.
Să-mi trăiesc viața în felul meu. Să trăiesc și să mor eu, iar nu altul în locul meu.
Dumnezeu mi-a dăruit viața, iar eu nu o mai pot cheltui cu privirile celorlalți.
Preot Liviu
