Preot Ioan Istrati
Pe 14 august, după amiaza, toată suflarea creștină a țării este în procesiune de îngropare a Celei mai scumpe și mai sfinte mame din univers: Maica Domnului.
Toate Bisericile săvârșesc Prohodul Maicii Domnului, cu lacrimi de tristețe, așa cum ai când îți moare mama.
După ce cântăm Prohodul, ieșim în jurul Bisericii în procesiune cu Sfântul Epitaf, cu Sfânta Evanghelie, cu Crucea, cu lumânări, Icoane și prapori cântând: Sfinte Dumnezeule, și ne rugăm pentru toată lumea.
Ziua morții Născătoarei de Dumnezeu (14 august) se petrece ajunând, adică nemâncând nimic, rugându-ne și dând milostenie.
Asta facem noi, creștinii.
Cei care fac procesiuni rușinoase, deșănțate, imorale, în care își celebrează mizeria, de ziua morții Maicii Domnului, să aibă Maica Domnului grijă de ei.