Programele pentru copii

Despărţit de creaţia naturală a lui Dumnezeu, de natura vie, copilul oraşului contemporan ( şi nu numai el ) este absorbit de o lume artificială, o lume a maşinilor, unde pulsează, scânteiază şi te orbesc luminile artificiale şi ecranele imense, unde duduie maşinile, unde urlă sistemele de alarmă, piuie computerele, sună telefoanele şi unde totul în jur zumzăie, şuieră, bâzâie, unde radioul şi televizorul te agresează vizual şi auditiv, toate parcă pentru a-ţi răpi liniştea şi a te face să le iei în considerare. Şi pentru ce ? Pentru a-l uita pe Dumnezeu, pentru a nu privi la cele create direct de El. Unde este lumea lui Nică a lui Ştefan a Petrei, lumea lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn ?

Desenele animate sunt destinate cu preponderenţă copiilor, existând şi canale specializate cu program non-stop. Filmele de desene animate tradiţionale, ale căror subiecte erau alese cu precădere din universul copilăriei şi din lumea animalelor, aveau caracter educativ. Azi însă şi acest sector este atins, din păcate, de maladia promovării violenţei de toate genurile: lupte sângeroase, balauri fioroşi, monştri ucigaşi, soldaţi nimicitori, extratereştrii periculoşi, animale violente, copii obraznici şi neascultători, vrăjitori iscusiţi, magie, stafii, vâcolaci, vampiri, demoni şi alte nebunii. Unde mai pui că personajele sunt dublate de nişte voci stridente şi nu mai puţin agresive, şi că aceeaşi coloană sonoră odioasă însoţeşte secvenţele animate în succesiunea lor. Pentru aceste motive Părintele Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, numeşte desenele animate „ne-animate şi ucigătoare” şi le consideră distrugătoare de copii. Bine remarca cândva şi un telespectator : „Dacă permiţi violenţa (fie ea şi desenată), acolo unde ţinta este între 1 şi 15 ani (vârste la care receptivitatea este foarte mare), cum să faci din ei iubitori de artă, manieraţi şi rafinaţi în gusturi mai târziu ?” Într-adevăr – aşa cum se menţionează în lucrarea Editurii Panaghia, „Creştinul ortodox în lumea televizorului şi a internetului” – abundenţa terifiantului toceşte în cele din urmă sensibilitatea copilului şi ca urmare acesta va dori, cu timpul, să guste senzaţii din ce în ce mai tari. Acesta este tocmai modul în care acţionează în om patima. Patima are permanent nevoie de hrană proaspătă, deci de tot mai multe păcate. Astfel, pe viitorul adolescent nu-l vor mai impresiona crimele, cadavrele, violurile sau alte acţiuni sadice, de care chiar se va bucura cu voluptate. Totul începe din stadiul desenelor animate şi se dezvoltă ajungând la stări febrile, defecte de vorbire, ticuri nervoase şi în ultumă instanţă la nevroze persistente, căci copilul, spre deosebire de adult, încă nu distinge precis fictivul de realitate. Tot în defavoarea educaţiei copilului este şi faptul că puterea lui de discernământ este mică şi nu poate selecta şi înţelege emisiunile transmise, distrugându-se astfel moral. Din păcate, aceasta este o acţiune planificată şi dirijată, de peste 40 de ani, de către slujitorii satanei. Deja efectele distructive se văd în Japonia. Aici a fost prezentat un serial de desene animate în care lucrarea diavolească era aşa de mare, încât la vizionarea lui mulţi copii au făcut crize de epilepsie şi au fost internaţi în spital.

Copilul delimitează cu greu imaginarul de realitate. El se scufundă uşor în lumea iluziei, a imaginarului, şi întrucât această viaţă este foarte interesantă şi mai bogată în întâmplări decât viaţa de zi cu zi, el va prefera viaţa imaginară. Aceasta este cea prezentată de micul ecran sau de monitorul computerului, în faţa cărora copilul va trăi sentimente foarte puternice, ajungând să i se pară mai adevărată decât cea reală. Revenind apoi din lumea tele-iluzorie, el va vedea existenţa în culori cenuşii şi plictisitoare, iar cei apropiaţi ai săi i se vor părea neînsemnaţi şi jalnici. Nici adolescentul nu înţelege mai bine de ce îl atrage atât de mult televizorul, de ce îi place să privească filmele cu violenţă şi desfrâu. În viaţa reală totul este insipid, iar la televizor toate sunt altfel, captivante şi pline de senzaţii tari. Această falsă trăire se datorează faptului că, atunci când priveşte ecranul de televizor, este transportat acolo unde tot ce este rău, toate patimile ascunse, refulate sau neştiute, din suflet şi trup, capătă hrană şi spaţiu de desfăşurare. Stimulând aceste patimi, televiziunea favorizează în mod direct pervertirea morală a telespectatorului. Prezentându-i violenţa şi chiar în desenele animate, înfăţişându-i scene desfrânate sau de viaţă în plăceri, televiziunea trezeşte în sufletul privitorului patimile mâniei, desfrânării, lăcomiei ş.a.m.d.

Show-urile de televiziune de după miezul nopţii, în care se discută deschis despre sex, în care se prezintă noi şi noi forme de perversiuni (folosirea substanţelor afrodisiace şi a diferitelor aparate destinate desfâului) şi filmele desfrânate care urmează după acestea, induc telespectatorului ideea că acesta este adevăratul mod de viaţă şi că aceasta este adevărata natură umană. Mai târziu, privitorul se va purta în conformitate cu ce a învăţat de la televizor, „aşa cum fac toţi”. Şi atunci cine îl va mai putea îndrepta ? Filmele de acţiune îl învaţă să-i dispreţuiască pe cei slabi, îl fac să adopte un mod de viaţă străin de cel autohton şi o atitudine obraznică şi dispreţuitoare faţă de cei din jurul său, incompatibilă cu modestia şi cu atât mai mult cu smerenia creştină. Tele-eroii fumează, beau şi se droghează, se poartă cu semeţie faţă de ceilalţi, se bat cu neînfricare, ucid fără remuşcare, desfrânează cu femei frumoase, conduc cu viteză maşini de lux. După vizionarea acestui şir de uimitoare comportamente, telespectatorul îşi va însuşi ceea ce i se potriveşte şi va căuta în viaţa reală satisfacerea patimilor. Cine îl va putea opri atunci ? El îşi va însuşi ideea, care se formează odată cu sentimentul fricii obsesive, că viaţa omenească nu reprezintă nimic, că omul este ca un vierme ce poate fi strivit oricând sau ca un robot ce poate fi scos oricând din priză. Copilul va înţelege că moartea este un lucru groaznic, cumplit, însă ceva foarte obişnuit. Şi astfel, nu ne vom mira dacă pe copil nu-l va mai mişca nimic : nici boala mamei, nici oboseala tatălui, nici neputinţele bunicii.

Specialiştii în psihiatrie şi psihologie infantilă afirmă că principalele boli ale copilului secolului XXI sunt cauzate de televiziune, de computere şi de internet.

Ieromonahul Anatolie Berestov, doctor în ştiinţe medicale, explică detaliat modul în care televizorul dăunează sănătăţii copilului. În primul rând, cinescopul televizorului produce o iradiere, care conduce la dereglări neuro-somatice în organism. În urma acestor iradieri, sistemul nervos al copilului se epuizează rapid. În al doilea rând, şederea prelungită în faţa ecranului de televizor sau de computer conduce la tulburări asteno-nevrotice. Din pricina lipsei de mişcare se dereglează funcţionarea intestinelor, se elimină defectuos produşii de catabolism (toxinele) rezultaţi din metabolismul organismului şi copiii se îmbolnăvesc frecvent. Cele mai multe sunt însă tulburările psiho-emoţionale, determinate de acţiunea informaţională transmisă pe această cale.

S-a observat că la copiii care petrec 3-4 ore în faţa ecranului slăbeşte memoria, ei asimilează mai greu cunoştinţele, nu se pot concentra, suferă de insomnii, devin agitaţi, irascibili, supărăcioşi, iar cititul unei cărţi devine o povară. În plan familial, mai ales dacă părinţii se poartă cu severitate, relaţiile devin tensionate şi de nesubordonare.

Nici adulţii, chiar cu un psihic rezistent, nu reuşesc să se opună, devenind dependenţi de informaţia receptată pe această cale, chiar dacă se manifestă critic la cele ce văd. Telespectatorii înaintaţi în vârstă resimt mai puternic influenţa nefastă a micului ecran, care se manifestă prin hipertensiune şi infarct, determinate de tensiunea emoţională pe care o cere vizionarea unui film în care forţele răului sunt dezlănţuite.

                Cercetătoarea americană Carla Kalin a constatat că există trei consecinţe majore apărute de obicei în cazul copiilor consumatori de programe violente : 1) aceşti copii învaţă atitudini şi comportamente agresive; 2) ei ajung să fie nepăsători atunci când sunt martori ai unor acte de violenţă petrecute în lumea reală; 3) sunt speriaţi peste măsură că ar putea să fie ei înşişi victime ale violenţei.

                Prima consecinţă îi determină să accepte ideea că violenţa este o modalitate de a rezolva anumite probleme. „Televiziunea le spune oamenilor să fie violenţi”(dr.David Pearl, de la Institutul american de sănătate mintală). A doua consecinţă le creează impresia că violenţa nu constituie un lucru prea grav sau chiar că nu e deloc o problemă. A treia îi face foarte vulnerabili. Bunăoară, s-a constatat că adulţii care în copilărie au fost expuşi mai mult timp unor programe violente au o pondere mai ridicată în rândul celor care suferă de anxietate. Ei simt nevoia să se protejeze cumpărând arme de foc, câini de pază, sisteme de alarmă sau încuietori mai sofisticate.

                În altă ordine de idei, dr. George Comstock a identificat mai mulţi factori nocivi care pot contribui la dereglări psihice ale telespectatorilor cu vârste fragede, printre care : 1).înfăţişarea violenţei ca fiind justificată; 2).violenţa prezentată cu un grad ridicat de realism; 3).protagoniştii manifestă multă putere şi forţă pentru a învinge personajele negative; 4).violenţa cu numeroase victime; 5).violenţa care izbucneşte între prieteni sau între membrii aceleiaşi tabere.

                În aceeaşi notă, Părintele Paisie Aghioritul, care era văzător cu duhul, spunea : „Lumea s-a vătămat grav din pricina televizorului. În mod special se distrug copiii. Într-o zi, a venit la coliba mea din Sf. Munte Athos, un copil în vârstă de 7 ani, cu tatăl său. Dumnezeu mi-a descoperit şi vedeam că prin gura copilului vorbea duhul televizorului, aşa după cum vorbeşte diavolul prin gura copiilor demonizaţi. Astăzi arareori vezi copii normali; din punct de vedere duhovnicesc sunt monştri. Nu mai au nici o dorire către cele veşnice. Ceea ce au auzit sau au văzut la televizor, aceea repetă. Astfel vor unii să se tâmpească lumea cu televizorul. Adică ceea ce aud oamenii la televizor, să le creadă, să le spună şi să le facă”.

Prin toate acestea se dovedeşte că televiziunea are influenţă modelatoare, voluntar sau involuntar, asupra comportamentului telespectatorului (indiferent de vârstă, dar mai ales minor), determinându-l să trăiască după legile ei, care sunt străine de viaţa firească a omului. Copiii trebuie educaţi astfel încât să înţeleagă lucrarea demolatoare a televizorului în formarea lor intelectuală şi a modului lor de gândire, pentru că altfel vor ajunge să-şi raporteze deciziile în viaţă la cele văzute şi auzite la televizor.

Extras din Idolii vremurilor noastre – Editura Evanghelismos, 2010.

Total
3
Shares
Previous Post

Rădăcinile mistice ale criminalității (I)

Next Post

Atât de mari erau harismele pe care i le dăruise Dumnezeu!

Related Posts