Prohodul Domnului

Starea I

  1. În mormânt, Viaţă,
    Pus ai fost, Hristoase,
    Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
    Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.
  2. Dar cum mori, Viaţă,
    Şi cum şezi în mormânt?
    Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
    Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?
  3. Te mărim pe Tine,
    Iisuse Doamne,
    Şi-ngroparea Îţi cinstim şi Patimile,
    Că din stricăciune Tu ne-ai mântuit.
  4. Cel ce-ai pus pământul
    Cu măsuri, Hristoase,
    Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
    Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
  5. Iisuse al meu,
    Împărat a toate,
    De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
    Vrei să dezrobeşti tot neamul omenesc.
  6. Stăpânul a toate
    Mort se vede acum
    Şi Deşertătorul gropilor celor morţi
    Se încuie-n groapă nouă ca un om.
  7. În mormânt, Viaţă,
    Pus ai fost, Hristoase,
    Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
    Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
  8. Cu cei răi, Hristoase,
    Ca un răufăcător
    Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
    Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
  9. Mai frumos cu chipul
    Decât oamenii toţi,
    Ca un om Se vede mort şi fără de chip,
    Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
  10. Iadul cum va răbda
    Intrarea Ta, Doamne,
    Şi cum nu se va zdrobi-ntunecându-se,
    De-a luminii Tale fulgere orbind?
  11. Dulcea mea lumină
    Şi mântuitoare,
    Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
    O, nespusa Ta răbdare, Bunule!
  12. Nici lumea de duhuri
    Nu pricepe, Doamne,
    Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
    Taina îngropării Tale, neştiind.
  13. O, minuni străine!
    O, nespuse lucruri!
    Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
    Îngropat de mâinile lui Iosif.
  14. În mormânt ai apus,
    Dar de-al Tatălui sân
    Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
    Acest lucru e străin şi negrăit!
  15. Întreaga făptură
    Recunoaşte-n Tine:
    Împărat adevărat pe pământ şi-n cer,
    Deşi în mormânt Te pui, Hristoase-al meu!
  16. Tu-n mormânt fiind pus
    Ziditor Hristoase,
    Temelia iadului s-a cutremurat
    Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
  17. Cela ce în palmă
    Tot pământul ţine,
    Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
    Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
  18. Din stricare, Doamne,
    Viaţa mea o ridici;
    Căci, murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
    Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
  19. Ca lumina-n sfeşnic,
    Se ascunde acum
    Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
    Şi din iad alungă întunericul.
  20. Mulţimea de oştiri,
    Cea duhovnicească,
    Împreună cu Iosif şi Nicodim
    Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
  21. Murind Tu de voie,
    În mormânt ai fost pus;
    Şi pe mine, ce-am fost mort, Iisuse al meu,
    De amara mea greşeală m-ai scăpat.
  22. S-a schimbat făptura
    Prin a Ta Patimă,
    Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
    Făcător a toate cunoscându-Te.
  23. Luând în pântece
    A vieţii Piatră,
    Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
    Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
  24. În mormânt nou Te-ai pus,
    Înnoind, Hristoase,
    Firea oamenilor, prin Învierea Ta,
    După cum se cade unui Dumnezeu.
  25. Pe pământ ai venit,
    Pe Adam să-l mântui.
    Şi, pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
    Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
  26. Pământul de frică
    S-a mişcat, Cuvinte,
    Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
    Apunând a Ta lumină sub pământ.
  27. Ca un om, ai murit
    De-a Ta voie, Doamne;
    Dar, ca Dumnezeu, pe morţi îi scoli din mormânt
    Şi din întunericul păcatelor.
  28. Vărsând râu de lacrimi
    Peste Tine, Doamne,
    Cea Curată, ca o Maică, a glăsuit:
    „Oare cum Te voi îngropa, Fiul meu?”
  29. Ca grăuntul de grâu,
    Ce-ncolţeşte-n pământ,
    Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
    Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
  30. Sub pământ Te-ai ascuns
    Ca un soare, acum,
    Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
    Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit!
  31. Cum ascunde luna
    Faţa sa de soare,
    Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
    Cel ce prin trupească moarte ai apus.
  32. Iisus, Viaţa,
    Gustând moartea acum,
    Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
    Şi viaţă tuturor le-a dăruit.
  33. Pe Adam cel dintâi,
    Prin păcat omorât,
    La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
    Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
  34. Cereştile cete,
    Mort întins, pentru noi,
    Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
    Şi cu aripile s-au acoperit.
  35. Iosif, Cuvinte,
    Pogorându-Te mort,
    De pe lemn, acum, în noul mormânt Te-a pus
    Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!
  36. Bucurie, Doamne,
    Fiind îngerilor,
    Întristare lor acum le-ai pricinuit,
    Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
  37. Suind Tu pe Cruce,
    Împreună-ai suit
    Şi pe oamenii cei vii, iar mergând la iad
    Ai sculat dintr-însul pe cei morți din veac.
  38. Ca un leu, Tu, Doamne,
    Adormind cu trupul,
    Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
    Lepădând şi bătrâneţea trupului.
  39. Cela ce din coasta
    Lui Adam cel dintâi
    Pe strămoaşa ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
    Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
  40. Se-njunghia în taină
    Mai-nainte mielul,
    Iar de față Tu acum junghiindu-Te,
    De păcat făptura Ta o curățești.
  41. Cine, dar, va spune
    Chipul groaznic şi nou?
    Cel ce stăpâneşte toate făpturile
    Pătimeşte azi şi moare pentru noi.
  42. Cuprinzându-I spaima,
    Îngerii au strigat:
    „Cum Se vede mort Izvorul a tot ce-i viu
    Şi cum în mormând Se-ncuie Dumnezeu?”
  43. Din coasta Ta, Doamne,
    Cea însuliţată,
    Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
    Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
  44. Răstignit pe cruce,
    Ai chemat pe oameni,
    Iar curată coasta Ta împungându-Se,
    Tuturor iertare dai, Iisuse-al meu.
  45. Cel cu chip cuvios
    Te găteşte-ngrozit
    Şi Te-ngroapă ca pe-un mort, cu smerenie,
    De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
  46. Sub pământ, de voie,
    Pogorând ca un mort,
    Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
    Pe cei ce de-acolo au căzut demult.
  47. Deşi Te-ai văzut mort,
    Dar eşti viu Dumnezeu
    Şi ridici de pe pământ, Hristoase, la cer,
    Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
  48. Deşi Te-ai văzut mort,
    Dar eşti viu Dumnezeu
    Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi înviezi,
    Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
  49. O, ce bucurie,
    Ce dulceaţă multă
    A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
    Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
  50. Îngroparea-Ţi laud,
    Patimilor mă-nchin;
    Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
    Prin care de patimi am fost dezlegat.
  51. Asupra Ta, Doamne,
    Sabie-au ascuţit
    Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
    Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
  52. Văzând mieluşeaua
    Pe-al său Miel înjunghiat,
    Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
    Ca şi turma să se tânguie cu ea.
  53. În mormânt de Te-ngropi,
    Şi în iad de cobori,
    Dar mormintele, Iisuse, le-ai deşertat
    Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
  54. De-a Ta voie, Doamne,
    Pogorând sub pământ,
    Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
    Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
  55. Unul din Treime,
    Cu trupul, pentru noi,
    Defăimată moarte rabdă, binevoind;
    Se cutremură şi soare şi pământ.
  56. Ce ice au fost demult
    Din izvor adăpați
    Și cu mană în pustie s-au săturat,
    În mormând Îl pun pe Hrănitorul lor.
  57. Ca un vinovat stă
    Cel Preadrept la Pilat
    Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
    Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
  58. O, vicleni farisei!
    O, popor pătimaș!
    Pentru ce-ai ales mai bine pe Varava,
    Iar pe Domul pentru ce L-ai răstignit?
  59. Plăsmuind pe Adam
    Din pământ, cu mâna,
    Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
    Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
  60. Ascultând, Cuvinte,
    De al Tău Părinte,
    Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,
    Înviind tot neamul muritorilor.
  61. „Vai, Lumina lumii!
    Vai, a mea Lumină!
    O, Iisuse-al meu! O, Fiule preadorit!”
    Cu amar striga Fecioara şi jelea.
  62. Ceata celor pizmași,
    Care L-au răstignit
    Rușinează-se măcar, înviind Hristos,
    De mahrama și de giulgiurile Lui.
  63. Vino, ucigașe,
    Vânzător ucenic,
    Şi pricina răutăţii arată-ne-o:
    Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?
  64. Iubitor de oameni
    Te prefaci, nebune,
    Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
    Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
  65. Cu ce preţ ai vândut
    Sfântul Mir cel ceresc?
    Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
    Nebunie-aflaşi, preablestemat satan!
  66. De iubeşti pe săraci,
    Şi mâhnit eşti de mir
    Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
    Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?
  67. „O, Cuvinte, Doamne,
    O, al meu dulce Fiu,
    Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?
    Mi se rupe inima ca unei maici”.
  68. „Cine-mi va da lacrimi
    Şi izvor nesecat,
    Ca să plâng pe Iisus, dulcele meu Fiu?”
    A strigat Fecioara, Maica Domnului.
  69. O, munţi şi vâlcele
    Şi mulţimi de oameni,
    Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
    Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!
  70. „Când am să Te mai văd,
    Veşnică Lumină,
    Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,
    A strigat Fecioara, tânguindu-Se.
  71. Deşi ca o piatră,
    Tare şi tăioasă,
    Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
    Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
  72. Ca dintr-o fântână,
    Din îndoitul râu,
    Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
    Şi viaţa veşnică o moştenim.
  73. Voind Tu, Cuvinte,
    În mormânt Te-ai văzut;
    Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
    Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
  74. Te cântăm, Cuvinte,
    Doamne al tuturor,
    Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
    Şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.
  75. Fericimu-Te toţi,
    Maica lui Dumnezeu,
    Și cinstim, cei credincioși, punerea-n mormând
    A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
  76. În mormânt, Viaţă,
    Pus ai fost, Hristoase,
    Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
    Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.

Starea a II-a

  1. Cuvine-se, dar,
    Să cădem la Tine, Ziditorul,
    Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins,
    Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
  2. Cuvine-se, dar,
    Să-Ţi dăm slava-a toate, Ziditor a toate,
    Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin Patima Ta,
    Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
  3. Soarele-a apus
    Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
    Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
    Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
  4. Somn învietor
    În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
    Din cel greu somn al păcatului ai sculat
    Întreg neamul omenesc cel păcătos.
  5. „Una-ntre femei
    Te-am născut Fiu, fără de durere;
    Dar acum sufăr dureri, prin Patima Ta”,
    Cea Curată, mult jelindu-se, zicea.
  6. Sus văzându-Te,
    De Părinte nedespărţit, Doamne,
    Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
    Serafimii s-au înfricoşat acum.
  7. Răstignindu-Te,
    S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
    Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
    Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
  8. Cela ce cu-n semn
    A făcut la început pământul,
    Azi apune sub pământ, ca un muritor;
    Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!
  9. Sub pământ apui
    Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
    Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
    Cu puterea Ta atotputernică.
  10. Veniţi să cântăm
    Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
    Ca femeile, ce mir au adus atunci,
    S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă!”
  11. Cu adevărat,
    Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
    Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
    Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
  12. Cu-ngroparea Ta
    Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
    Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
    Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
  13. Râu de viaţă eşti
    Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
    Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
    Celor din adâncurile iadului.
  14. „Ca să înnoiesc
    Firea oamenilor cea zdrobită,
    Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
    Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
  15. Sub pământ apui,
    Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
    Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
    Alungând din iad tot întunericul.
  16. Bob cu două firi
    Dătătorul de viaţă, astăzi,
    În adânc pământ, cu lacrimi Se seamănă;
    Răsărind El iar, lumea va bucura.
  17. S-a temut Adam,
    Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
    Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
    Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
  18. Maica Ta acum
    Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
    Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
    „Înviază, Fiule, precum ai spus!”
  19. Iosif Te-a ascuns,
    Cu evlavie, în groapă nouă;
    Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
    Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
  20. Doamne, Maica Ta,
    Pironit văzându-Te pe cruce,
    De amară întristare, sufletul ei
    S-a pătruns de cuie şi de sabie.
  21. Maica Ta, văzând
    Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
    Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
    Faţa ei cu-amare lacrimi a udat.
  22. „Rău m-am întristat
    Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
    Junghierea Ta nedreaptă văzându-o”,
    Zis-a Preacurata, tânguindu-Se.
  23. „Cum am să-Ţi închid
    Ochii dulci şi-a’ Tale buze, Doamne,
    Şi cum, dar, ca pe un mort Te voi îngropa?”,
    Iosif a strigat, înfricoșându-se.
  24. Jalnice cântări
    Iosif şi cu Nicodim cântă
    Lui Hristos, Ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
    Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
  25. Sub pământ apui
    Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
    Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
    De dureri se stinge, nevăzându-Te.
  26. Iadul s-a-ngrozit
    Dătătorule de viaţă, Doamne,
    Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
    Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
  27. Soare luminos
    După noapte străluceşte, Doamne;
    Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
    Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
  28. Ziditorule,
    Primindu-Te în sân pământul
    S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
    Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
  29. O, Hristoase-al meu!
    Iosif şi Nicodim cu miruri,
    Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
    Strigând: „O, pământ, înfricoşează-te.”
  30. Doamne, ai apus,
    Şi cu Tine-a soarelui lumină;
    Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
    Făcător al tuturor vestindu-Te.
  31. Piatra cea din unghi
    O acoperă piatra tăiată
    Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
    Înfioară-te acum, pământule!
  32. „Vezi-ne aici:
    Ucenicul cel iubit şi Maica,
    Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule!”,
    A strigat Curata, cu amar plângând.
  33. Tu, ca Cel ce ești
    De viață dătător, Cuvinte,
    N-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum,
    Ci-mpreună și pe-ai lor morți înviezi.
  34. Nici chip ai avut,
    Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
    Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
    Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
  35. Ai apus în trup,
    Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
    Şi aceasta neputând vedea soarele,
    În amiază-zi el s-a întunecat.
  36. Luna, soarele
    Se întunecă-mpreună, Doamne,
    Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
    Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
  37. „Chiar de-ai şi murit,
    Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
    Iar eu cum Te voi atinge cu mâinile,
    Mă spăimânt”, striga Iosif cel cu bun chip.
  38. A dormit Adam
    Şi din coasta lui își scoase moarte;
    Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
    Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
  39. Ai dormit puţin
    Şi-ai dat viaţă la cei morţi, Hristoase,
    Şi-nviind, i-ai înviat pe cei adormiţi,
    Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
  40. De ai şi murit,
    Dar ai dat vinul de mântuire,
    Viţă, Care izvorăşti viaţă tuturor;
    Patima şi Crucea Ţa Ţi le slăvesc.
  41. Cum pot suferi
    Cereştile cete îndrăzneala
    Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
    Când Te văd gol, sângerat şi osândit?
  42. O, neam păcător
    Și-ndărătnic, ce-ai primit arvuna!
    Cunoscut-ai ridicarea bisericii;
    Pentru ce, dar pe Hristos L-ai osândit?
  43. În batjocură
    Tu îmbraci pe Împodobitorul,
    Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
    Tot pământul, într-un chip preaminunat.
  44. Ca un pelican,
    Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
    Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
    Răspândind asupra lor izvoare vii.
  45. Oarecând Navi,
    Opri soarele, zdrobind duşmanii;
    Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
    Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
  46. Nu Te-ai despărţit
    De-al Părintelui sân, Milostive,
    Chiar binevoind a lua chip de muritor;
    Şi în iad, Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
  47. Răstingnit pe lemn,
    Cel ce pui pământul peste ape,
    În pământ, fără suflare, acum cobori;
    Care lucru nerăbdându-l, tremură.
  48. „Vai, o, Fiul meu!”,
    Preacurata jeleşte şi zice,
    „Că pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
    Osândit acum pe cruce Îl privesc!”
  49. „Astfel mi-a vestit
    Gavriil, venind din cer la mine:
    El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
    Este o împărăţie veşnică.”
  50. „Vai, s-a împlinit
    A lui Simeon proorocie
    Că prin inima mea sabie a trecut;
    O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!”
  51. Fariseilor!
    Ruşinaţi-vă măcar de morţii
    Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
    Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
  52. S-a cutremurat
    Şi lumina soarele şi-a stins-o,
    Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
    Nevăzuta mea lumină, Bunule!
  53. Cu amar plângea
    Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
    Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
    Pe Cel fără început și Dumnezeu!
  54. Maica Precista
    Omorârea Ta văzând, Hristoase,
    Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
    „Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!”
  55. Iadul cel cumplit
    Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
    Veşnic Soare al măririi, Hristoase-al meu,
    Şi degrab a dat din el pe cei legaţi.
  56. Ce privelişte
    Mare şi grozav-acum se vede;
    Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
    Voind El să dea viaţă tuturor!
  57. Coasta Ţi-au împuns,
    Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
    Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
    Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
  58. Oarecând jelea
    Toată casa pe fiul Rahilei;
    Iar acum pe al Fecioarei Fiu Îl jelesc
    Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
  59. Palme şi loviri
    I s-au dat lui Hristos peste faţă,
    Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
    Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
  60. Toţi cei credincioşi,
    Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
    Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
    Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
  61. Cel făr` de-nceput,
    Veșnice Părinte, Fiu și Duh Sfânt,
    Întărește-i, ca un bun, pe drept-credincioși
    Și le dă izbând`-asupra celor răi.
  62. Ceea ce-ai născut,
    Preacurată Fecioară, Viaţa,
    Potoleşte dezbinarea-n Biserică
    Şi dă pace, ca o bună, tuturor.
  63. Cuvine-se, dar,
    Să cădem la Tine, Ziditorul,
    Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins
    Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a III-a

  1. Neamurile toate
    Laudă-ngropării
    Ţi-aduc, Hristoase al meu.
  2. Arimateianul
    Cu plâns Te coboară
    Şi în mormânt Te-ngroapă.
  3. De mir purtătoare,
    Mir Ţie, Hristoase,
    Ţi-aduc cu sârguinţă.
  4. Vino-întreagă fire,
    Psalmi de îngropare
    Lui Hristos să-I aducem.
  5. Pe Cel viu cu miruri,
    Ca pe-un mort să-L ungem,
    Cu mironosiţele.
  6. Fericite Iosif,
    Trupul ce dă viaţă,
    Al lui Hristos, îngroapă.
  7. Cei hrăniți cu mană
    Lovesc cu călcâiul
    Pe Binefăcătorul.
  8. Cei hrăniţi cu mană,
    Oţet şi cu fiere
    Ţi-aduc, Hristoase al meu.
  9. O, ce nebunie!
    Pe Hristos omoară
    Ce ce-au ucis pe profeți.
  10. Ca rob făr’ de minte,
    A trădat Iuda
    Pe-Adâncu-nţelepciunii.
  11. Rob ajunge-acuma
    Vicleanul de Iuda,
    Cel ce-a vândut pe Domnul.
  12. Zis-a înțeleptul:
    „Groap`-adâncă este
    Pornirea inimii lor.”
  13. La cei făr` de lege,
    Căile lor strâmbe
    Le sunt ciulini și curse.
  14. Iosif şi Nicodim
    Pe Domnul îngroapă,
    Cu toată cuviinţa.
  15. Slavă Ţie, Doamne,
    Cel ce dai viaţă
    Şi-n iad, puternic, cobori.
  16. Maica Preacurata
    Se jelea, Cuvinte,
    Văzându-Te mort acum.
  17. „Primăvara dulce,
    Fiul meu preadulce.
    Frum’seţea unde Ţi-apus?”
  18. Plângere pornit-a
    Maica Preacurata,
    Când ai murit, Cuvinte.
  19. Vin cu mir să-L ungă
    De mir purtătoare
    Pe Hristos, Mirul ceresc.
  20. Cu moartea pe moarte
    O omori, Tu, Doamne,
    Cu sfânta Ta putere.
  21. Piere-amăgitorul,
    Scapă amăgitul
    Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
  22. Cade vânzătorul
    În fundul gheenei,
    În groapa stricăciunii.
  23. Curse de ciulini sunt
    Căile lui Iuda,
    Celui nebun şi viclean.
  24. Pier răstignitorii,
    Împărate-a toate,
    Dumnezeiescule Fiu.
  25. Toți pier, împreună,
    În groapa pierzării,
    Cei vărsători de sânge.
  26. „Fiule din Tatăl,
    Împărat a toate,
    Cum ai primit patimă?”
  27. Maica mieluşeaua,
    Mielul ei pe Cruce
    Văzându-L, S-a tânguit.
  28. Trupul ce dă viaţă
    Iosif împreună
    Cu Nicodim îngroapă.
  29. Mult înlăcrimată
    A strigat Fecioara,
    Străpunsă de durere.
  30. „O, a mea lumină,
    Fiul meu preadulce,
    Cum Te-ai ascuns în groapă?”
  31. „Nu mai plânge, Maică;
    Pe Adam şi Eva
    Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
  32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi
    Înalta-ndurare
    Prin care rabzi acestea”.
  33. Cu oţet şi fiere
    Te-au adăpat, Doamne,
    Gustarea veche s-o strici.
  34. Te-ai suit pe cruce,
    Cel ce altădată
    Umbreai poporul sub nor.
  35. De mir purtătoare,
    Venind l-a Ta groapă,
    Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
  36. Scoală-Te-ndurate,
    Şi pe noi ne scoate
    Din a gheenei groapă!
  37. „Doamne, înviază”,
    Zicea, vărsând lacrimi,
    Maica Ta ce Te-a născut.
  38. Degrabă-nviază,
    Alungând durerea
    Curatei Maicii Tale.
  39. Prinse-au fost de frică
    Cereştile cete,
    Când Te-au văzut mort, Doamne.
  40. Iartă de greşale
    Pe cei ce cu frică
    Cinstesc a`Tale Patimi.
  41. O, înfricoşată,
    Străină vedere:
    Pământul cum Te-ascunde!
  42. Altădat-un Iosif
    Ţi-a slujit în fugă
    Şi-acum Te-ngroapă altul.
  43. Plânge, Te jeleşte,
    Preacurata-Ţi Maică,
    Fiind Tu mort, Cuvinte.
  44. Frică ia pe îngeri
    De a Ta-ngropare,
    O, Făcător a toate!
  45. Până-n zori, cu miruri
    Ţi-au stropit mormântul
    Cele înţelepţite.
  46. Pace în Biserici,
    Lumii mântuire,
    Prin învierea-Ţi, dă-ne!
  47. O, Treime Sfântă,
    Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
    Lumea o mântuieşte.
  48. Robilor tăi, Maică,
    Dă-le ca să vadă
    Scularea Fiului tău!
  49. Neamurile toate
    Laudă-ngropării
    Ţi-aduc, Hristoase al meu.

 

 

Total
97
Shares
Previous Post

Hram Buna Vestire 2020 – Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu (Partea I)

Next Post

Din Ierusalim, în Sâmbăta Mare

Related Posts