Pruncii noștri frumoși, asemenea Îngerilor, trebuie să intre și ei în Biserică de la vârste fragede!

Ce frumos! Bucurie în cer și pe pământ! Prunca Maria, Maica Domnului Iisus Hristos intră, la frageda vârstă de numai trei anișori, în Templul din Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu. Adică acolo unde, mult mai târziu, Fecioara Maria și Dreptul Iosif Îl vor afla pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după trei zile, la vârsta de 12 ani, în Casa Tatălui Său. Iar El le răspunde: „De ce era să mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălul Meu Mi se cădea să fiu?” (cf. Luca 2, 49).

Ce simetrie providențială: Maica Domnului, la numai trei ani, intră în Templu și va rămâne acolo până la vârsta de 12 ani. De altfel, Iisus Hristos, la vârsta de 12 ani va rămâne în Templu trei zile, încât „toţi erau miraţi de înţelepciunea şi de răspunsurile Lui”. Puteam considera aceasta o minunată „raportare” între Mama – Maica Domnului și Fiul – Iisus Hristos.

Fericitul Ieronim ne vorbește despre faptul că Prunca Maria a urcat singură cele 15 trepte ale Templului, pentru ca ea însăși să devină Templu al lui Dumnezeu născând pe Fiul, Iisus Hristos.

Ce ne învață acest praznic dumnezeiesc, al Intrării în Biserică a Maicii Domnului? Copiii, pruncii noștri frumoși asemenea Îngerilor pe care ni i-a dăruit Dumnezeu ca binecuvântare pentru toate familiile de pretutindeni, trebuie să intre (vină) și ei în Biserică de la vârste fragede! Trebuie botezați, apoi, la momentul potrivit, trebuie spovediți și împărtășiți cu Hristos, „prietenul” lor mai mare! Copiii simt bucuria duhovnicească atunci când sunt împărtășiți cu Sfintele Taine! Astfel, nu doar părinții îi cresc în familie, ci și Hristos îi întărește și le dă putere și multă binecuvântare.

Totul se întâmplă în Biserică, în Templul cel dumnezeiesc, acolo unde există Duhul Sfânt. Unde există Duhul, există viață! Iar copiii sunt viața vieții noastre!

Pr. Prof. Drd. Adrian Dobreanu

Sursa: http://doxologia.ro

Previous Post

Atunci am înțeles tâlcul suferinței…

Next Post

Pr. Gheorghe Shinas – Taina afierosirii începe cu Maica Domnului

Related Posts
Total
0
Share