– Gheronda, deși am înţeles cât de mult ajută rugăciunea „Doamne Iisuse”, totuși nu o pot rosti neîncetat.
– Când îţi vine greu să rostești Rugăciunea, să psalmodiezi încet. Și psalmodia este rugăciune. Psalmodia aduce în inimă o liniștire, o îndulcește și o încălzește cu duhovniceștile ei calorii. Astfel se creează cele mai bune condiţii pentru rostirea cu râvnă a rugăciunii. Pentru mine, butoanele pe care apăs ca să meargă viaţa duhovnicească sunt: studiu puţin, însă care să te trezească, rugăciunea „Doamne Iisuse”, metaniile, psalmodia.
– Gheronda, când fac lucru de mână nu mă rog, deși am liniște.
– Străduiește-te cât poţi ca în paralel cu lucru de mână pe care-l faci, să ai ca rucodelie și Rugăciunea și psalmodia liniștită. Acum, pentru o perioadă, într-o treime din timpul în care faci lucru de mână, să rostești Rugăciunea, iar în celelalte două treimi cât lucrezi, să cânţi diferite tropare care te mișcă sufletește. Cu rugăciunea și psalmodia liniștită păstrezi dumnezeiescul Har înlăuntrul tău
– Gheronda, când sunt mâhnită, mă port cu asprime cu surorile. Dar pentru purtarea mea urâtă mă cuprinde o mâhnire și mai mare.
– Psalmodia liniștită te va ajuta mult. Să psalmodiezi mereu încet atât în chilia ta, cât și la ascultare. Psalmodia liniștește sufletul. Chiar și pe animalele sălbatice le liniștește, cu cât mai mult pe om. Vezi, leul, lupul, atunci când aud o psalmodie, stau liniștiţi ca mielușeii și ascultă. Nu spun că tu ești sălbatică, ci că tangalachi exploatează mâhnirea ta și te face să te porţi urât. De aceea, dacă psalmodiezi încet, vei simţi o dulceaţă în inimă și le vei vedea pe surori cu alţi ochi, cu dragoste.
– Gheronda, când mă înăbușă gândurile nu pot nici să citesc, nici să mă rog.
– Nu poţi nici să cânţi ceva încet? În aceste cazuri, atunci când psalmodiază cineva, seamănă cu ţăranul pe arșiţă care are de secerat un ogor înăbușit de spini, cu spicele culcate la pământ. Începe, bietul ţăran, să cânte în timp ce seceră. Și uite așa, cu cântarea uită și de el și de căldură și sfârșește seceratul cu bucurie. Se folosește și din roadele puţinei recolte, și simte apoi și odihnă.
– Gheronda, uneori simt înlăuntrul meu o greutate. Este de la ispititor?
– Știi ce să faci? Când simţi înlăuntrul tău această greutate, să nu-i dai nicio importanţă, ci să spui: „Amărâtu‑s‑a iadul, că s‑a amărât”[1] și să psalmodiezi încet. Sfântul Ioan Scărarul spune că psalmodia este pentru monah arma care alungă mâhnirea[2]. Și eu, tuturor celor care trec prin încercări și sunt mâhniţi, le spun să cânte diferite tropare.
– Gheronda, uneori îmi vine cu insistenţă un gând urât. Cum să-l alung?
– Să cânţi un Axion („Cuvine‑se cu adevărat”) și vei vedea că tangalachi își va strânge calabalâcul și va pleca. Psalmodia este dispreţuirea diavolului.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt catehetic la Sfintele Paști, PG 59, 723.
[2] Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul 13, par. 8 și 10, p. 210-211.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
