Puterea credinței și slăbiciunea necredinței

Oamenii au o mare frică în inima lor ca nu cumva să rămână neocrotiți și săraci în viața lor. Și pentru aceasta, mintea lor este concentrată la adunarea de bani, la dobândirea de case și terenuri și de alte bogății, ca să le aibă la nevoile lor. Dar acestea sunt pentru cei care nu cred în Dumnezeu și toată nădejdea lor atârnă de bani și de alte bogății. Ce vom spune însă de cei care se numesc creștini, care merg la biserică și-L roagă pe Dumnezeu să-i ajute în viață și care spun că-și au nădejdea în Hristos, în Maica Domnului și în Sfinți, dar pe de altă parte sunt iubitori de bani, nu dau nimic la frații lor, săracii, și adună mereu bani și bogății?

În viața mea am văzut că astfel de creștini sunt cei mai mulți și te minunezi întrebându-te cum pot împăca o astfel de viață plină de interese cu cuvintele lui Hristos, Care spune și iarăși spune: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte… Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?”1.

Acestea sunt cuvinte limpezi, simple, pline de siguranță, care arată cum trebuie să fie temelia învățăturii lui Hristos. Căci cum va putea avea credință în Hristos un om care, totodată, este și alipit de bani și de interese, de multe ori mai mult chiar decât ateii? Poate crede că-L înșeală pe Dumnezeu, însă „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”2.

Și totuși cugetarea vicleană a omului pe toate le poate împăca. Să fie agățat bine de bani, adică de diavolul, pe care Hristos îl numește mamona, dumnezeul iubirii de argint, și în același timp să se prezinte drept creștin, să meargă la biserică, să facă cruci și metanii, să plângă de multe ori din dragoste pentru Hristos, dar să nu se poată dezlipi de bani. Logică nu încape deloc în ei. Sunt cu totul nesimțitori și vicleni și tot ceea ce fac o fac pentru a avea două posibilități, și orice câștigă. „Ține cu putere” de bani, care sunt palpabili, mai aprinde câte o lumânare, fă și câte o metanie, ca să ai ușă deschisă și la Hristos. Dacă vor fi adevărate cuvintele Lui despre Rai și iad, avem și din acestea o siguranță. Orice s-ar întâmpla, oricum iese câștigat.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii”3. Creștinii mincinoși se roagă la Hristos mai ales pentru bunurile acestei lumi, pentru serviciile lor, pentru sănătatea lor trupească, pentru fiii lor, iar de îndată ce situația se întunecă, încep acuzațiile împotriva lui Hristos și a Maicii Domnului pentru că nu aleargă să-i ajute în treburile lor, de multe ori în treburi care sunt lipsite de omenie și care fac rău fraților lor.

Sfântul Apostol Pavel spune în altă parte: „Căci bine este să vă întăriţi prin Har inima voastră, nu cu mâncăruri (adică cu lucruri trupești și materiale), de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele”4, adică cu adunarea de bani, înșelându-se pe ei înșiși cum că se asigură cu ei. Căci venind moartea, toate acestea dispar.

Nu este nici un lucru mai vădit ca deșertăciunea lumii. Toată istoria omenirii arată această deșertăciune descurajatoare. Și totuși câți oameni au stat și au cugetat asupra acestui fenomen atât de limpede și sigur, adică la deșertăciune, pe care fiecare om ar trebui să o aibă zi și noaptea înaintea ochilor săi? Însă noi facem ca struțul, care își bagă capul în nisip ca să nu-l vadă pe ucigașul său și crede că s-a ascuns de el.

Câți oameni vrednici de milă se dau totuși importanți pe pământ. Deși văd limpede prăpastia care i-a înghițit pe toți cei puternici și cum îi așteaptă gura ei deschisă să-i înghită și pe ei, aceștia însă se preocupă neîncetat cu lucruri deșarte și mincinoase, cu vicleșuguri politice, cu războaie, cu lucruri copilărești și cu neghiobii, pe care le trâmbițează în toată lumea. O, neghiobia celor pe care oamenii îi numesc serioși, raționali, inteligenți, geniali! Dar ce lipsă de judecată și de cunoaștere au aceștia! Și lumea este condusă de unii ca aceștia. Sau cei care se preocupă cu pasiune de filozofiile și artele deșarte și pe care îi îndumnezeiesc ceilalți, mulți care nu au nici un sâmbure de judecată, deși știu bine că nu va trece multă vreme și se vor stinge cu toții din această lume.

Extras din Cartea „Temelie neclintită” a lui Fotie Kontoglu.

1 Matei 6, 25-30.

2 Galateni 6, 7.

3 I Corinteni 15, 19.

4 Evrei 13, 9.

Total
14
Shares
Previous Post

Hristos se află întotdeauna înlăuntrul meu

Next Post

„Mă cheamă Rafail… Să ții minte, pentru că într-o zi vei avea trebuință de mine!”

Related Posts