Puterea pocăinței
Miercurea cea Mare este ultima zi pregătitoare dinaintea Patimilor Domnului. Sfinţii Părinţi au rânduit pomenirea ungerii Domnului cu mir de către femeia desfrânată pentru a ne arăta puterea pocăinţei şi pentru a ne pregăti cum se cuvine şi pe deplin pentru începutul Patimilor Domnului. O femeie decăzută, mizerabilă, păcătoasă, având ca singur bun, iubirea, pe care nimeni niciodată nu i-a arătat-o, şi smerenia, pe care a văzut-o doar în chip prefăcut manifestându-se la alţii, a ajuns la o pocăinţă profundă şi a primit acele cuvinte de laudă de la Domnul, încredinţând-o că fapta ei va deveni cunoscută în toată lumea şi ea va fi vrednică de pomenire şi de respect.
Două persoane domină sinaxarul zilei. O femeie şi un bărbat. Probabil amândoi de vârstă mijlocie. Femeia este neînsemnată, rău famată, neluată în seamă. Hristos merge spre Ierusalim. Se opreşte în casa leprosului Simon. Nu vom vorbi despre acest om, ci de un alt Simon. Aşadar acolo, în casa leprosului, care era considerată necurată şi interzisă de lege, se duce plină de nădejde şi femeia păcătoasă, îndemnată de blândeţea şi îndurarea Domnului. Femeia gândea simplu şi socotea că după cum Hristos a vindecat lepra trupului aceluia, aşa va tămădui şi lepra sufletului ei. Aceste gânduri ale ei i-au dat îndrăzneala de a se apropia de Hristos şi a-L unge cu mir. Hristos a primit ungerea cu mir, ca pe un obicei făcut înaintea punerii Lui în mormânt, însă lui Iuda nu i-a plăcut asta. Acesta este celălalt Simon, care o mustră pe femeie şi socoteşte costul mirului la treizeci de dinari, sumă deloc mică, dacă ţinem cont că simbria pe o zi era pe vremea aceea doar de un dinar. Hristos a apărat-o pe femeie, i-a adresat vorbe frumoase şi a cinstit-o. Totodată, l-a mustrat pe Iuda pentru cuvintele lui.
Biserica noastră, confruntând pocăinţa desfrânatei cu socoteala ucenicului lacom, în faimoasa idiomelă a acestei zile, psalmodiază didactic şi frumos: „Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a despărţit de Stăpânul; aceea s-a slobozit, iar acesta s-a făcut rob vrăjmaşului; rea este lenevirea, mare este pocăinţa!”. Întreaga slujbă este cucernică şi îndeamnă la pocăinţa care este necesară pentru întâmpinarea Patimilor Domnului.
Cununa preafrumoasei slujbe a zilei este cunoscutul apostih de slăvire compus de monahia Casiana, mare imnografă bizantină: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosiţă şi tânguindu-se a adus Ţie mir înainte de îngropare…”.
Extras din Tăcerea cea bine grăitoare– Monahul Moise Aghioritul, Editura Egumenița.