Sunt oameni (cine știe câți) care socotesc că dacă se roagă în solitudine – acasă, în fața unei Icoane, sau în natură, sau în oricare alt loc lipsit de perturbări exterioare -, este suficient. Nu e de căderea noastră să-i judecăm (măcar și pentru că știm avertismentul „Nu judeca, ca să nu fii judecat”), dar cred că merită amintite virtuțile și importanța rugăciunii colective, de regulă în spațiul sacru al unei Biserici.
În primul rând, e vorba despre rugăciunile, ca să spunem așa, cu caracter general: pentru bunul trai al tuturor, pentru întărirea și propășirea credinței, pentru pace în lume, pentru ajutorarea celor săraci ori bolnavi, indiferent dacă ne gândim la oameni apropiați sau, mai frumos, la toți cei aflați în asemenea situații.
Dar rugăciunea colectivă e importantă și funcționează și în momentele în care enoriașii prezenți în Biserică se roagă fiecare pentru ale lui. Desigur, mai contează și pentru ce se roagă, una e să te rogi pentru sănătatea cuiva drag și cu totul altceva să te rogi să i se întâmple ceva rău unui (presupus) dușman al tău – dar despre asta vorbim altădată.
Puterea rugăciunii colective are două surse. Prima este aceea că ea are o calitate sinergică: nu este suma aritmetică a „n” rugăciuni individuale, ci generează o forță spirituală care depășește cu mult acea sumă. Pentru a înțelege, e suficient să ne gândim la un cor vocal: cu totul altfel sună cincizeci sau o sută de oameni cântând împreună decât dacă i-ai înregistra separat și apoi ai suprapune înregistrările. La fel e și cu rugăciunea, doar că aici e vorba despre vocile interioare.
A doua importanță a rugăciunii colective constă în faptul că, cu cât sunt mai mulți cei care se roagă împreună, cu atât crește șansa ca printre ei să se afle unul sau mai mulți oameni ale căror voci interioare sunt mai bine primite de Dumnezeu sau de Sfântul căruia îi înălțăm rugăciunea. Bineînțeles că Dumnezeu ne aude pe toți, dar cei mai morali, cei mai buni, cei mai profund mărturisitori dintre noi au, ca să zic așa, vocile mai puternice – precum soliștii unui cor, dacă e să prelungim comparația.
Vremurile moderne au adus un tip special de rugăciune colectivă, cea săvârșită prin intermediul internetului, mai exact al rețelelor sociale. Nu e aici nimic frivol ori superficial – din contră, cred că este una dintre virtuțile principale, poate cea mai importantă, a spațiului impropriu numit virtual (prietenii care comunică telefonic sau prin scrisori se manifestă oare virtual sau cât se poate de real?)
Nu vorbesc câtuși de puțin teoretic. Sunt multe cazurile în care, la ceas de cumpănă personal, al unei persoane dragi sau al unui alt om, de a cărui suferință am aflat tot prin intermediul rețelei sociale, am apelat la un gând bun și o rugăciune din partea prietenilor, care au răspuns întotdeauna în număr mare și, în evoluția ulterioară a respectivei situații neplăcute, uneori chiar dramatice, am simțit efectul rugăciunii colective. Sunt sigur – și, în unele cazuri, chiar știu – că la fel au simțit și alți oameni care au îndrăznit să apeleze la toată lumea, înnobilând astfel spațiul unor comunicări care, altfel, da, sigur, conține și lucruri frivole, superficiale, mai puțin importante și, din păcate, și știri false.
Nu ezitați să faceți asemenea apeluri! Categoric contează, așa cum contează orice rugăciune colectivă.
Tudor Călin Zarojanu
Sursa: http://ziarullumina.ro
