Ana prorocița, mama profetului Samuil, era stearpă, așa cum cunoaștem din Scriptură, și nu avea copii deloc. Cealaltă femeie a bărbatului ei avea mulți copii. Fiind stearpă, suferea și își dorea și ea să dobândească un copil. Durerea sufletului ei a condus-o la Templul lui Dumnezeu, ca să se roage.
Îngenuncheată fiind în Templu, plângea sfâșietor și se ruga lui Dumnezeu. Din multa ei rugăciune și din dăruirea totală lui Dumnezeu, nu simțea ce se petrecea în jurul ei, fiind cu totul dăruită, trup și suflet. Lacrimile ei curgeau ca un râu, inima ei ardea și glasul ei striga sfâșietor. Preotul Eli era în Altar, în Sfânta Sfintelor, precum și slujitorul. Spune slujitorul preotului lui Dumnezeu:
– Ce se întâmplă cu această femeie beată? Să o scoatem din templu?
– Nu, nu o vom scoate, fiindcă sufletul ei este foarte îndurerat. Las-o acolo să-și verse durerea ei înaintea lui Dumnezeu.
Și cunoaștem că această rugăciune i-a adus ca roadă un sfânt în pântecele ei și a născut pe marele Profet Samuil.
Vedeți de ce fel de rugăciuni este nevoie, ca să primim răspuns la cererile noastre de la Dumnezeu și, mai ales, atunci când acestea sunt serioase și greu de dezlegat? Câte probleme ne preocupă, familiale, economice, probleme legate de copii, pentru care toți părinții au o cutremurătoare agonie astăzi, căci în afara casei pândesc lupi și lei, ca să-i sfâșie. Prin urmare, agonia acestor oameni este foarte mare, căci vedem cum satana îi prinde în mreaja sa, îi prinde în cârlig și îi trage afară din mare. Și astfel se creează această putrezire și moartea sufletească a copiilor. Toți acești copii au nevoie de multă rugăciune.
Avem, desigur, foarte multe pilde de mame, a căror rugăciune a salvat pe copiii lor, precum Sfânta Monica. Precum știți, Sfânta Monica era mama Sfințitului Augustin. Acesta, înainte de a deveni „sfințit”, era desfrânat, unul dintre cei mai mari păcătoși. Dar această femeie sfântă nu a îngenuncheat în fața acestei primejdii mari, înaintea pierzării fiului ei. Nu s-a împuținat când l-a văzut tăvălindu-se în desfrânare neîncetat, deoarece curajul și credința ei erau mari. Se nevoia în rugăciune, pe măsură erau și lacrimile ei. Iar durerea ei l-a adus la pocăință. S-a pocăit Augustin. Dar și mai târziu, când a căzut în erezie, mama a purtat o altă luptă mare, ca să-l readucă la Credința Ortodoxă. A ajuns la Mediolan și, ajungând la Sfântul Ambrozie, plângea și se tânguia înaintea lui, arătându-i toate cele pe care le făcuse fiul ei. Văzând lacrimile ei, precum și durerea sufletului ei dimpreună cu credința, i-a spus:
– Femeie, aceste lacrimi ce le verși nu vor rămâne fără roadă. Crede-mă că fiul tău se va schimba.
Și, într-adevăr, s-a schimbat și a devenit Sfințitul Augustin, care este prăznuit astăzi între Sfinții Bisericii.
Vedeți marile izbânzi ale mamelor? Nu s-au temut, nu au deznădăjduit atunci când îi vedeau pe fiii lor distrugându-se. Niciodată nu au lăsat loc descurajării. Aceasta este un mare rău. De aceea, trebuie să-i întărim pe copii, să le sădim sămânța dreptei cinstiri și să nu ne pierdem curajul, căci ceea ce semănăm, nu se pierde. Intră sămânța în sufletul lor și, chiar dacă acum la tinerețe nu primesc nimic, vorbesc împotrivă, ies în afară, nu vin la biserică și fac oarecare greșeli, înlăuntrul lor însă au credință, înlăuntrul lor se ascunde un om foarte frumos. Să știți că sămânța va da rod. Va veni vremea când Dumnezeu va da vânt prielnic, va ploua, va răsări soarele și va rodi însutit. Dacă Dumnezeu îi va chema, așa cum așteptăm să se petreacă, și se vor învrednici și de mucenicie, atunci veți vedea că nimic nu s-a pierdut, fiindcă Hristos S-a răstignit pentru toată lumea și mai ales pentru copii, care în societatea de astăzi se primejduiesc cel mai mult.
