Răbdarea îndelungată
care a adus bogăție nespusă
de Har dumnezeiesc
Un avvă sfânt a spus:
„Era un pustnic bătrân la care am mers odată când eram istovit din pricina ispitelor. El era bolnav și zăcea la pat. După ce l-am heretisit, m-am așezat lângă el și i-am spus:
– Avva, fă rugăciune pentru mine că mult mă mâhnesc din pricina ispitelor demonilor.
Atunci bătrânul și-a deschis ochii și mi-a spus:
– Fiule, tu ești tânăr și nu te va lăsa Dumnezeu să fii copleșit de nesuferitele ispite.
– Avva, deși sunt tânăr, însă am ispite și încă de la oameni foarte virtuoși, i-am răspuns eu.
Acela mi-a spus din nou:
– Dumnezeu vrea să te facă înțelept.
– Cum să mă facă înțelept, când eu gust în fiecare zi moartea sufletului? l-am întrebat eu.
– Ce spui, fiule! mi-a spus bătrânul. Ți-am spus că te iubește Dumnezeu și-ți va dărui Harul Său.
Și a adăugat:
– Fiul meu, să știi că vreme de treizeci de ani m-am luptat cu demonii și douăzeci de ani nu am văzut să mă ajute deloc Dumnezeu. Când am trecut de al douăzeci și cincilea, am început să simt o oarecare ușurare, care, odată cu trecerea vremii, devenea din ce în ce mai mare. Acum după ce am trecut în al treizecilea și care este pe sfârșite, atât de mult s-a întărit în mine odihna, încât nu o pot socoti și măsura.
Și bătrânul a sfârșit cu aceste cuvinte:
– Când vreau să mă ridic ca să mă rog, numai trei psalmi apuc să spun cu gura, după care trei zile stau în picioare, răpit în extaz lângă Dumnezeu, și nu simt nici un fel de osteneală. Vezi acum ce nemăsurată odihnă mi-a pricinuit lucrarea îndelungată a răbdării?”.
