Cuviosul se afla în legătură necurmată cu Dumnezeu, Care îl înștiința atunci când era nevoie să ajute un suflet. Odată, în vreme ce vorbea cu un tânăr în curte, a întrerupt discuția și a spus:
– Vine și Nicu. Trebuie să terminăm discuția, pentru că într-o jumătate de oră va fi aici.
– Gheronda, care Nicu? Cum l-ați văzut? a întrebat tânărul.
– Este în spatele muntelui, i-a spus, într-o jumătate de oră o să ajungă aici. Tu nu cunoști munții, eu îi cunosc.
După o jumătate de oră, s-a auzit clopoțelul.
– Iată-l, a spus Starețul. Du-te să deschizi.
Tânărul a deschis și a întrebat:
– Tu ești Nicu?
– De unde mă cunoașteți? a întrebat cu mirare copilul.
– Nu te cunosc eu, ci Starețul te cunoaște.
– Cu neputință, a spus copilul, eu nu l-am văzut niciodată și nici nu prea cred în Dumnezeu. Am auzit că este un călugăr care face minuni și am venit să-l cunosc.
Atunci s-a auzit și glasul Cuviosului, care a zis: „Vino, Nicu! Tu nu ai cum să-ți amintești de mine, dar eu te cunosc”. Și zâmbind, l-a luat în colibă. După o oră, Nicu a ieșit cu ochii înlăcrimați și schimbat sufletește. Cu zdrobire, dar și cu bucurie i-a spus tânărului care aștepta afară: „Acum am înțeles că există Sfinți. Acum am înțeles ce este Dumnezeu”.
În decembrie 1974, l-a vizitat pe Părintele Paisie un om obosit din pricina mersului pe jos. Cuviosul, cu toate că îl vedea pentru prima dată, l-a primit spunându-i pe nume și îndată a început să scoată apă din bazin ca să-i spele picioarele. Omul, rușinat, s-a împotrivit, însă Cuviosul i-a spus: „Ascultare”. A început, așadar, în timp ce-i spăla picioarele, să-i zică: „Pe mama ta o cheamă Pagona, iar pe tatăl tău Nicola. Tatăl tău, fiul meu, joacă cărți, joacă foarte des”. I-a explicat chiar și felul în care tatăl său dobândise această rea obișnuință. Când acest om s-a întors acasă, s-a încredințat de adevărul cuvintelor Starețului și a slăvit pe Dumnezeu că l-a învrednicit să cunoască un Sfânt.
În vara anului 1975, l-a vizitat pe Părintele Paisie un învățător, ca să vorbească cu el despre sora lui, care voia să se facă monahie. Învățătorul însă nu era de acord cu hotărârea surorii lui. Tocmai în clipa când intra în curte, Cuviosul l-a văzut de departe și a strigat: „Iată-l pe Nicu, învățătorul, fratele Vasiliei”. Cutremurat de această primire neașteptată, învățătorul s-a apropiat și s-a așezat cu sfială lângă el. Atunci Cuviosul a început să-i vorbească cu asprime, dar și cu dragoste: „Ia spune-mi, ai găsit cumva vreun cuscru mai bun decât Dumnezeu? Ai găsit cumva pentru sora ta un mire mai bun decât Hristos? Și nu uita că o să ai și tu un comando, care se va lupta în avangardă pentru cei din spatele frontului”. Învățătorul nu apucase să-i spună Părintelui Paisie nimic din ceea ce-l frământa. După ce a auzit aceste cuvinte, a plecat liniștit.
În 1978, un cretan mergea spre Chilia Cinstitei Cruci, fără să fie sigur că o luase pe poteca cea bună. Pe drum s-a întâlnit cu un călugăr cu înfățișare foarte ascetică, cu dulama peticită și cu traista pe umăr. I-a făcut metanie și i-a spus:
– Părinte, vreau să merg la Starețul Paisie, însă nu știu drumul.
– Binecuvântatule, a răspuns călugărul, pentru ce vrei să-l întâlnești pe sărmanul acela? În Grădina Maicii Domnului sunt mulți părinți virtuoși, de la care poți afla folos, iar tu îl cauți pe Paisie?
Cretanul însă stăruia și, fiindcă înfățișarea călugărului era o mărturie a virtuții, l-a urmat. După ce au mai mers puțin, călugărul s-a așezat sub un copac și l-a poftit și pe el să se așeze alături. Omul era deja sigur că îl avea lângă el pe Starețul Paisie. „Binecuvântatule om al lui Dumnezeu”, i-a spus Cuviosul, „să avem credință și problemele noastre vor afla dezlegare. Dumnezeu poartă de grijă de toți și toate. Am plecat de dimineață de la chilia mea cu scopul de a merge în pădure, ca să tai lemne pentru rucodelie. Nu am mers mult și mi-a venit gândul să merg pe altă cale. Am cercetat gândul și am văzut că era de la Dumnezeu, însă fără să înțeleg motivul. Așa se face că am luat-o pe altă cale și ne-am întâlnit”.
După ce au vorbit destul, s-au ridicat să plece. Când Părintele Paisie a vrut să facă primul pas, a fost cât pe ce să cadă. De trei ori i s-au încurcat picioarele și a fost nevoie să se apuce de o creangă, ca să-și mențină echilibrul. „Nu i-a plăcut diavolului ceea ce s-a întâmplat”, a spus zâmbind, „însă nu va fi cum vrea el!
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
