Radioul şi televizorul în timpul postului

Ansamblul vieţii de familie a fost radical transfor­mat de posturile de radio şi televiziune. Aceste mij­loace de comunicare în masă pătrund astăzi, în toată viaţa noastră. Nu mai este nevoie să ieşi pen­tru a fi afară. Într‑o clipă lumea întreagă este lângă tine.

Puţin câte puţin, experienţa elementară de a fi în inima unei lumi lăuntrice, chiar sentimentul fru­museţii acestei lumi lăuntrice, au dispărut pur şi simplu din cultura modernă.

Dacă nu este televizorul, este muzica. Muzica a încetat să mai fie ceva ce se ascultă, ea a devenit cu repeziciune un fel de fond sonor pentru conversaţie, lectură, corespondenţă etc. De fapt, această nevoie de a asculta constant muzică relevă imposibilitatea în care se află omul modern de a mai gusta liniştea.

Dacă creştinul de altă dată trăia, în mare parte, într‑o lume interioară, care îi oferea posibilitatea de a se concentra, cel de astăzi trebuie să facă un efort deosebit pentru a regăsi dimensiunea esenţială a liniştii, care este singura în măsură să ne pună în contact cu realităţile superioare. De aceea, problema radioului şi a televiziunii în timpul Postului nu este o problemă marginală ci, sub multe aspecte, este o chestiune de viaţă şi de moarte spirituală.

Trebuie să ne dăm bine seama că este imposibil de a‑ţi împărţi pur şi simplu viaţa între tristeţea îmbucurătoare” a Postului şi ultimele noutăţi de pe ecran. Aceste două lucruri sunt incompatibile şi unul va ucide în mod necesar pe celălalt. Şi este foarte posibil ca, în lipsa unui efort deosebit, ultima noutate” să aibă şansa de a ieşi biruitoare.

De asemenea, televizorul a devenit, fără măcar să sesizăm, idolul familiei noastre, căruia îi închinăm zilnic un timp cât mai îndelungat toţi, de la cel mai mic până la cel vârstnic.

Să ne reamintim cum a hotărât Dumnezeu să pedepsească în Vechiul Testament închinarea la viţe­lul de aur a poporului lui Israel.

„Şi a zis Domnul către Moise… Lasă‑Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să‑i pierd… Pe acela care a greşit înaintea Mea, îl voi şterge din cartea Mea… Iată îngerul Meu va merge înaintea ta, şi în ziua cercetării Mele voi pedepsi păcatul lor”.

Astfel a lovit Domnul poporul, pentru viţelul ce îşi făcuse, pe care‑l turnase Aaron (Ieşire 32, 9, 10, 33, 34, 35).

Acum, la început de mileniu, idolii popoarelor şi‑au sporit numărul îngrijorător, ceea ce a atras asupra omenirii dreapta mânie a lui Dumnezeu, care se face, pe zi ce trece, din ce în ce mai simţită, atât în ţara noastră, cât şi în lume.

O primă măsură, care poate fi sugerată, ar fi deci reducerea serioasă a folosirii radioului şi televizo­rului în perioada postului. Nu putem spera la un post total, dar cel puţin la unul ascetic, de exerciţiu care, aşa cum ştim, presupune înainte de toate schimbarea regimului obişnuit de ascultare şi redu­cerea lui. Nu este nimic rău, de exemplu, în a continua să urmăreşti ştirile sau să alegi programe serioase, mai interesante, care te pot îmbogăţi inte­lec­tual şi spiritual (Trinitas TV şi Radio Trinitas).

Ceea ce trebuie să înceteze, cel puţin în perioada postului, este acea vizionare continuă la televizor, care transformă omul într‑un obiect înfundat într‑un fotoliu, lipit cu privirea de ecran şi absorbind pasiv tot ceea ce se transmite.

Postul trebuie simţit ca un timp special, un timp care este continuu prezent şi care nu trebuie să fie întrerupt, să se piardă, să se distrugă.

Cu cât mintea omului va fi golită mai mult de tot ceea ce este creatural, de toate imaginile şi ideile lucrurilor şi fiinţelor, cu atât se va putea înălţa mai mult către Dumnezeu.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” – cuvinte pe care Sfântul Grigore de Nissa le comentează aşa: Cel care şi‑a curăţit sufletul de orice înclinare păcătoasă şi de tot ceea ce este creatural, acela poate vedea chipul Naturii Dumnezeieşti, în propria lui frumuseţe”.

Marii duhovnici ai poporului român subliniază în scrierile lor că, în casa în care există televizor, acolo nu tronează Dumnezeu, nu petrece Dumnezeu în acea casă.

Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. Asemenea lor să fie toţi cei ce‑i fac pe dânşii şi toţi cei ce se încred în ei” (Ps. 134, 15, 16, 17, 18).

Singura şansă de însănătoşire a poporului român nu este decât aceea de a urma îndemnul psalmis­tului şi a intra sub ascultarea Bisericii – corabia mântuirii neamului creştinesc. Întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciunea” (Ps. 118, 37).

Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de slugile Sale Se va milostivi” (Ps. 134, 14).

Extras din Îndrumar pentru restabilirea sănătățiipr. Mihăiță Popa, Editura Evanghelismos, 2009.