Oarecare țărani au mers la un învățător temător de Dumnezeu, gândindu-se că, de vreme ce era învățător, va ști să le vorbească despre Dumnezeu. De aceea i-au spus:
– Învățătorule, vrem să ne spui: ce este Dumnezeu?
– Să veniți mâine să vă spun.
Când au venit a doua zi, le-a spus:
– Să veniți mâine.
Au venit și a doua zi, dar nimic. Aceasta a continuat pentru multe zile.
– Ei, învățătorule, nu ne vei spune în cele din urmă?
– Chiar dacă veți veni în toate zilele vieții voastre ca să vă spun ce este Dumnezeu, nu vă voi spune, fiindcă Dumnezeu nu poate fi înțeles, nu poate fi cunoscut; este de necuprins cu mintea, este mai presus de toate, mai presus de însușiri, ce le poate da teologia catafatică.
Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți, care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu.
Îngerii așteaptă cu nerăbdare să ajungem sus, ca să se liniștească și ei, fiindcă se neliniștesc ca nu cumva demonii să ne doboare și astfel ei să fie lipsiți de noi, frații lor. Îngerii au pentru noi foarte multă dragoste. Dacă un om al lui Dumnezeu, în vremea rugăciunii și a comunicării cu Dumnezeu, se umple de multă dragoste către El și apoi către orice om, cu atât mai mult îngerii, care sunt fără de păcat, se desfătează neîncetat de Dumnezeu și primesc cu tonele – după măsura omenească – dumnezeiasca dragoste, ne iubesc pe noi, care ne luptăm aici jos cu demonii și cu patimile noastre. Și ei se luptă împreună cu noi. Îi trimite Dumnezeu ca să-i ajute pe oameni, care se străduiesc să câștige Împărăția Sa.
Pentru fiecare om botezat există și un înger păzitor, dar există și alți îngeri nenumărați, care ajută sufletele ce se luptă să se ferească de păcat. Mare este dragostea îngerilor pentru noi. Ne așteaptă în Cer. Ei slăvesc neîncetat pe Dumnezeu, mișcați fiind de El, fiindcă El le dă dumnezeieștile cântări și tot El îi hrănește cu fericirea Sa. Iar ei contemplă uimiți în fața acelei nesfârșite lumini; din pricina prea multei lumini, nu mai văd nimic altceva în jur. În această fericire trăiesc și spun: „De ce să nu vină aici și oamenii, făpturile lui Dumnezeu, pentru care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, a luat Trup, S-a răstignit și a vărsat Sângele Său. De ce să se osândească? Iadul este înfricoșător!”. Îl cunosc și pe acesta, deoarece se află diametral opus față de fericirea ce o trăiesc.
Toți care se află sus în Cer, fie îngeri, fie oameni, cunosc toată starea noastră. Cunosc gândurile noastre, cunosc toate cele ale noastre și se roagă pentru noi, fiindcă se află în realitate și văd deja acum curat și nu ca în oglindă, așa cum vedem noi oamenii în parte cele despre Dumnezeu. Ei cunosc bine lucrurile și de aceea au o mare dorință de a nu ne pierde. Iar atunci când păcătuim și ne abatem de la calea cea dreaptă, pe lângă faptul că se roagă pentru noi, simt multă durere pentru noi. Dacă noi, oamenii, ne îndurerăm unul pentru celălalt și ne întristăm când vedem pe un frate de-al nostru că nu merge bine și facem rugăciune, cu atât mai mult se roagă pentru noi ei, care cunosc foarte bine viclenia demonilor și ce înseamnă iadul și cât de ușor oamenii care se luptă pe pământ cad în el.
Dumnezeu este Părintele nostru, un Părinte care are atât de multă dragoste, încât nu putem să ne închipuim. Pe toți părinții din lume să-i adunăm și nu vom face pe niciun părinte să semene câtuși de puțin cu Părintele Ceresc. Și dacă un părinte cu neputințe omenești iartă cu atâta dărnicie, cu atât mai mult Dumnezeu Tatăl poate ierta cu dărnicie. Nu de șaptezeci de ori câte șapte, precum a zis Domnul Apostolului Petru, ci de nesfârșite ori câte șaptezeci de ori câte șapte. Adică ne iartă în fiecare clipă.
De vreme ce avem un astfel de Părinte, nu trebuie să ne fie frică, ci să cerem iertare și îndată vom simți dragostea Lui, numai să nu o ofensăm. Așa cum nu ne dorim să întristăm pe cineva care ne iubește și ne străduim să nu-l amărâm, tot astfel nu este cu putință să-L amărâm pe Dumnezeu Tatăl, Care ne iubește nesfârșit mai mult. Această cunoaștere a dragostei și a prezenței lui Dumnezeu să ne străduim să o avem ca o cugetare neîncetată, deoarece este conformă cu adevărul și cu realitatea.
Timpul trece, fuge, ne părăsește și ne apropiem tot mai mult de sfârșit. Să punem din nou un început bun, să luăm aminte la noi înșine, să deschidem ochii sufletului și să-L vedem pe Dumnezeu. Să simțim că trăim și ne aflăm și ne mișcăm și primim viață în prezența și în brațele lui Dumnezeu.
Acesta este Creatorul nostru, El este Părintele nostru, El este Proniatorul nostru, El este Cel Care ne iubește într-o măsură nemărginită a firii Sale ne. Suntem creaturile lui Dumnezeu. Ca să fim cu adevărat fiii Lui, trebuie și noi să pășim pe calea poruncilor Lui, urmând sfaturile și supunerea, pe care le-am moștenit de la Sfinții noștri Părinți. Și pentru rugăciunile Sfântului nostru Stareț Iosif, cu toții să fim acoperiți de Harul lui Dumnezeu, să avem contemplarea duhovnicească a lui Dumnezeu și să nu-L întristăm cu viața noastră. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
