Arhim Efrem Filotheitul
Era odată un cuvios părinte care se nevoia în pustie. Un cunoscut de-al său foarte apropiat, care locuia în cetate și care era și el un om duhovnicesc, deoarece se îmbolnăvise și se apropia de sfârșitul vieții sale, avea multă dorire să-l vadă pe cuviosul, să ia binecuvântarea sa, ca să plece în cealaltă lume cu nădejdi mai bune. Pustnicul voia să-i împlinească această dorință, fiindcă îl iubea mult, dar de asemenea nu voia să coboare în cetate ziua, căci era un ascet renumit și avea să-i fie spre cinste și slavă. Astfel, s-a gândit să coboare noaptea, când oamenii dormeau, ca să evite slava.
Când a intrat în cetate, Dumnezeu a trimis doi îngeri luminoși, care țineau câte o făclie aprinsă și unul de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga, luminau toată acea parte, pe unde pășea cuviosul părinte. Și astfel, oamenii de îndată ce au văzut acea lumină și pe îngeri, s-au adunat și i-au arătat mai multă cinste decât își închipuia acela. Și spune Sfântul Isaac Sirul, că dacă omul se va smeri înlăuntrul său, în adâncul sufletului său vede și slava lui Dumnezeu.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.
