Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români. Chemarea primilor Apostoli)
Apostol
Romani 2, 10-16
Fraților, mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câți, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecați. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați. Pentru că, atunci când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt lor înșiși lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc, sau îi și apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
2 Corinteni 5, 17, 20; 6, 1, 3-7, 10; 13, 11
Fraților, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. În numele lui Hristos, așadar, ne înfățișăm ca mijlocitori, ca și cum Însuși Dumnezeu v-ar îndemna prin noi: Vă rugăm, împăcați-vă cu Dumnezeu! Fiind, dar, împeună lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu. Să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștiință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății cele de-a dreapta și cele de-a stânga, ca niște întristați, dar purerea bucurându-ne, ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind, ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc. Deci, fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.
Evanghelia
Matei 4, 18-23
În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.
Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22
Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din Ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.
„Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!”
Oare ce au simțit Ucenicii în inima lor de au lăsat toate și L-au urmat pe Domnul Hristos? Au simțit că nu-i cheamă un om oarecare, ci îi cheamă un Om ca nimeni altul, un Om bun, blând, de o nemaivăzută smerenie. Această schimbare este uimitoare și ceea ce uimește și mai mult este însăși starea sufletească a acestor oameni, pe care nu oricine i-a chemat, ci Însuși Dumnezeu. S-a împlinit cu ei dintr-odată cuvântul Psalmistului David: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalmul 107, 2). Starea de prezență și de regăsire în Dumnezeu va fi exprimată de Fericitul Augustin în memorabile cuvinte: Fecisti nos ad Te, Domine, et inquietum est cor nostrum donec requescat in Te (Ne-ai făcut spre Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până se va sălășlui întru Tine).
Chemarea Domnului este chemarea la sfințenie
Observăm din Sfânta Evanghelie răspunsul omului la chemarea Domnului. Aceasta este, de fapt, chemarea la sfințenie, iar în ceea ce privește alegerea primilor Apostoli, se spune că ei au lăsat totul și L-au urmat pe Iisus. De ce au lăsat totul? Pentru că s-au întâlnit cu Cel ce avea să le ofere totul. Apostolii, fără să fi văzut vreo minune, s-au încredințat întru totul făgăduinței Mântuitorului, aceea de a-i face pescari de oameni, și au pus urmarea lui Hristos mai presus de toate. […]
Hristos a săvârșit cu Sfinții Apostoli mai multe lucrări: alegerea, chemarea, trimiterea și sfințirea. „Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și mărit” (Romani 8, 30).
Pentru că iubește smerenia, Dumnezeu Și-a ales oameni simpli, adică oameni smeriți, „Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să rușineze pe cei tari [pe cei mândri – n.n.] (I Corinteni 1, 27)”. Chiar dacă nu au studiat la cele mai înalte școli ale vremii, prin ei Hristos a revoluționat lumea. Ceea ce nu au reușit cei mai mari învățați ai lumii au reușit Apostolii, căci au răsturnat toate concepțiile filosofice despre Dumnezeu și despre lume, atât din vremea aceea, cât și de 2.000 de ani încoace. Aceasta este întrebarea la care oamenii de știință nu au găsit până acum un răspuns: Cum au reușit niște oameni atât de simpli să schimbe fața lumii, să o transforme și să o câștige pentru Hristos?
Deși erau săraci, deseori „își dregeau” sau „cârpeau” mrejele, atât de mare era sărăcia lor, nepermițându-le să cumpere altele, îndurau cu ușurință sărăcia, hrănindu-se din munca lor cinstită.
Datoria Apostolului este să arunce mreaja
Prin cuvintele „veniți după Mine”, Hristos i-a chemat la o misiune și la o slujire care nu au existat până atunci – pescari de oameni. Nu a zis vânători de oameni, pentru că vânătorul ucide vânatul; or, pescarul prinde peștele viu și nevătămat în mreaja sa, fără să îl rănească. Tot astfel vrea și Dumnezeu, să fim cuprinși vii și nevătămați de răni sufletești și de păcate în mreaja cuvintelor vieții veșnice, în corabia Bisericii și a Împărăției Sale.
Biserica este chipul profetic al corabiei. […] Datoria Apostolului este să arunce mreaja, adică să predice cuvântul lui Dumnezeu în această lume, care se aseamănă unei mări de multe ori învolburate și tulburate de necazuri, de ispite și păcate. Dumnezeu ne cheamă de pe marea vremelniciei la marea veșniciei, în Împărăția Sa. Oamenii se revarsă unii peste alții în valuri de mare, cum nu s-a mai văzut potop pe pământ. Valuri de răutate, de păcate și de patimi. Dumnezeu ne cheamă să fim pescari de oameni, să aruncăm mreaja cuvântului Evangheliei, să salvăm sufletele pentru veșnicie din valurile necredinței, ale neștiinței și ale uitării de Dumnezeu.
„Iată, vin zile – zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine și sete de apă, ci de auzit Cuvintele Domnului” (Amos 8, 11).
Într-o lume consumistă în care găsim la tot pasul hrană din belșug în supermarketuri, când cei mai mulți oameni au de toate, totuși este foamete mare: nu de pâine, ci de auzit cuvintele Domnului.
Ucenicii Domnului și-au împlinit misiunea lor, astfel încât „în tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor” (Psalmi 18, 4) și toți suntem chemați să împlinim misiunea de sfințire a lumii. Toți avem datoria de a-L propovădui cu cuvântul, cu fapta, dar mai ales cu dragostea, pentru că Domnul pe toți oamenii Îi vrea ucenici ai iubirii Lui față de lumea toată: „Întru aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți Ucenicii Mei, de veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35) și statornici împlinitori și propovăduitori ai Cuvântului: „De veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat Ucenicii Mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32).
Numai cei ce-L urmează pe Hristos până la capăt sunt ucenicii Lui
Adevărul pe care Hristos Domnul ni-l descoperă în pasajul despre chemarea primilor Ucenici ne introduce în înseși planurile Cerului cu privire la noi, în planul Împărăției lui Dumnezeu, cuprinși de bucuria întâlnirii cu El, cuceriți de cuvintele vieții veșnice și de bucuria prezenței Sale în inima fiecărui creștin-ucenic al Învățătorului, trimis cu misiunea divină de a sfinți lumea.
Numai cei ce-L urmează pe Hristos până la capăt sunt ucenicii Mântuitorului. Domnul, chemându-i pe cei ce erau frați (Petru și Andrei, Iacov și Ioan), arată că toți cei ce vor crede în El trăiesc în iubire ca frații și că sunt frați prin Dumnezeiescul Botez și credința în Evanghelie.
Sfinții români pe care îi prăznuim astăzi sunt faptele Sfinților Apostoli pe pământul nostru strămoșesc, care au rodit în miile de Biserici și mănăstiri, din inimile tuturor orașelor și satelor, locuri de întâlnire cu Dumnezeu, de îmbrăcare cu putere de sus, de dobândire a Duhului Sfânt și de sfințire prin Sfintele Taine.
Sfinții români sunt cei ce au lăsat toate și au urmat chemării Domnului. Ei sunt darurile Duhului Sfânt pentru poporul român de aici și de pretutindeni, au rămas Ucenici ai Domnului până la capăt.
Să lăsăm și noi, așa cum au lăsat Ucenicii Domnului, grijile și zbuciumul vieții lumești, tot ceea ce ne împiedică de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne leagă de păcat, tot ceea ce ne împinge spre pierzarea sufletească și trupească.
Să auzim chemarea Domnului: „Dă-mi, fiule, inima ta!”, și să răspundem cu „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!”. Să lăsăm tot păcatul, toată patima, toate viciile, tot ce nu este plăcut lui Dumnezeu!
Să dorim să simțim cu inima chemarea de a fi primii care ascultă și împlinesc cuvântul Mântuitorului, păzindu-l întru credința și răbdarea pe care au avut-o Ucenicii Domnului și Sfinții români, ca astfel să rodească și să înmulțească mereu în viitor darurile Duhului Sfânt.
Pr. Ștefan Gherasim
Sursa: http://ziarullumina.ro.
Puteţi citi şi:
Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici – Duminica Chemării Apostolilor
