Dacă cineva ar ajunge într-o zi de primăvară, după topirea zăpezilor, la poalele muntelui Hermon, ar observa cu uimire bogăția de apă a râului Iordan chiar de la izvoarele lui. Rareori se întâlnește o asemenea cantitate de apă care impresionează când iese de sub munte, într-un loc plin de frumusețe, străbătând în drumul său diferite locuri: împrejurimile muntelui Hermon, câmpia Esdrelonului, până la Marea Tiberiadei (Lacul Ghenizaret), continuându-și apoi drumul spre Marea Moartă.
Pe acest itinerar, ochiul călătorului este copleșit de vegetația luxuriantă, trestia înaltă, de diferitele specii ale pomilor care cresc în preajmă, precum și de mulțimea culturilor de pe Valea Iordanului, bucurându-se de abundența de apă în ținutul arid.
Același pelerin ajuns la Banias, lângă muntele Hermon, cel de-a pururi acoperit de zăpezi, observând intensitatea izvorului, va fi uimit de contrastul priveliștilor și va contempla așezarea liniștită a Iordanului în apropiere de Ierihon, unde a primit Botezul Mântuitorul lumii.
Revenind, la vremea toamnei, în ținutul Banias, de unde izvorăște Iordanul, nu am remarcat acea intensitate a apelor. Izvorul era liniștit, chiar sărac aș spune.
Istoria acestui râu este, în parte, cunoscută. O tresărire și o evlavie adâncă îl încearcă pe fiecare credincios când realizează că în repejunile Iordanului, în locul unde Sfântul Ioan Botezătorul predica pocăința și vorbea despre Cel care este mai mare decât el, care îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, s-au întâmplat multe istorii ce amintesc de lucrarea și prezența lui Dumnezeu în istoria lumii.
Iacob a biruit mânia lui Dumnezeu pe țărmurile sale, Neeman Sirianul a fost curățit de lepră în apele Iordanului. Domnul Iisus Hristos spune că multe văduve erau în vremea lui Ilie, dar la niciuna nu a fost trimis profetul, decât la cea din Sarepta Sidonului, că mulți erau leproși, dar niciunul nu s-a curățit, decât numai Neeman Sirianul. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că niciun proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la niciuna dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar niciunul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul (Luca 4, 24-27).
În apropiere de Iordan, profetul Ilie a fost ridicat la cer, într-un car tras de cai de foc, iar ucenicul său Elisei a trecut apa ca pe uscat, aducându-ne aminte de minunata trecere a evreilor prin Marea Roșie. În locul unde a trecut Iosua cu oastea lui, când râul avea un debit impresionant și nu putea fi trecut cu piciorul, s-a așezat și Sfântul Ioan Botezătorul, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca: În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeei, Irod, tetrarh al Galileei, Filip, fratele său, tetrarh al Itureei şi al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: „Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colțuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3, 1-6).
În locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat, Ioan L-a văzut și le-a spus ucenicilor săi, dintre care unii au devenit ucenici și Apostoli ai Mântuitorului Hristos: Iată mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii. Predica Sfântului Ioan Botezătorul în acest loc era impresionantă: pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! (Matei 3, 2).
Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc (Matei 3, 10). În momentul când Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat, cerurile s-au deschis, un glas din cer L-a numit pe Cel care Se afla în apele Iordanului Fiu iubit, întru care Părintele ceresc a binevoit, iar Duhul Sfânt în chip de porumbel s-a așezat asupra Lui. În zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileei şi S-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit (Marcu 1, 9-11).
Locul a devenit sfânt, cercetat de fiii luminii. Scriitorii bisericești, marii sihaștri, pelerinii, care au venit pe urmele Mântuitorului, au ajuns la Iordan și ne-au lăsat mărturii timpurii despre cele petrecute acolo. Încă din primele veacuri, catehumenii, care se pregăteau vreme îndelungată, doi ani sau mai mult, veneau la Iordan să se boteze, amintind de smerenia Mântuitorului, Cel fără de păcat, prefigurând momentul înnoitor al Botezului, cu Duh Sfânt și cu foc.
La început, catehumenii veneau îmbrăcați în haine albe, iar cele mai multe botezuri erau legate de marile sărbători, în special de Sfintele Paști. Purtau aceste haine câteva zile (după tradiție șapte), iar bucuria Botezului lor era deplină. Așa a rămas în amintirea Bisericii și săptămâna pascală, numită săptămâna luminată, după veșmintele luminoase ale catehumenilor, al căror număr era uneori impresionant.
Totdeauna la apa Iordanului, din primele veacuri creștine, Arhiepiscopul, și apoi Patriarhul Ierusalimului, venea în ajunul Bobotezei, dar și în alte zile din an, pentru a săvârși slujba Sfințirii apei. Uneori, ierarhul era înconjurat de mulțimea credincioșilor, veniți de departe, pelerini din lumea întreagă, unii dintre ei străbătând distanțe apreciabile.
Dincolo de Iordan se afla localitatea Vitavara, unde boteza Ioan (Ioan 1, 19-28). În zona locului Botezului Domnului se păstrează mai multe vestigii ale unor vechi lăcașuri de închinare, unele construite în primele veacuri de către bizantini, refăcute apoi în diferite perioade, cum este Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, care seamănă cu o cetate, în zona Qasr el Yahud, locul pe unde au trecut evreii când au venit în pământul făgăduinței. Majoritatea mănăstirilor din zona închisă în anul 1967 îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul, între care se află și schitul românesc din prima jumătate a veacului al XX-lea, alături de Bisericile rusă, armeană, etiopiană, coptă și celelalte, care au trecut prin aceeași încercare, fiind distruse în parte, iar teritoriul din jurul lor minat, după Războiul de șase zile dintre Iordania și Israel.
Într-una dintre aceste mănăstiri, aflată la drumul care duce către locul Botezului Domnului, a ajuns și Maria Egipteanca. Aici s-a rugat și s-a împărtășit, după care a trecut pe celălalt mal al Iordanului, în pustie, unde a trăit într-o aspră nevoință vreme de 47 de ani. Uimit de întâlnirea cu ea și de pocăința care a rodit în ea, Cuviosul Zosima, cel mai respectat monah al vremii sale, s-a mirat și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru întâlnirea unei astfel de persoane, care a parcurs un pilduitor și tulburător drum de la păcat la virtute.
Multe dintre mănăstirile de pe Valea Iordanului au fost distruse de perși sau ruinate în diferite veacuri, iar parte dintre ele au fost refăcute.
La sărbătoarea Botezului Domnului, dar și în săptămâna Sfintelor Pătimiri, ori cu alte prilejuri, Patriarhul Ierusalimului, sau unul dintre ierarhii Sfintei Cetăți, coboară la Iordan pentru a săvârși sfințirea apei. În ultimii ani, aceste sfințiri au fost îndelung mediatizate și s-a observat un aflux mărit al participanților, obligând astfel autoritățile să îngăduie accesul în fiecare zi, după ce multă vreme venirea la râul Iordan era îngăduită doar de două ori pe an. În ultima perioadă, o inițiativă lăudabilă a dus la lucrări de deminare a terenului din preajma mănăstirilor de pe malul drept al Iordanului, în încercarea de refacere a acestora.
Mare a fost stăruința românilor de a avea la Iordan un lăcaș de închinare, unde să se poată ruga în limba lor. Așa a fost zidit schitul Sfântului Ioan Botezătorul, începând cu anul 1935, care, deși a avut o istorie scurtă, a însemnat mult pentru tradiția isihastă a locului, acolo nevoindu-se vreme de cinci ani, ca egumen și slujitor, Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit, unul dintre cei mai iubiți sfinți români.
În anul 1967, schitul a fost închis. Vreme de 50 de ani, nimeni nu a reușit să intre acolo, într-o zonă minată, militarizată.
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Sursa: http://ziarullumina.ro
