de Eliana Popa
Dragă măicuță,
ai plecat departe
Călătorind cu Îngerii de mână,
O lume nevăzută ne desparte
Dar și-o iubire sfântă ne-mpreună!
Pe-o aripă de dor ți-am scris răvașul
Și am chemat un Înger mesager,
Când înflorește-n luncă toporașul,
Să fie el, solia mea spre cer!
La noi au înflorit din nou bujorii,
Bujorii tăi din marginea grădinii
Și dorul lor te cheamă când vin zorii
Fiindcă le-nțeapă haina mărăcinii!
Și-n bătătură nucu-și plânge dorul,
Îmbrățișând căsuța ta bătrână,
Cu frunza lui a îmbrăcat pridvorul
Și umbra și-o așterne pe țărână.
În colțul cu Icoane din odaie
Domnul Hristos și-alăturea Măicuța,
Și Sfântul Ioan și Sfântul Nicolae
Așteaptă s-aprinzi iarăși căndeluța!
Încă mai simt mirosul de tămâie
Și busuiocul stă lângă Icoană,
A mai rămas cărbune în cățuie
Și lângă ea, albastra ta năframă!
Iar dincolo, în camera cu vatră,
Cea cu miros de pâine și gutuie,
Doar pânze de păianjen pe corlată,
Și trei ștergare agățate-n cuie..
Pământ și cer suntem cu toții, mamă!
Și pe pământ trăim ca venetici,
Însă când firul vieții se destramă
Tot pământescul îl lăsăm aici!
La tine-n cer, cum este astăzi, mamă?
Ești tânără, așa, precum un Înger?
Tu ești Icoana mea ce-o țin în ramă
Și-o port cu mine când de doru-ți sânger!
