În comunism aveai un avantaj. Ştiai unde-ți este duşmanul. Nu era greu de înţeles că cei care ţi-au luat pământul şi casa sunt vrăjmașii tăi. Sau, mai mult, ţi-era clar că cei care au băgat zeci şi sute de mii de români în puşcării sunt vrăjmașii neamului tău. Alergai după mâncare, cozi interminabile, şi te luptai iernile să-ţi încălzeşti puţin mai mult apartamentul, înjurând partidul. La televizor nu prea te puteai uita, că se minţea încontinuu, la fel ca în ziare. De aceea nici nu credea nimeni acele minciuni. Dar o mulţime de bancuri spuse în cercurile restrânse îţi mai răcoreau puţin sufletul. Nu aveai libertatea să spui adevărul în care credeai. Te puteai trezi la interogatorii şi chiar în puşcărie, dacă nu te cuminţeai. Bune, rele, astea erau vremurile comunismului, unde aveai cel puţin acest avantaj – mare, în comparație cu ceea ce trăim astăzi –, acela de a identifica foarte uşor duşmanul în tot ceea ce se împotrivea libertăţii, drepturilor şi fericirii tale.
După ʼ90 însă, odată cu instaurarea a ceea ce s-a numit „democraţie”, lucrurile s-au schimbat câte puțin, şi de atunci până astăzi se schimbă în permanență. Lumea este liberă să spună tot ce gândeşte şi ce nu gândeşte. Asta nu numai în apartamentul lor, ci chiar pe mijloacele de informare în masă. Desigur, nu se mai vorbeşte despre realizările de partid, că nici nu mai ştii care este cu adevărat partidul care te conduce. Sunt aceiaşi oameni în toate partidele. Şi, ca o paranteză, doar la început se numeau „realizări” eliminarea găurilor negre ale economiei. Acum nici nu se mai poate vorbi despre aşa ceva, căci aproape nu mai există producţie internă românească. Sunt însă şi voci mai critice, care susţin că am fost lichidaţi economic şi daţi complet pe mâna străinilor. Cine mai ştie ce să creadă?
Dar să revin. Da, lumea s-a schimbat puţin câte puţin. Acum pe mulţi nu-i mai interesează adevărul, aşa că nici nu prea mai este spus la televizor. Nu că l-ar interzice atât de mult cenzura, cât pentru faptul că există atâtea forme mediatice de a-l contracara sau minimaliza – ştiri sau talk show-uri, ori alte specii televizuale de dezbatere a minciunii ‒, încât ce rost ar mai avea să rişti afirmându-l? S-ar putea ca până și prietenii să te înjure, dacă le deranjezi opiniile. Oricum, nu prea mai contează, nu mai sunt multe mize pentru românii seduşi şi dezamăgiţi de-atâtea ori. Divertismentul şi derizoriul domină lumea mediatică, iar repetarea la infinit a urâtului şi a minciunii le-au transformat, pe nesimţite, în realitate şi adevăr pentru cei care se hrănesc cu ele.
În comunism ţi-era limitat dreptul la proprietate. E adevărat că toată lumea locuia undeva şi nu te dădea nimeni afară din casă, chiar dacă chiria era de numai 2 lei. Acum însă ai dreptul la proprietate. Şi chiar dacă apartamentele costă de câteva ori mai mult decât preţul lor real, statul îţi favorizează împrumutul la bancă, şi nu este vina lui că tu nu-ţi mai poţi plăti ratele sau că stresul datoriilor te-a dus la boală şi divorţ, iar casa a rămas a nu ştiu cui.
Războiul minciunii
Românii pot trăi liberi în ţara lor, o ţară minunată, dar un sfert din poporul nostru a plecat peste graniţă, vânzându-şi pământul pe nimic, ca în perioada de glorie a cooperativizării forţate. Da, acum pământul nu mai este luat de statul comunist, ci de alţi proprietari (capitalismul salvator!) care, în 60%-70% din cazuri, nu sunt români. Aşadar, cei care am rămas pe-aici trăim aşa cum putem în ţara care altădată era a românilor.
Avem mâncare mai multă decât ne trebuie. Educaţie alimentară şi bani să ai, că în România chiar poți cumpăra ceea ce te poate hrăni sănătos. Din păcate, a cui e vina că acest lucru se întâmplă astăzi doar în mod excepţional, cu o mică parte din români, care nu sunt nici măcar nomenclaturiştii, pentru că pe cei mai mulţi nici nu-i prea duce capul? Asta ar putea explica creşterea cu un procent de 5000 % a bolnavilor de cancer şi cu mult mai mult a bolilor cronice, în general. Oamenii sunt fericiţi când îşi pot permite să-și cumpere medicamentele care le pot prelungi încă puţin viaţa. Altfel, rămâne divertismentul ‒ drogul care te poate face să uiţi chiar şi faptul că trăieşti.
Observăm toate acestea cu multă durere, nu pentru că am fi niște nostalgici ai comunismului – pentru că nu poţi ajunge să iubești ceea ce ai urât din tot sufletul. Simţim însă că, pe undeva, am fost înşelaţi. Regimul s-a schimbat în anumite privințe, însă noul comunism (zis „democraţie”) are un mare (dez)avantaj faţă de cel din care am ieşit. Persuasiunea ideologiei atinge aproape desăvârşirea cu ajutorul rezultatelor excepţionale ale unor ştiinţe precum psihologia şi sociologia aplicate în mass-media, în educaţie şi comerţ, şi mai ales în exerciţiul serviciilor secrete, zise româneşti, pentru că sunt susţinute de banii contribuabilului român.
Un lucru este însă adevărat, după aceşti 30 de ani de democraţie: România a ieșit mult mai slăbită, mult mai devastată decât după cei 5 ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Locuitorii României de azi sunt mai mult oamenii cu vârste înaintate, iar dacă e să vorbim nu după ceea ce apare în acte, credem că mai mult de 12 milioane de români nu suntem în ţara asta. Politicienii ne-au reprezentat atât de puţin interesele în ultimii 30 de ani, încât nu ştim dacă nu cumva au trecut cu totul în reprezentarea intereselor străine. Că doar majoritatea au dosarul lor bine pus la punct în mâinile celor care îi conduc.
Toate acestea însă nu ar merita să fie amintite decât pentru a realiza încă o dată că minciuna care stăpâneşte astăzi lumea e mai mare decât ne putem imagina. Iar războiul este mai eficient decât oricare alt război din trecut.
Dar cel despre care am vorbit până acum nu este decât cel mai vizibil dintre războaiele îndreptate împotriva omului modern. Există însă un război cu mult mai puţin recognoscibil. Acesta este războiul mediilor de existenţă fizică şi mentală care, pe măsură ce se transformă, schimbă chiar modul de a gândi şi vieţui al oamenilor scufundaţi în ele. Pe principiul că „peştele nu ştie că există apă până nu eşuează pe uscat” al lui McLuhan, mediile ne modelează vestimentaţia şi comportamentele, sentimentele şi mentalităţile, într-o asemenea măsură încât, chiar dacă credem că suntem aceiaşi oameni, după un timp devenim încontinuu alţii, iar acest lucru se întâmplă fără să ne dăm seama.
În ultimii 30 de ani am ajuns tot mai egoişti, încât s-a ajuns astăzi ca familiile aproape să nu mai poată supravieţui. Și asta, pentru că toată cultura este centrată pe satisfacerea poftelor ego-ului care, hipertrofiindu-se, elimină din orizontul lui pe toţi cei ce par a-i împiedica extensia. Alimente sau haine, lucruri de tot felul, maşini sau alte acareturi – toate ne seduc să credem că le merităm şi că fără ele nu mai putem trăi. Nevoi false, vise deşarte le sunt inculcate indivizilor, cărora li se cultivă deopotrivă excitaţia posesiunii şi depresia lipsurilor, cu toate anxietăţile asociate lor.
Cartea, pe nesimţite, dispare din orizontul omului modern. Nu pentru că ar interzice-o cineva, ci pentru că generația internetului, a jocurilor pe calculator şi a ştirilor futile nu mai înţelege prea bine ce citește. Sunt analfabeţi funcţionali. Cartea devine tot mai mult un univers închis, care va dispărea probabil din cultura de masă, rămânând doar în sferele elitelor crescute fără televizor şi internet, sau a celor cu adevărat credincioşi.
Şi, nu în ultimul rând, războiul se duce invizibil în zona impunerii în conştiinţa publică a unor patimi de ocară ca virtuţi fundamentale. Folosindu-se de repetiţia mediatică și de o întreagă filmografie, păcate împotriva firii ajung uşor să fie asimilate, în timp, drept norme de viaţă socială. Astfel că tinerii noilor generaţii, mai ales cei care provin din familii dezorganizate, se afirmă ca homosexuali, chiar dacă nu au nicio atracţie sexuală faţă de cei de acelaşi gen. Şi atât de mult se confundă mental cu această identitate, că de multe ori nu mai rămâne decât un pas până la experienţă şi deprindere.
Trezvia și rugăciunea
Aşadar, războiul nevăzut despre care vorbea Sfântul Nicodim Aghioritul nu mai este astăzi chiar atât de nevăzut. Există un război nevăzut dus în prezent prin mai toate mijlocele media sau prin aproape întregul mediu de existenţă umană, care ne inculcă cum să trăim necreştineşte, fără ca noi să realizăm că, de fapt, suntem în permanență seduşi şi manipulaţi. Războiul pe care cel rău îl ducea în trecut, șoptind în mintea omului pentru a-i induce patimile murdare ca dorințe proprii, se duce astăzi oficial prin mai tot ce ni se întâmplă.
Din păcate însă, omul modern nu mai realizează presiunea acestui război. El se crede liber, de pildă, să se vaccineze, din moment ce a auzit de zeci de mii de ori mai peste tot că nu există altă soluţie. Nu realizează însă că, în cele mai multe cazuri, în spatele alegerii nu se află o decizie raţională, ci un impuls generat de disonanţa cognitivă la care a fost supus de-a lungul timpului. Arhitecţii opiniei publice ştiu că 80% din populaţie îşi va schimba punctul de vedere, indiferent de minciuna care se va promova, iar numai 4% va protesta, potrivit legii spiralei. Cu alte cuvinte, victoria este o chestiune de timp, fiind proporţională cu afilierea la conştiinţa de turmă, zisă astăzi mainstream, sau cu expunerea la mass-media.
Ce putem face? Legile războiului nevăzut sunt descrise cu minuţiozitate de Sfinţii Părinţi. Apărarea nu poate fi alta decât trezvia şi rugăciunea, înfrânarea și lupta cu patimile, răbdarea necazurilor cu smerenie şi discernământul cultivat prin toate acestea. Salvarea nu va fi posibilă atât timp cât rămânem cu ochii lipiţi de ecrane sau odihnindu-ne în cine ştie ce patimă. Legile acestui război, ca ale oricărui război, sunt extrem de dure. Iar biruinţa nu se poate obţine decât cu ajutorul harului dumnezeiesc. Mai sunt încă oameni care mai duc lupta şi se mântuiesc. Când ei nu vor mai exista, istoria va înceta și ea.
Acest război bunăoară marchează sfârșitul istoriei, pentru că vrăjmașul s-a făcut stăpân pe toate mijlocele, iar lumea i se supune prin închinarea la realitatea virtuală, prin plăceri şi confort, prin părăsirea duhului mărturisirii şi prin desfrânare. Prin dictatura orwelliană, fiara îşi va arăta tot mai mult dinţii, şi deja a făcut-o prin pandemie şi vaccinare. Dumnezeu va îngădui şi aceasta încă o vreme, ca să nu se piardă întreaga lume în oferta minciunii şi a plăcerilor. Însă dureroasă va fi cearta, iar cei care nu vor dobândi pacea cu greu vor putea trece de aceste încercări.
Totul depinde în primul rând de noi. Să ne lepădăm de mass-media şi să ne reîntoarcem la păzirea poruncilor lui Hristos şi la pocăinţă! Dumnezeu este foarte aproape de fiecare dintre noi şi aşteaptă doar atât, să vadă că-L alegem pe El şi nu lumea, pentru a ne dărui biruinţa asupra patimilor, a tuturor vrăjmaşilor Săi şi viaţa veşnică. Cine nu crede aceasta, nu crede că există Dumnezeu!
Virgiliu Gheorghe
Sursa: http://familiaortodoxa.ro
