Acum câțiva ani a fost publicat online dosarul Rugului Aprins, pe site-ul CNSAS. Acțiunea de publicare online sau în format tipărit a dosarelor fostei Securități este absolut firească. Aceste dosare trebuie cunoscute integral, dacă s-ar putea, pentru o bună și atentă recuperare și înțelegere a acestei perioade nefaste a istoriei noastre, care a fost comunismul. Din păcate, există și niște riscuri în publicarea dosarelor – asupra cărora trebuie meditat.
Intitulat mai exact Alexandru Teodorescu și alții, inventariat „Dosar P 000202” și supranumit – de cercetători – „Dosarul Rugului Aprins”, acesta cuprinde 11 volume care au stat la baza și oglindesc ancheta și condamnarea celor 16 arestați în anul 1958 sub acest pretext: au fost membrii unei mișcări dedicate exclusiv căutării spirituale, isihaste, ceea ce era considerat o crimă în anii ’50 ai regimului comunist.
Se impune o subliniere din start: precum orice dosar politic făcut de Securitate, și dosarul Rugului Aprins trebuie citit cu inteligență și discernământ. Dacă nu ai o bună cunoaștere a felului în care decurgeau anchetele pline de bătăi, amenințări, șantajele în anii ’50 – nu prea înțelegi nimic. Căci în dosarele aflate la CNSAS găsim varianta, „adevărul”, anchetatorului și cea a poliției politice comuniste, Securitatea!
Bună parte dintre informațiile aflate în acest dosar sunt manipulări, imense prostii, minciuni. De aceea, personal, nu cred că demersul acesta de publicare este productiv și ziditor în lipsa unor comentarii explicative și a unui aparat critic în care să se prezinte documente și mărturii alternative, care să explice contextul istoric, cine au fost cu adevărat personajele aflate pe scenă, relațiile reale dintre acestea etc. Câteva exemple, mai jos.
Există pe internet, adesea citat, un memoriu autobiografic scris de monahul Agathon Sandu Tudor (primul nume primit la tunderea în monahism a poetului a fost Agathon, devenit ulterior ieroschimonahul Daniil), scris la finalul anilor ’40, înaintea primului său arest din perioada comunistă. Acest memoriu a fost publicat inițial de Mitropolitul Antonie Plămădeală în volumul său intitulat Rugul Aprins (Sibiu, 2002), dar a fost preluat apoi și rostogolit la nesfârșit pe internet, republicat în alte cărți etc. Fost deținut politic și om cu bogată experiență în relația cu puterea comunistă, Mitropolitul Antonie Plămădeală precizează la finalul paginilor în care publică memoriul respectiv: „NOTĂ: Este evident că Memoriul e scris ca să placă comuniștilor. L-am notat totuși pentru că e singurul scris de autor” (pagina 17). Sublinierea aceasta, absolut necesară, dispare ulterior când este citat memoriul…
Intervine aici încă un aspect deopotrivă subiectiv și obiectiv: dacă nu a trăit lucid măcar câțiva ani în perioada comunistă ori dacă nu este specialist, la o primă lectură făcută de un inocent, un neavizat – greu va înțelege subtilitățile unor astfel de scrieri. Iată, acest act semnat de viitorul Părinte Daniil Sandu Tudor, un memoriu autobiografic aparent corect, un fel de CV redactat pe patru pagini, care trece în revistă principalele evenimente ale vieții. În realitate, pentru un ochi avertizat și pentru un cunoscător al vieții lui Sandu Tudor se constată de departe că în paginile respective sunt evidențiate anumite evenimente și acțiuni ale jurnalistului și scriitorului – ale activității sale interbelice – și eludate altele. Tocmai ca „să placă comuniștilor”, Sandu Tudor amintește despre articolele sale „de stânga” publicate în ziarul „Credința”, dar le face uitate pe cele „de dreapta”. Chestiunea este descoperită ulterior de comuniști și i se impută la procesul și arestul final (1958). Ei bine, după ce le descoperă, în procesul Rugului Aprins petrecut în anul 1958, acuzarea aduce în sprijin chiar extrase din „Credința”, cu articolele anticomuniste semnate de Sandu Tudor. Iar acestea nu sunt singurele inadvertențe existente în acel memoriu, preluat din dosarul Rugului Aprins…
Tot astfel și cu acuzele de legionarism – „ștampilă” aruncată de-a valma pe dosarele celor arestați în lotul Rugului Aprins și poveste „la modă” atunci când se dorea distrugerea unei cariere sau arestul cuiva în regimul comunist. Acțiune continuată și astăzi de neomarxiști – a se vedea recentele discuții urechiste, penibile privitoare la canonizarea Părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Cu excepția a două-trei persoane care avuseseră activitatea legionară în prima tinerețe și de care s-au dezis ulterior tocmai fiindcă au descoperit cu adevărat viața mistică, majoritatea membrilor Rugului Aprins (peste 50!) nu au fost nici membri și nici simpatizanți ai mișcării legionare. Cu atât mai puțin Părintele Dumitru Stăniloae, arestat în același dosar al Rugului Aprins! Ba chiar dimpotrivă, fondatorii Rugului Aprins – Părintele Daniil Sandu Tudor, profesorul Alexandru Mironescu – au polemizat adesea cu legionarii în presa interbelică.
Citit cu atenție, în dosarul Rugului Aprins se poate observa strădania anchetatorilor de a-i aduce spre legionarism pe cei arestați, uneori și prin mijloace specifice acelor vremi și dictaturii: bătăi, amenințări, șantaje etc.
Deslușim, de pildă, din mărturiile de familie și enigma faptului că marele poet Vasile Voiculescu a semnat, a „recunoscut” că ar fi fost legionar într-un astfel de document aflat la CNSAS. Cu toate că realitatea vieții sale contrazice absolut acea semnătură. Și totuși, de ce ai semnat? – l-a întrebat fiul său cel mare, Ionică, în cele câteva luni în care ilustrul medic a mai trăit după eliberare. „Mi-a fost rușine să fiu bătut zilnic de un om mult mai tânăr decât mine”, i-a răspuns Vasile Voiculescu, care fusese arestat la vârsta de 74 de ani…
Așadar, mărturiile de istorie orală, alte documente și mărturii aflate chiar în arhivele CNSAS, în dosarele individuale ale celor de la Rugul Aprins, în alte dosare ale Bisericii, ori în varii arhive ne aduc o mult mai rafinată și exactă imagine a realităților descrise în dosarele de cercetare și anchetă ale Securității. Din păcate, deocamdată, majoritatea scrierilor dedicate Rugului Aprins nu sunt caracterizate de această distanță științifică, obiectivă, atunci când se referă la dosarele aflate la CNSAS. O cultură solidă a memoriei comuniste nu se face peste noapte. În plus, fiind vorba despre Rugul Aprins, este sine qua non o bună cunoaștere a interbelicului românesc și european și, mai ales, o clară perspectivă a istoriei Bisericii Ortodoxe Române de secol XX, cel puțin.
Am reluat și aici paragrafe pe care le-am mai publicat acum câțiva ani în revista „Magazin istoric” (martie, 2021) fiindcă, în contextul noilor canonizări hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, capătă noi semnificații.
În umbra realității istorice, mai mult sau mai puțin cunoscută și înțeleasă astăzi, există – smerită – realitatea duhovnicească, hristică, adică centrul de greutate al Bisericii. Aceasta este partea nevăzută, luminoasă a „dosarelor” lumești. Aceasta ignoră din necunoaștere sau se prefac a uita cei care contestă astăzi canonizările unor martiri și mărturisitori ortodocși.
Marius Vasileanu
Sursa: http://ziarullumina.ro
