Referendum și persecuție. Rânduri de la un prieten ateu

„Andrei, vreau să îmi cer iertare! Te-am luat în râs de câte ori ai vorbit despre persecuția împotriva ortodocșilor. În România nu există așa ceva! Ți-am zis asta de atâtea ori, iar astăzi vreau să îmi cer iertare. Da, există în România persecuție. Există persecuție și împotriva ortodocșilor și împotriva oricui gândește, fie și doar într-un punct, asemănător cu ei. M-am convins de asta acum.

Pentru mine, ca ateu, familia este totuși celula de bază a societății. Pentru că nu există altă celulă de bază a societății. Istoric, sociologic, nu există. Nu a existat niciodată altă bază a societății decât familia. În mituri se vorbește despre o societate a amazoanelor sau despre una a ciclopilor. Dar noi trăim în realitate. Și în realitate nu se cunoaște nicio societate care să nu aibă la bază familia. Familie formată din bărbat și femeie. Fiind ateu, nu m-a interesat morala creștină mai mult decât așa, de cultură generală. Știu totuși că nici în Grecia antică, în care pedofilia și homosexualitatea erau cotidiene, nu a existat familie homosexuală, indiferent de formă. Și nu pentru că grecii nu iubeau pe cine și cum voiau. Ci pentru că familia este mai mult decât iubirea obișnuită.
În fine, știi ideile mele. Le știu și colegii mei. Pe care îi credeam prieteni. Le știu de ani de zile, că doar am discutat atâtea lucruri și de atâtea ori încât credeam că ne știm toate ideile, toate principiile. Și că ne acceptăm, cu diferențele noastre, că suntem prieteni și că suntem toleranți, inteligenți, liberi. Dar m-am înșelat. Pentru că de când s-a votat Referendumul în Parlament părerile mele au fost interzise. Și discuțiile au fost interzise. Este voie doar să-i înjuri pe ortodocși. Nu ai voie să spui că familia este celula de bază a societății. Când am spus asta prima dată mi-au sărit toți în cap. Cu aceleași tâmpenii care s-au promovat peste tot. Le știi, nu le mai repet. Dar trebuie să îți spun că pentru prima dată am văzut și am simțit ce simțiți voi, ortodocșii. Pentru că am fost tratat ca unul dintre voi. Cel puțin așa cred. Așa cred că vă simțiți și voi. Este o presiune imensă împotriva ta, la fiecare pas. De la zâmbete ironice la miștouri, de la aluzii în bătaie de joc schimbate între colegi la atacuri directe și înjurături. Am avut parte de toate astea de la colegi, de la cei pe care îi credeam prieteni. Doar pentru că am spus că eu, ca ateu, cred că într-adevăr familia este celula de bază a societății.
Așa că o să merg sâmbătă la vot și o să pun ștampila pe „da”. Însă până atunci vreau să îți cer iertare. Nu mi-am dat seama niciodată cum trăiți voi, ortodocșii, printre noi, cei care suntem atei sau care zicem că suntem ortodocși dar nu avem nicio treabă cu biserica. Nu mi-am dat seama niciodată ce presiune insuportabilă punem pe voi zi de zi. Cât rău facem cu glumele noastre despre popi și patriarh, cu miștourile despre înapoierea bisericii, cu ironiile pentru cei care postesc, au iconițe sau cruciulițe, sau chiar merg la biserică. Doar în aceste săptămâni am înțeles, pentru că am trăit și eu sub această presiune. Acum am văzut ce înseamnă să nu poți să duci un dosar de la un birou la altul fără să se ia careva de ideile tale, fără să auzi un mișto, o ironie, o înțepătură. Să nu mai poți mânca împreună cu colegii, pentru că se iau de tine mereu, disprețuiesc mereu ce ești și ce gândești. Să nu poți sta în pauza de masă fără să se ia cineva de tine pentru că nu gândești ca ei. Sunt șocat. Nu mi-am dat seama câtă ură avem față de voi până când această ură nu m-a lovit pe mine. Îmi este greu să înțeleg ce se întâmplă și cum s-a ajuns aici. De când s-a ajuns aici?
Tu îmi vorbești despre această ură de atâta vreme, dar eu abia acum o văd. Mă simt ca și cum s-ar fi spart televizorul și imaginile au căzut pe jos în bucăți. Nu știu cum să le pun la loc. Sau dacă trebuie puse la loc. E lumea nebună și doar acum mi-am dat seama? Așa mi se pare. Ceea ce înseamnă că am fost și eu nebun. Înseamnă că atunci când mi se părea că sunt spiritual, glumind pe seama lui Geo, care mânca de post vinerea și miercurea, de fapt eram rău. Îmi băteam joc de credința lui, de felul lui de a trăi. I-am cerut și lui iertare. Mi-a răspuns atât de frumos că am plâns după ce am închis telefonul. Să nu crezi că, gata, m-am făcut credincios. Încă am o tonă de îndoieli față de credință, biserică, religie. Dar îmi bat în inimă ca o furtună aceste întrebări. Și altele noi. Pentru că mă întreb cât de orb am fost. Cât de mult nu am văzut? Dacă nu am văzut această răutate din cei pe care i-am crezut prieteni, dacă nu am văzut această răutate din mine, cât de multe alte lucruri nu le-am văzut? Nu știu. Dar știu că am greșit față de tine și față de mulți creștini pe care i-am întâlnit în viață. Sunt și eu o parte din persecuția pe care am negat-o. Sau am fost. Pentru că vreau să schimb măcar asta. Și primul pas este să-mi cer iertare.”
Articol preluat de pe activenews.ro