Mai demult creştinii respectau mult sărbătorile, le ţineau cu frica lui Dumnezeu, nu era doar o simplă rânduială tipiconală. Respectarea lor era pricinuitoare de binecuvântare, iar încălcarea lor aducea necazuri şi dezastre.
Într-un cântec al refugiaţilor din Asia Mică se spune că au pierdut frumosul lor sat, pentru că nu respectau Duminicile şi sărbătorile:
Asta trebuia s-o păţim
pentru că nu respectam Duminicile şi sărbătorile.
Necitite au rămas mormintele părinţilor.
Ah, Dumnezeul nostru, fie-Ţi milă de noi!
Nelucrarea începea de la Vecernia de sâmbătă seara sau din ajunul unei sărbători. De îndată ce suna clopotul femeile îşi făceau cruce şi încetau împletitul sau ţesutul. Nici măcar rândul nu-l terminau. De asemenea, ţăranii care arau, de îndată ce auzeau clopotul pentru Vecernie, dezlegau boii de la jug şi se întorceau în sat. Era socotită o ruşine şi o sminteală încălcarea nelucrării/zilelor de nelucrare, iar cel care făcea aceasta era dispreţuit de toţi.
Preferau să pătimească o pagubă materială în recolta lor, decât să încalce nelucrarea şi astfel să păcătuiască lui Dumnezeu călcând porunca Lui. Respectarea nelucrării era una din principalele lor îndatoriri împreună cu postul, rugăciunea, milostenia, mersul la Biserică, dar mai ales Spovedania şi Împărtăşirea.
*
Mănăstirile de la Meteora aveau un metoc. Într-o Duminică dimineaţă muncitorii au mers şi au semănat grâu. Când egumenul a aflat aceasta s-a indignat şi a spus că acest grâu este afurisit, deoarece l-au semănat Duminica, şi mai ales în timpul Sfintei Liturghii. Când a venit vremea secerişului egumenul s-a dus şi a dat foc la grâu. A ars toată bucata de pământ care fusese semănată Duminica, pe când restul de grâu nu a păţit nimic, căci focul s-a stins singur.
*
Gheorghia din Neohori Mesolonghi, soţia lui Epaminonda Moraitis, povesteşte: „O aveam pe Sfânta Ecaterina ca ocrotitoare a casei noastre şi de praznicul ei ţineam nelucrare. Odată însă am rămas fără pâine şi ne-am hotărât să frământăm în zorii zilei de prăznuire a Sfintei Ecaterina. Şi într-adevăr, am frământat şi am lăsat să se umfle aluatul, iar între timp am pregătit cuptorul. Când m-am uitat să văd dacă s-a umflat aluatul ca să-l bag la cuptor, ce să văd! Din aluat ieşeau nişte viermi mari. Atunci am înţeles că Sfânta a făcut aceasta ca să respectăm nelucrarea în ziua ei de prăznuire.
*
În afară de respectarea cu stricteţe a sărbătorilor, vrednic de mirare este marele respect pe care îl aveau bunicile şi mamele noastre pentru zilele de Miercuri şi Vineri. Deoarece în ziua de Miercuri a fost vândut Domnul, iar Vineri a fost răstignit. Această sensibilitate o vedem şi în viaţa multor Sfinţi. De pildă Sfântul Avxentie făcea priveghere în fiecare Vineri ca să cinstească Patima Domnului. Fireşte în aceste zile nu ţineau nelucrare, fiindcă nu se află în rânduielile bisericeşti. Mergeau la câmp, dar evitau cu multă grijă să spele, să cârpească ceva, să se îmbăieze şi să frământe. Dacă nu aveau pâine împrumutau de la vecini.
Varvara Ahileos povesteşte că în satul Avra Kalambakas, în anii mamei sale, prin 1900, o femeie a frământat într-o zi de Vineri, dar atunci când a scos-o din cuptor era înăuntru atât de roşie, de parcă ar fi avut sânge. De aceea până astăzi cinstesc aceste zile şi această cinste se urcă la Patima lui Hristos.
Extras din Asceți în lume – Ierom. Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos.
