Roadele neascultării

La Schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte Athos, acum vreo 90 de ani, în una din chiliile de lângă mare, se nevoiau cinci monahi: Starețul, al doilea după el care era și el ieromonah, doi monahi și un frate începător. Viața lor era aspră, după rânduielile tradiției monahale. Se străduiau în tot în tot chipul să se supună voii lui Dumnezeu și să trăiască așa cum trăiau toți Părinții din Schit, potrivit cu rânduielile și tradițiile Sfinților Părinți.

Fratele începător a devenit monah și a primit numele de Sava și a trăit mulți ani în ascultare. A murit starețul lor, iar stareț al Chiliei, potrivit tradiției, a devenit urmașul aceluia, și cu ajutorul lui Dumnezeu își săvârșeau călătoria vieții lor duhovnicești.

Într-o zi, monahul cel mai tânăr al obștii, Sava, datorită bunătății și simplității sale, a sporit mult în ascultare și în viața duhovnicească, însă diavolul, urâtorul binelui, a invidiat această sporire a monahului și a început să semene neghine în mintea sa. La început i-a insuflat în inima sa dorința de a urca pe vârful Athonului, ca să se închine, deoarece auzise de la alți monahi spunând:

–     Am mers în vârful Muntelui și a fost foarte frumos. Trebuie să mergi și tu. Altceva este să-ți spunem noi cum este și altceva să vezi tu însuți.

Aceste cuvinte l-au convins pe monahul Sava că trebuie să meargă și el să vadă cum se vede Muntele din vârf. Credea, așa cum îi înfățișase satana, că acolo sus locuiește un cuvios bătrân, care este sfânt și toți care merg se închină lui, căci auzea adeseori spunându-se: „Voi merge și eu pe vârf să mă închin bătrânului Athon”.

I-a spus starețului său aceste gânduri și l-a rugat să-i dea voie ca să-și împlinească dorința sa cea bună, așa cum credea el. Starețul însă avea o părere contrară și i-a spus că nu este vremea încă să meargă în vârful Muntelui și că din acest lucru nu va ieși vreun folos duhovnicesc. Și nu i-a dat binecuvântare să meargă.

Monahul Sava, fiind sub înrâurirea gândurilor viclene ale satanei, nu se putea liniști și a hotărât să nu asculte de Stareț și să meargă cu a sa voie pe vârful bătrânului Athon. După ce a luat singur această hotărâre, a plecat pe ascuns de la chilia lor pustnicească la Kerasia, unde s-a închinoviat la Chilia Tuturor Sfinților. Aici a rămas câțiva ani și, așa cum ne-a povestit viitorul Stareț al acestei chilii, Părintele Grigorie, care era foarte tânăr atunci, într-o dimineață de mai, fără binecuvântarea Starețului său, a pornit spre bătrânul Athon. Nimeni din acea obște nu știa unde a plecat părintele Sava.

După ce mers destulă vreme, când a ajuns la locul care se numește „Hairi”, l-a întâlnit pe satana în chip de monah, așa cum ne-a povestit monahul Grigorie, un bătrân evlavios de la Chilia Tuturor Sfinților de la Kerasia:

La o cotitură a drumului a apărut un bătrân cu barba albă, foarte cuvios la înfățișare, care arăta foarte obosit și care, chipurile, cu multă compătimire l-a întrebat:

–     Unde mergi, fiule? Te văd foarte obosit și mâhnit. Ce ai?

Monahul Sava de îndată ce l-a văzut pe acest bătrân necunoscut înaintea sa, atât de aproape de el, s-a pierdut de frică și nu știa ce să răspundă. A reușit să îngaime numai atât:

–     Vreau să mă închin la bătrânul Athon.

Atunci cel părut stareț a început să-i spună cu cuvinte dulci:

–     Eu sunt bătrânul Athon, fiul meu. Dar tu unde stai? De unde vii?

Monahul Sava și-a revenit puțin și i-a răspuns:

–     Eu, Gheronda, sunt de la Schitul Sfânta Ana, acum locuiesc la Kerasia și merg pentru prima oară la Athon să mă închin.

Atunci acel bătrân cu barbă albă l-a întrebat:

–     De la Sfânta Ana ai spus că ești? Cum de nu te cunosc? La ce Chilie locuiești? De ce oare nu te cunosc? Eu îi cunosc pe toți, însă pe tine prima oară te văd și mi se pare lucru ciudat cum de nu te cunosc. Se vede că ai fugit din ascultare.

Monahul Sava i-a răspuns:

–     Mai întâi eu am stat la Sfânta Ana, iar acum câțiva ani am plecat de acolo și m-am stabilit la Kerasia la Chilia Tuturor Sfinților. Am mulți ani în călugărie. Nu m-am înțeles cu frații mei și am plecat la Kerasia, însă acum doi ani m-am întors iarăși la metania mea de la Sfânta Ana, care este Chilia „Sfântul Dimitrie”. Pe tine nici eu nu te cunosc și mi se pare ciudat că spui că-i cunoști pe toți. Tu cine ești și cum de nu mă cunoști?

Părutul bătrân i-a spus monahului Sava:

–     Eu, fiul meu, așa cum ți-am spus sunt duhovnic și toți monahii care îndrăznesc și-și fac voia lor, vin și-mi fac metanie. Pe tine se vede că până acum te acoperea ascultarea pe care o făceai starețului tău și de aceea nu te cunosc. Dar nu-i nimic, acum nu mai este nevoie să te mai ostenești, căci, văzând buna ta intenție, am venit singur la tine. Vino și mi te închină și nu te mai osteni să urci în vârf. Pune metanie și întoarce-te la chilia ta și la voia ta, iar eu mă voi îngriji pentru tine.

Monahul Sava, din dorința pe care o avea să-și facă voia sa și întunecat din pricina neascultării, a uitat Rugăciunea lui Iisus, pe care fiecare monah o are pe buzele și în inima sa, fără să se gândească ce face, s-a plecat, a făcut metanie și, în clipa în care i-a sărutat mâna părutului Bătrân, a văzut ghearele mari și mâna acoperită cu niște solzi mari. Atunci a înțeles că părutul bătrân nu era altcineva fără numai bătrânul diavol, vicleanul satana. Însă a fost prea târziu atunci când și-a dat seama de înșelăciune, căci răul se făcuse. Atunci diavolul i-a spus:

–     De acum ești al meu și voi veni într-o zi să te iau.  Și zicând acestea, s-a făcut nevăzut.

Nefericitul Sava, de îndată ce a sărutat mâna satanei, a amețit și a căzut la pământ leșinat. După câteva ceasuri a fost aflat într-o stare jalnică de niște călugări ce treceau pe acolo. Nu putea articula nici un cuvânt. Atunci călugării l-au luat și l-au dus la Chilia lui de la Sfânta Ana.

După trei zile și-a revenit și, cu lacrimi în ochi, a început să povestească ceea ce i s-a întâmplat. A cerut de multe ori iertare de la Starețul său și de la frații lui de chilie. Aceia l-au iertat și, cu durere în suflet și lacrimi în ochi, Îl rugau zi și noapte pe Dumnezeu să-l ierte și să treacă cu vederea greșeala monahului Sava. Acesta adeseori își pierdea puterea de a judeca, când se închidea în sine și plângea nemângâiat.

La Schitul Sfânta Ana a rămas vreo opt ani, dar nu s-a putut liniști. Cu binecuvântarea Starețului său a plecat la Mănăstirea Iviron, unde se află Icoana Maicii Domnului numită Portărița. Acolo a stat cincisprezece ani, după care a plecat și de acolo și a mers din nou la Starețul său, la Schitul Sfânta Ana.

Dumnezeiasca Pronie, spre folosul altora, îl pedepsește pe om. Pedepsește trupul ca să se mântuiască sufletul, așa cum spune și Sfântul Apostul Pavel: „Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (I Cor. 5,5). Dar acestui monah i s-a întâmplat ceva și mai înfricoșător. Monahii acestea chilii pustnicești, precum și ceilalți din celelalte chili de lângă mare, aveau barcă și mergeau adeseori la pescuit.

La trei ani după ce s-a întors monahul Sava la chilia sa, a mers împreună cu alți doi frați la pescuit. Aflându-se în barcă, s-a făcut o vijelie și un vânt puternic l-a răpit pe Sava înaintea ochilor celorlalți doi monahi și nu s-a mai aflat nicăieri.

Din nefericire, acestea sunt roadele neascultării cu consecințele ei nimicitoare, pentru că, așa cum spune iarăși Sfântul Pavel: „Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării” (Coloseni 3, 6).

Această întâmplare înfricoșătoare să ne fie o bună lecție și să luăm aminte la uneltirile satanei, care nu mănâncă, nu bea, nu doarme, „ci ca un leu urlă”, căutând pe cine să sfâșie și să înghită.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Total
53
Shares
Previous Post

Când începe educația?

Next Post

Viaţa de după moarte

Related Posts