Mai întâi a fost preot slujitor la Biserica Sfântului Panteleimon din cartierul Lumea Nouă. Parohia lui era alcătuită din treisprezece familii. Pe întreaga durată a slujirii sale aici, l-a cercetat un preot fără parohie, care îl rugase să-l lase să slujească împreună cu el; iar Părintele Nicolae, ca un om bun ce era, l-a primit cu tot sufletul. Dar acest preot s-a înțeles cu epitropii de atunci ai Bisericii Sfântului Panteleimon, și l-a alungat, trimițându-l la Biserica Sfântului Ioan din strada Bouliagmenis (a „Vânătorului” cum se numea atunci).
Parohia acestei Biserici era compusă din opt familii, iar plata preotului era o bucată de carne de vită la Lăsatul de Sec sau la Nașterea Domnului. Dar asta nu-l deranja nicidecum, căci el avea ca rânduială postul. Și era destul să aibă Biserică unde să slujească. Totuși, această izgonire din Biserica Sfântului Panteleimon i-a pricinuit o mare durere sufletească. Într-o seară, plecând de la Sfântul Ioan spre casă, plângea pe drum. Locul pe unde mergea atunci era pustiu. Când, deodată, iată că vede în drum un tânăr voinic care îi spuse:
– De ce plângi, Părinte?
– Plâng, fiule, pentru că m-au alungat de la Sfântul Panteleimon.
– Nu te mâhni, Părinte, căci eu voi fi mereu cu tine.
– Dar cine ești tu, fiule? îl întrebă el.
– Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă, i-a răspuns acela și a dispărut îndată dinaintea lui.
Această vedenie a povestit-o el însuși unei surori din obștea lui.
* * *
În fiecare an, la prăznuirea Sfântului Panteleimon mergea la Biserica Sfântului din Lumea Nouă și făcea priveghere. Într-un an – el însuși ne-a povestit – era bolnav, având și temperatură mare. Ai lui nu-l lăsau să facă obișnuita priveghere. Dar el, având o înflăcărată dragoste față de Sfântul, a mers totuși. „Noaptea, – ne spunea el însuși – după Litie, m-am sprijinit istovit de marginea Sfintei Mese. În toropeala pricinuită de temperatură, l-am văzut deodată înaintea mea pe Sfântul, ca un tânăr, ținând un păhărel plin cu un medicament și spunându-mi:
– Bea-l, Părinte, ca să te faci bine!
L-am luat din mâna lui, l-am băut și m-am făcut cu desăvârșire bine, dispărându-mi și temperatura. Timp de o săptămână am avut o dulceață negrăită în gât. Chiar atunci, pe loc, am socotit ca un păcat și o nerecunoștință faptul de a nu spune ceea ce s-a petrecut. Drept aceea, am ieșit înaintea Sfintelor Uși și le-am spus:
– Fiilor, în seara aceasta eram foarte bolnav, dar în clipa aceasta Sfântul Panteleimon mi-a dat un medicament pe care l-am băut și m-am făcut bine”.
Toți au crezut și au îngenuncheat slăvindu-l pe Sfântul.
Extras din Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți – Monahia Marta, Editura Evanghelismos.
