Ne aflăm deja la început de octombrie… Încă puțin și anul mântuirii 2024 va deveni și el parte din istorie, lăsând în urmă amintiri și fapte – unele bune, altele mai puțin bune, după cum a ales fiecare. La urma urmei, faptele sunt cele care dau mărturie despre noi. An după an, viața omului se scurge, iar când va veni vremea să dăm socoteală pentru felul în care ne-am trăit pe acest pământ, faptele vor fi cele care ne vor defini.
Urmărind calendarul ortodox, observăm că în fiecare zi acesta ne aduce înainte modele de Sfinți, Cuvioși și Mucenici pe care bine ar fi să-i urmăm căci sunt – pentru fiecare dintre noi – adevărate călăuze pe cărarea către Rai. Ziua de 1 octombrie nu face nici ea excepție. Biserica noastră ne amintește în această zi de o minune petrecută acum mulți ani în Vlaherne (sau Blachernae), o Biserică ortodoxă aflată în orașul Constantinopol (astăzi, orașul Istambul din Turcia), dar ne mai amintește și de prăznuirea Sfântului Roman Melodul, un Sfânt imnograf aflat într-o legătură deosebit de profundă și de strânsă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Aflați motivul în rândurile de mai jos!
„Inventatorul” primelor condace
Sfântul Roman Melodul este considerat cel mai important imnograf creștin. El este cel care, conform tradiției, a alcătuit primele condace, imnuri speciale închinate Sfinților.
Termenul condac provine din cuvântul grecesc „κοντάκιον” (kontákion), care la rândul său derivă din „κοντός” (kontós), însemnând „băț scurt” sau „mâner”. În contextul liturgic, kontákion inițial făcea referire la un mic băț folosit pentru a ține un sul de pergament. Cu timpul, termenul a ajuns să desemneze un text scurt, scris pe un astfel de pergament, și ulterior a fost aplicat direct la tipul de imn bisericesc compus din strofe multiple.
Acest tip de imn a devenit cunoscut ca condac, desemnând cântarea poetică liturgică folosită în slujbele Bisericii, legată de evenimentele din viața lui Hristos, ale Maicii Domnului sau ale Sfinților. Un condac începe, de obicei, cu o introducere tematică, urmată de o serie de strofe legate între ele prin refrenuri, fiecare reflectând aspecte doctrinare sau evenimente din viața lui Hristos, a Maicii Domnului sau a Sfinților. Condacul original, așa cum a fost conceput de Sfântul Roman, avea între 18 și 30 de strofe, dar în cărțile de slujbă actuale s-au păstrat doar primele două strofe ale multora dintre ele.
Cel mai mare imnograf creștin
Sfântul Roman face parte dintr-o categorie specială de Sfinți care, prin imnurile lor, au îmbogățit cultul Bisericii noastre. Deși Sinaxarul oferă puține detalii despre viețile acestor imnografi, opera lor a rămas vie și continuă să fie cântată în Biserică.
Sfântul Roman Melodul s-a născut în jurul anului 485 în Emesa, o cetate din Siria, într-o familie evreiască convertită la creștinism. Încă din tinerețe, Roman a fost un om devotat, trăind în feciorie și curăție. El a ales calea monahismului în orașul Verit (actualul Beirut), unde a slujit ca paraclisier la Biserica locală, iar mai târziu a fost hirotonit diacon. Unele surse sugerează că ar fi fost și preot, dar informațiile sunt incerte.
Cu toate acestea, Roman obișnuia să viziteze des Constantinopolul, având o deosebită evlavie pentru Biserica Maicii Domnului din Kiri. Stabilindu-se în Constantinopol în perioada împăratului Atanasie I, Roman Melodul s-a dedicat întru totul slujbelor și privegherilor de toată noaptea, ținute la Biserica din Vlaherne. Aici, și-a petrecut viața în rugăciune neîntreruptă și asceză severă, așa cum ne este mărturisit și în cântările ce-i sunt închinare: „Veştejit-ai poftele trupului şi sufletul tău ţi l-ai împodobit cu razele prealuminatei curăţii, şi ai pus împrejuru-i podoabă drăgăstoasă frumuseţea bunătăţilor”.
Visul și îndemnul Maicii Domnului
Cel mai faimos condac compus de Sfântul Roman Melodul este Condacul Nașterii Domnului „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște…”, condac pe care l-a scris după Maica Domnului i s-a arătat în chip minunat în vis. Această minune deosebită a marcat viața Sfântului Roman pentru totdeauna. Potrivit tradiției, în noaptea de Crăciun, pe când se ruga, Maica Domnului i-a dăruit darul imnografiei.
În viața sa se spune că, nemulțumiți de faptul că Roman, considerat de ei neînvățat, primea aceleași drepturi, clericii au început să-l disprețuiască și să-l trateze cu ostilitate. Într-o seară, la Vecernia de Crăciun, în prezența împăratului, aceștia l-au tras pe Roman la amvon, provocându-l să cânte, știind că nu avea pregătirea necesară. Umilit și batjocorit în fața mulțimii, Roman s-a retras, plângând amar. După terminarea slujbei, Roman a rămas în Biserică și s-a rugat cu ardoare înaintea Icoanei Maicii Domnului. În timpul rugăciunii, a adormit puțin și i-a apărut în vis însăși Maica Domnului ţinând în mâini o hârtie mică, şi a zis cu glas lin către Roman: „Deschide-ţi gura și mănâncă această hârtie”. Iar Roman – spune Sinaxarul – a mâncat şi „a înghiţit hârtia şi îndată s-a deşteptat şi nu a văzut pe nimeni, căci nevăzută se făcuse aceea care i se arătase. Şi s-a umplut inima lui de negrăită bucurie şi de mângâiere duhovnicească şi se gândea asupra vedeniei. Apoi a simţit în mintea sa înţelegere de carte, pentru că i-a deschis lui Fecioara Născătoare de Dumnezeu mintea – precum odată Fiul ei apostolilor – ca să înţeleagă Scripturile”.
A doua zi, la slujbă, Roman a urcat în amvon și a cântat pentru prima dată celebrul Condac al Nașterii Domnului: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci”. Toți cei prezenți au fost uimiți de frumusețea și profunzimea cântării sale, iar patriarhul l-a întrebat cum a dobândit această înțelepciune. Roman a mărturisit cu umilință că darul său vine de la Maica Domnului și astfel, clericii care îl disprețuiseră s-au rușinat și i-au cerut iertare.
După acest eveniment, patriarhul l-a hirotonit diacon, iar Roman a devenit deosebit de cunoscut, în scurtă vreme, pentru frumusețea și profunzimea cântărilor sale. A compus aproximativ o mie de condace dedicate Mântuitorului, Maicii Domnului și Sfinților, în general. În cele din urmă, a trecut la Domnul în pace, fiind cinstit de toți și, fără îndoială, cântând astăzi în ceruri alături de cetele îngerești.
Așadar, deși a fost batjocorit și umilit, Sfântul Roman a urmat îndemnul Mântuitorului. A reușit să răspundă umilințelor cu răbdare și rugăciune și, cum Dumnezeu nu rămâne nimănui dator, prin harul Maicii Domnului a primit darul compunerii de imnuri. A folosit acest dar spre slava lui Dumnezeu, arătându-I mulțumire și lucrându-și chemarea sa până la sfârșitul vieții. Sfântul Roman ne învață, deci, și pe noi, să fim recunoscători pentru darurile și talentele primite de la Bunul Dumnezeu, să iertăm și să ne ținem de poruncile Sale până la capăt, fiind un adevărat exemplu de slujire și de răbdare necondiționată în fața ispitelor vieții.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
