Sprijin patimilor este mândria

– Gheronda, ce se întâmplă atunci când un suflet se nevoieşte ani de zile, dar nu vede nicio sporire?

– Când nu vedem vreo sporire în nevoinţa noastră, înseamnă că fie nu avem trezvie, fie Dumnezeu nu îngăduie să înaintăm mai mult, ca să nu ne mândrim şi astfel să ne vătămăm.

– Gheronda, după cum mă văd pe mine însămi, devin pe zi ce trece tot mai rea. Ce se va întâmpla cu mine?

– Ascultă, binecuvântato, există trei stadii. În primul stadiu, Dumnezeu dă bomboane şi ciocolate, fiindcă vede nevoia şi neputinţa sufletului. În al doilea, El Îşi retrage puţin Harul Său pentru a ne înţelepţi, pentru a înţelege omul că fără ajutorul Său nu poate face nici cel mai mic lucru, pentru a se smeri şi a simţi nevoia să caute scăparea la El. Al treilea stadiu este o stare duhovnicească bună, permanentă şi statornică. Tu te afli între al doilea şi al treilea stadiu. Înaintezi puţin, apoi uiţi de neputinţa ta, Hristos îşi retrage Harul Său, te dezgoleşti de Harul dumnezeiesc, îţi vezi din nou neputinţa şi îţi revii. Dacă mi-ai fi spus că pe măsură ce înaintezi eşti mai bine, m-aş fi temut, căci aş fi văzut că ai mândrie. Acum însă, când spui că te vezi pe tine însăţi tot mai rea, eu mă bucur, pentru că văd că eşti bine. Nu te teme! Cu cât înaintează cineva, cu atât îşi vede mai mult lipsurile şi nedesăvârşirile sale. Iar aceasta înseamnă sporire.

– Se poate ca Dumnezeu să nu mă asculte atunci când Îi cer să mă ajute să mă izbăvesc de o patimă?

– Oare Dumnezeul nostru este Baal[1]? Dumnezeu aude şi ne ajută. Se poate să nu-I simţi ajutorul. Dar cauza nu este Dumnezeu, ci tu însăţi, ca una care alungi ajutorul Lui cu mândria ta.

Dacă nu ar exista pericolul de-a ne-o lua în cap şi a ne mândri, e cu neputinţă ca Dumnezeu să nu ajute. Bunul Dumnezeu vrea să ne izbăvim de patimile noastre, însă nu ne ajută să ne izbăvim dacă avem mândrie sau predispoziţie spre mândrie, căci altfel am crede că am reuşit fără ajutorul Lui.

De aceea, atunci când Îl rugăm pe Dumnezeu cu toată inima noastră să ne ajute să ne izbăvim de o patimă, iar El nu ne ajută, trebuie să înţelegem îndată că în spatele acestei patimi se ascunde o alta mai mare, care este mândria. Dar fiindcă nu vedem mândria, Dumnezeu lasă să rămână acea patimă care se vede, cum ar fi de pildă lăcomia pântecelui, flecăreala, mânia şi celelalte, ca să ne smerim. Iar când ne scârbim de patimile noastre din pricina căderilor continue, când ne cunoaştem neputinţa şi ne smerim, atunci Dumnezeu ne ajută şi urcăm treptele duhovniceşti câte două odată.

[1] Vezi III Împăraţi 18, 26.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
296
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 8, 12-20)

Next Post

Viețile Sfinților – mai, ziua 19

Related Posts