Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul – Preot Ioan Istrati

Preacinstite și dumnezeiescule Ioane, sfinte și de Dumnezeu păzite sunt căile Tale. 

Tu cu îndrăzneală și cu smerenie ți-ai zidit Raiul în inimă prin rugăciune, și sufletul ți l-ai făcut Biserică prin jertfa de sine pe Altarul iubirii lui Dumnezeu. 

Tu ai răbdat cu bucurie umilințele și batjocurile vrăjmașilor lui Hristos și te-ai adăpostit într-un grajd, făcând acolo peșteră a Betleemului prin lumina rugăciunilor de toată noaptea. 

Tu ai îngrijit cu dragoste animalele, învățând smerenia, firescul și ascultarea lor către Dumnezeu. 

Iar în ceruri fiind acum, asculți rugăciunile tuturor, și cutreieri pământul și durerile le alini, și mâna doctorilor ții în tăierea răului.

Cu umilință te rugăm, ca pe un mare vindecător, pe care te-am câștigat, poartă de grijă viața noastră și ne învrednicește de sănătate,  de credință curată, de dragoste nefățarnică și de veșnica Împărăție a Stăpânului nostru Dumnezeu, Căruia ne închinăm, Tatălui si Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preot Ioan Istrati

Previous Post

„Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ”

Next Post

Apostolul zilei (Fapte 20, 7-12)

Related Posts
Total
0
Share