PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)
Sfinte Mare Mucenice Ioan cel Nou de la Suceava, ca un iubitor de Hristos ai urmat Acestuia pe Cruce, înfruntările urâtorilor de creștini din Cetatea Albă biruind prin mărturisire și martiriu. Sfinte Constantine Voievodule, apostol al dreptei credințe te-ai făcut prin multe osteneli pentru Biserica lui Hristos, ajutând pe românii ortodocși din Transilvania și pe dreptmăritorii din ținuturile aflate sub stăpânirea otomană. Lucrarea ta ai încununat-o cu martiriul la Istanbul, unde ai pătimit împreună cu cei patru fii ai tăi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache. Pentru acestea, către voi, Sfinților Ioan cel Nou și Constantine Voievod, ne îndreptăm ca și către niște mucenici și apostoli care credința ați propovăduit cu prețul vieții. Iar noi, cei care cinstim pomenirea voastră și care, mireni fiind, în ogorul misiunii Bisericii ostenind, rugăciune cu evlavie aducem vouă, îndrăznind la ajutorul vostru.
Mărturisim că neputincioasă ne este tăria, puțină priceperea și șovăielnică credința. Împuținați sufletește ne aflăm, dezbinați și zăbavnici la inimă în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Înaintea vrăjmașilor credinței suntem slabi și lipsiți de apărare din faptele noastre. Fie-vă milă, Sfinților Mucenici, și nu ne lipsiți de ajutorul și binecuvântarea voastră. Luminați-ne întunericul în care orbecăim. Călăuziți-ne și arătați-ne feluritele ispite și înfățișări ale răului, ca să nu cădem în cursele vicleanului. Ajutați-ne să ieșim din încercările care ne-au cuprins și din primejdii să ne izbăvim. Întărire și luminare pentru creștini dăruiți, iar din năvala ispitelor ne sloboziți. Căci multe necazuri ne cuprind și multe înfruntări și puneri la încercare a credinței se abat asupra noastră. Dar, cu rugăciunile și binecuvântarea voastră, milă de la Preamilostivul Dumnezeul nădăjduim să dobândim, ca și noi, împreună cu voi, să dăm buna mărturie a credinței și a adevărului. Amin.