Rugăciune către Sfântul Proroc Isaia, pentru dobândirea pocăinței și trezviei duhovnicești

PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)

Sfinte Prorocule Isaia, cel mare și slăvit, curățindu-ți-se cugetul și mintea prin cărbunele din clește adus la gura ta de Serafim, cu multe veacuri înainte ai vestit Întruparea Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria, propovăduirea Evangheliei păcii și Pătimirile Sale pe Cruce spre mântuirea noastră, pentru aceasta ai fost numit „evanghelistul Vechiului Testament”. Trâmbiță a pocăinței te-ai făcut poporului iudeu, vădind rătăcirea sa de la dreapta credință și de la binecuvântarea lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, ție ne rugăm, mare cuvântătorule între proroci, văzătorule al tainelor dumnezeiești, deschide ochii minții noastre, ca să pricepem cele ce sunt spre mântuirea noastră și să nu fim asemenea celor ce dau cu piciorul în țepușă. Ca acela care ți-ai pus inima pentru poporul lui Dumnezeu, nu ne lăsa și nu ne trece nici pe noi cu vederea, ci roagă-L pe Acesta să ne ierte și să nu ne dea pieirii, ca, izbăvindu-ne din rătăcirea vremurilor de pe urmă, să Îi dăm slavă dimpreună cu toți sfinții Lui, din veac și până-n veac. Amin.


Previous Post

Psaltire: Catisma a patra

Next Post

Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda

Related Posts
Total
16
Share